Povestire scrisă de Nicolae Rogoz, aleasă de Cezar Paul-Bădescu la atelierul de scriere creativă din toamna lui 2017.
Ca să faci o omletă, ai nevoie, în primul rând, de un ou proaspăt. Dacă n-ai un ou, atunci poți cere împrumut de la un vecin. Dacă vecinii nu sunt acasă, ori n-au nici ei ouă, ori ești nou în cartier, ori, pur și simplu, n-ai niște vecini de la care să poți cere un ou, cea mai la îndemână variantă este să găsești un magazin cu ouă proaspete.
Adevărul e că ouăle sunt alimente destul de la îndemână în zilele noastre. Cea mai răspândită varietate e cea a ouălor de găină, albe, ori roz pal cu picățele. De asemenea, pe la piețele mai pricopsite, poți găsi și ouă uriașe de gâscă, ouă la fel de mari, de curcă, verzulii și stropite cu pete maro, sau ouă de rață, azurii și pe nedrept condamnate cum că ar fi otrăvitoare. Dacă ești amator de sălbăticiuni, poți găsi, destul de ușor, ouă de bibilică sau ouă de prepeliță mici și căptușite pe interior cu o peliculă groasă verde-praz.
Să presupunem, totuși, că folosești ouă convenționale, de găină. În căutarea lor, ești nevoit să ieși din casă. Cea mai accesibilă variantă este să intri la băcănia din colț și să-l întrebi pe băiatul de la tejghea dacă are ouă proaspete. În acest punct, e bine să iei în considerare o varietate largă de răspunsuri spirituale din partea interlocutorului. Dacă reușești să treci cu bine de această etapă, vânzătorul sau vânzătoarea îți va pune într-un cofraj atâtea ouă câte îi ceri, iar tu va trebui să plătești prețul corespunzător. Altfel, îți va răspunde că au rămas fără ouă, să revii joi, când se face livrarea. Ori, dacă e un vânzător cumsecade, te va îndruma către ferma din afara Orașului, de unde se face aprovizionarea.
Aici părerile sunt împărțite. De obicei, ouăle sunt destul de accesibile și nu toată lumea e dispusă, ori are mijloacele pentru o călătorie la țară, ori de câte ori are poftă de o omletă. Totuși, să presupunem că factori externi: o variație neașteptată a piețelor de capital, scumpirea energiei, schimbările climatice, conflictele din Orientul Apropiat, ori, pur și simplu, greva producătorilor de ouă, îi vitregește pe orășeni de gustoasele ouă și, respectiv, de dreptul fundamental la omletă.
În acest caz, singura soluție e să te urci într-un mijloc de transport și să te îndrepți către adresa indicată de vânzător. Ca și mine, de altfel, vei găsi în deplasarea în afara Orașului o bună ocazie ca să-ți aerisești mintea, să faci mișcare și să mai schimbi peisajul. Te vei întoarce acasă, așadar, și te vei pregăti pentru o călătorie la țară. Vei schimba pantofii de oraș cu o pereche de bocanci. O pereche de cizme cu tureac înalt ar fi mai potrivite, însă nu vrei să pari o persoană cu prejudecăți. Vei considera potriviți pentru călătorie o pereche de pantaloni cadrilați și o cămașă de bumbac, țesătură tare. Peste cămașă vei îmbrăca o jachetă din lână (cafenie, dacă mergi toamna, vernil primăvara, beige vara, iarna nu se merge la țară după ouă) și o pelerină sau un impermeabil, doar dacă e nevoie. Va mai trebui să pregătești și o pălărie, din fetru, închisă la culoare, sau dacă e vară, vei prefera o panamă însă, având în vedere locurile pe unde trebuie să ajungi, ultima opțiune pare mai degrabă patinaj pe gheață subțire.
Indiferent ce alegeri vestimentare faci, e important să iei cu tine apă, lanternă, baterii, trusă de prim ajutor, briceag, două senvișuri cu carne de vită și muștar, respectiv banii în numerar. Ajuns la mașina parcată în fața casei sau la două străzi, vei așeza toate lucrurile pe bancheta din spate. Pentru un mai bun acces la ele, ai putea să le pui pe scaunul din dreapta șoferului, însă ar părea de prost gust.
