Poezii scrise de Sorin Voicu, apreciate de Diana Geacăr la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 19 iulie 2020, la tema „Ce-ai simțit în primele zile de carantină? Dar apoi? Ce gesturi, obiceiuri, cuvinte ai observat că vin de la altcineva, că nu sunt chiar ale tale? Ce e dedesubt? Ce descoperiri ai făcut despre tine și despre oameni în perioada asta de izolare? Care sunt convențiile sociale de care te-ai eliberat (gesturi, obiceiuri etc)? Ce a rămas dedesubt? Ce stări și nevoi ai descoperit sub ele? Ce e profund uman și etern valabil?”
Îmi amintesc când îmi vorbeai
despre depresiile tale,
iar eu veneam cu sfaturi,
căutam rezolvări.
Îmi amintesc camera de hotel în care
am încercat timp de o săptămână
să îmi provoc starea asta
pe care, gândeam eu,
tu o îmbrățișai fără luptă.
Mi-am luat vin,
am fixat tavanul,
m-am gândit la eșecuri,
mi-am dat seama că sunt
un Loman care nu își aude acordurile
în simfonia cea mare a lumii.
N-am mai vorbit cu nimeni,
nu am ieșit tot weekendul din cameră,
am recitit în pat „Candidații la fericire”
și am înțeles că nu am câștigat la loterie,
deși m-am comportat ani întregi
ca și când aș fi făcut-o.
După acea săptămână au urmat altele
în care nu mai căutam nimic,
stăteam în mizerie,
viermii creșteau,
colcăiau,
întorceam problemele
doar pe partea întunecată,
și îmi amintesc
că nu-mi doream niciun sfat
de la nimeni.
Cocoliztli
Tata pune răsadul de roșii în grădină,
întinde banda de picurare,
privește stropii de apă
înghițiți de pământ,
cerul uscat.
Tata stropește roșiile,
le știe bolile, dăunătorii,
lovește la țintă,
pe cele prea bolnave
le smulge,
tata conduce grădina
cu o mână de fier,
nu-i loc pentru ele lângă cele sănătoase.
Tata privește
punctele de inflexiune
pe graficul cu îmbolnăvirile, cu decesele,
deja prea multe
să mai fie o tragedie,
privește piersicile-lup
îmblânzite de azteci,
privește aztecii murind pe capete,
privește spaniolii
mânuind fricile indigenilor,
aducând partenogeneza,
frecându-și mâinile
și simte că în piersica-lup
încă se mai zbate
o fiară.
