Povestire scrisă de Tudor Antemir, aleasă de Eli Bădică la Creative Writing Sundays, pe 31 martie 2024, la tema: „alegeți un text scris de alt coleg și faceți sugestii de editare”. Povestire editată de Iulia Biro și Eli Bădică.
Toni deschide, ca de fiecare dată, dulapul soțului Suzanei și își pune costumul preferat. Îl face să se simtă important. Cu o mișcare studiată, strecoară mâna în buzunarul pantalonilor. Găsește un bilet:
Stimate domnule Anton Jipa, având în vedere că vă bucurați des de lucruri ce îmi aparțin, am hotărât să fiu generos. Vă ofer, odată cu costumul, încă ceva ce vă lipsește. Pe curând, Mihail Schwartz
Primul lucru care îi trece prin minte este că iubita îi joacă o farsă. Nu pare stilul ei, Suzana e rafinată. Simte o transpirație rece la tâmple. Analizează lucrurile logic.
— Iubito, unde spuneai că e omu’?
— E plecat o săptămână la Londra.
Atunci, de ce încheie domnul Schwartz cu formula „pe curând”? Și cum de știe despre el? Oare ar trebui să plece? I-a pierit tot cheful. Cum să pleci? Te așteaptă Suzana dincolo. Broboane mari de transpirație îi acoperă tot corpul. S-a auzit pe el însuși răspunzându-și în gând. Taică-său spunea că numai nebunii vorbesc singuri.
— Toni, mă cam ia somnul, strigă Suzana.
— Vin acum, răspunde el, absent.
Ți se pare bine ce faci? E adevărat, domnul Schwartz lipsește mult și Suzana are nevoi. Și totuși, cu ce drept te atingi de femeia altuia? Toni luptă cu un șir de gânduri nepoftite. Ce-mi pasă mie de drepturi? Suzana mă vrea, zice că arăt ca un fotomodel în costumul ăsta. Cu siguranță domnului Schwartz îi vine mai bine, știe să-l poarte, are clasă. Nu pentru clasă mă cheamă nevastă-sa aici. Fii sigur că știe și să se poarte cu Suzana, e atent, tandru.
— Toni, dacă adorm, nu mai facem nimic! Pentru dormit îl am pe bărbatu-meu.
Ești un animal de montă.
— Lasă, dragă, că și somnul e bun, întinerește, răspunde Toni țâfnos.
Dacă aș avea și eu educație și prestanță, m-aș purta altfel cu ea, aș fi mai mult decât un băiat de la spălătorie, cu un corp lucrat. Se duce în vestibul, la cea mai mare oglindă din casă, care acoperă întreg peretele, cu tot cu ușa de intrare în apartament. Își aranjează ținuta și încearcă să-și închipuie că e domnul Schwartz. Strânge pleoapele, privește printre gene. Părul negru, ondulat se scurtează și încărunțește. Brațele se relaxează și se apropie de corp, capul se apleacă ușor într-o parte. Zâmbește visător.
Îngheață la auzul cheii în încuietoare. Oglinda pivotează, odată cu ușa, iar imaginea pe care și-a construit-o e strivită de perete. În locul ei, una similară. Jovial, domnul Schwartz vine spre Toni, cu mâna întinsă. Poartă același costum.
— Tu ai deschis ușa? strigă Suzana din dormitor.
Soțul duce degetul arătător la gură.
— Vreau doar să îți spun câteva cuvinte, șoptește el.
Domnul Schwartz vorbește cu pricepere. Toni îl ascultă în transă. Își revine abia când își dă seama că i s-a pus o întrebare:
— Noi doi nu suntem așa diferiți, nu crezi?
— Nu, domnule Schwartz, chiar mă gândeam că în oglindă eram leit dumneavoastră.
— Două picături de apă. Problema e: ce facem cu el?
Domnul Schwartz iese și închide ușa. Toni cel grosolan reapare în oglindă.
Tânărul e cuprins de deznădejde când se vede astfel. O morală superioară ia locul obișnuitei lui nepăsări. Nu poate da înapoi.
— E un ticălos și un rudimentar! se aude strigând.
— Cine? întreabă Suzana.
Ziarele au scris mult despre acea moarte ciudată. Pe baza dovezilor, poliția a concluzionat că Anton Jipa a sărit de bunăvoie de la fereastră. Doamna Schwartz, în stare de șoc, nu a protestat împotriva verdictului de sinucidere. Doctorul Mihail Schwartz a fost cercetat în legătură cu un bilet găsit asupra mortului, dar s-a dovedit rapid că în noaptea respectivă se afla la Londra, la un congres de psihologie.