După ce ai verificat apa, uleiul, combustibilul, nivelul antigelului și al lichidului de frână, te urci la volan, bagi cheia-n contact, aștepți preț de câteva clipe, cât să se încălzească bujiile, și pornești.
Numărul participanților la trafic scade pe măsură ce te depărtezi de centru, până aproape de dispariție, după ce te încadrezi pe drumul secundar care duce către fermă. Această depresurizare te neliniștește, așa că pornești radioul. Bineînțeles că nu mai poți recepționa postul pe care-l asculți de obicei, odată ieșit din oraș, așa că rămâi pe canalul de știri al radioului public. Crainicii îți aduc aminte de o vacanță de vară la bunici.
Drumul e plăcut. În stânga și în dreapta, câmpuri cu rapiță și floarea soarelui. La un moment dat, treci printr-un câmp de eoliene. Lași geamul portierei în jos. Vântul îți intră prin păr, poți auzi fâșâitul discret al palelor și te imaginezi pentru câteva clipe în chip de don Quijote pornit în căutarea Oului de aur. Reveria se încheie când zărești pe marginea drumului indicatoare ce atenționează trecătorul cu privire la prezența animalelor sălbatice. Ultimul lucru de dorit este să te trezești în mijlocul pustietății cu un cerb pe capotă.
În rest, totul decurge conform planului. Ceasul de bord indică apropierea iminentă a orei prânzului. Tragi dreapta în prima parcare regulamentară, consulți ghidul Michelin din torpedou. Autorul nu spune nimic notabil despre posibilele oferte de prânz din zonă, așa că te mulțumești cu cele două senvișuri pregătite de-acasă și o dușcă grasă de apă. Poate e mai bine așa, astfel economisești timp și te poți întoarce mai repede în Oraș.
Pornești din nou la drum. În scurtă vreme, indicatoarele te îndeamnă să părăsești șoseaua pentru un drum îngust printre păduri de foioase de esență moale și pâlcuri de stejar. După o jumătate de oră de șerpuit printre huciuri și smârcuri, alt indicator de poftește să cotești la stânga pe un drum de țară acoperit cu pietriș alb. Din capătul drumeagului, poți ghici în depărtare, ascunsă printre copaci, casa roșie a fermierului.
Oprești în fața porții. Te întâmpină doi dulăi albi imenși, iar în spatele lor un bărbat scund, rotofei, cu fața roșie, arsă de vânt, îmbrăcat într-o cămașă în carouri, pantaloni decolorați din catifea și bocanci maro de pe suprafața cărora poți observa noroiul curățat proaspăt.
După ce vă salutați și schimbați amabilitățile de rigoare, fermierul te poftește să-ți arate ferma. Treceți pe lângă casa din cărămidă cu osatură aparentă din bârne de stejar și ajungeți în partea din spate a curții, unde vă așteaptă cuminți acareturile din cărămidă roșie, acoperite cu țiglă, dispuse în formă de „U” în jurul unei curți cu pietriș, din care răsar ici și colo mici smocuri de iarbă. În centrul curții interioare se află o fântână cu gură largă lângă caree un jgheab pentru adăpat scobit în calcar alb, plin ochi cu apă. Din acest punct poți simți foarte puternic izul de găinaț și de var stins. Pe măsură ce te apropii, auzi zumzetul păsărilor.
Ajungeți în fața unei porți imense din scândură vopsită în verde. Fermierul face un pas în față, apucă mânerul și împinge. Se opintește, iar poarta glisează lin spre stânga, dezvăluind în fața ta o mare cârâitoare de pene. Șapte sute de bucăți, crescute la sol, în partea opusă se mai află un spațiu îngrădit, totuși taxele, presiunea importurilor, tratamentele, producția ridicată a hibrizilor, vulpile, ulii. Să crești găini nu e atât de ușor cum pare. Înaintați spre depozitul frigorific.
Un ou, de atâta ai nevoie, de un ou. Însă fermierul te va întreba, probabil, de câte cofraje ai nevoie. Dacă-i răspunzi că ai venit tocmai de la Oraș pentru un ou, te va considera pus pe șotii sau chiar țicnit.
Intrați amândoi în antecamera depozitului. Fermierul dispare, în camera următoare, reapare cu o sticlă de vin și două pahare din sticlă ordinară, groasă și fără talpă. Îi aduci aminte că ești cu mașina, el îți face cu ochiul complice. Umple paharele și te îmbie. Îl urmărești cum dă pe gât paharul cu vin alb opalescent. Apoi întreabă scurt „câte ?”. Îi răspunzi că „unul e de-ajuns.” „Unu?” repetă el mirat. „Unu” și subliniezi răspunsul prin ridicarea indexului drept. Fermierul te privește nedumerit, apoi dispare dincolo de ușa albă ermetică. În acest timp, tu inspectezi mica încăpere: pereți albi, tavan alb pe suprafața căruia șerpuiesc conducte de diferite dimensiuni, pardoseală cenușie din ciment vopsit, în colțul din dreapta se află un fișet metalic crem, cu două uși și încuietoare, în fața dulapului un birouaș plin cu dosare din care ies la întâmplare capete de facturi, colțuri de tipizate, scrisori tipărite, registre noi, neîncepute, și mai vechi, galbene și soioase. Fermierul revine zâmbitor purtând cutia cu un singur ou. Dai să o iei, dar fermierul te ocolește cu grația unui ospătar de la Cafe Central. Se întoarce și ridică privirea către paharul tău, care așteaptă nealterat. Nu mai stai la negocieri, iei paharul și-l dai pe gât. Vinul e sec, uleios și are gust de fructe confiate. Pui paharul la loc pe masă, apoi ieșiți. Pe drumul de întoarcere remarci hornul sarazin. Treceți pe lângă clădirea principală. Miroase a ceapă prăjită și a carne. Prin geamurile oarbe ale casei poți ghici o siluetă care, probabil, pune masa. Fermierul te invită să rămâi la prânz. Îi răspunzi că treburi importante te așteaptă în Oraș.
Ajungeți, în sfârșit, la automobilul din fața porții, deschizi portbagajul, fermierul așază cu grijă cutia pe podeaua acestuia. Se îndreaptă, acum e rândul tău. Întrebi cât face. Primești un răspuns evaziv. Scoți o bancnotă de valoare medie, i-o întinzi, fermierul se caută în buzunare pentru rest, îl asiguri că e în regulă, îi mulțumești pentru primire și urci la volan. Întorci în mijlocul drumului. Îți mai saluți o dată gazda, demarezi ușor.
Lași în urmă casa roșie și drumeagul acoperit cu pietriș. Cotești dreapta, treci de pâlcurile cu plopi, arini și sălcii, intri pe șoseaua principală către oraș. Ajungi din nou în zona câmpurilor cu rapiță și floarea-soarelui.
Vinul te-a încălzit puțin. Drumul și aerul curat ți-au făcut iarăși foame. În scurtă vreme ai să ajungi în Oraș. Ai să parchezi și ai să duci oul sus, ai să-l pui pe masa din bucătărie. Ai să te întorci în hol să-ți dezbraci haina și să o pui pe un umeraș potrivit. La întoarcere, din debara ai să scoți un bol și o tigaie grea, din fontă. Ai să așezi bolul pe masa din bucătărie, iar tigaia pe aragaz. Ai să aprinzi ochiul de sub ea și ai să o lași la încălzit. În acest timp, ai să scoți oul și ai să-l spargi în bol, curățând cu arătătorul resturile vâscoase de albuș de pe interiorul cojii. Apoi, cu ajutorul unei furculițe, ai să amesteci energic albușul cu gălbenușul, la final ai să presari puțină sare. Când, în sfârșit, are să miroasă a fier încins, ai să torni puțin ulei pe suprafața tigăii, uleiul are să înceapă să sfârâie, iar apoi ai să torni în tigaie lichidul vâscos și portocaliu care are să se ridice rapid în bășici translucide care, în scurt timp, au să se întărească. Ai să oprești focul de sub tigaie și ai să scoți conținutul auriu pe o farfurie lată și albă, presărând parmezan sau doar puțin pătrunjel. Omleta are să fie gata. Poftă bună!
