11 martie , 2025

CRĂCIUN ÎNCHIS

CRĂCIUN ÎNCHIS

Poem scris de Ana Zett, la Atelierul Mornin’ Poets #105, cu Aleksandar Stoicovici, din 2 martie 2025, la tema sfârșitul cuvintelor – poemul colaj.

 

beau 2l de apă
mamaie nu mai e
mama pândește oala cu sarmale
în bucătărie
mama așteaptă să mă prindă –
mamei îi plac mai mult băieții

anu’ ăsta am prins paștele
da’ nu și crăciunu’ –
tot timpul credem că suntem mai puternici
mai puțin vulnerabili
impermeabili –
je m’en fou!
ana la folle (2024)

tu respiri mai ușor la aparate,
visezi?
m-ai văzut și i-ai zis lu’ tata să aibă grijă de mine –
l-am văzut și am avut io grijă de el

s-a stricat combina din pod –
nu mai citește cd-urile –
te așteaptă pe tine

ai lăsat de 13 ani o valiză cu haine
cu care să te îmbraci și să pleci
mi-ai zis să nu plâng că nu e nimic rău
mi-ai dat bani
și ai vrut să te duci tu prima
că bi are pensie mai mare și ne ajută mai mult

te-ai dus repede –
te-ai luat din prea multă iubire –
l-ai îngrijit până te-ai spart
și ai lovit pământu’
noroc!

în 64 de ani de căsnicie ai agonisit
17 inele de aur –
am zestre,
nu mă mai satur

să facem concurs?
verificăm apoi
dacă primesc mai multe

17 – un număr veritabil
un singur bărbat – mă sperie
2 băieți
2 nepoate și un nepot
s-a tras linie –
am fost
și preferata
și cea care ți-a smuls părul din cap
și cea care ți-a zis filme –
cea care nu te-a plictisit niciodată,
pe care ai crescut-o, iubit-o, renegat-o

pentru noi
la fel de multă ceartă a însemnat la fel de multă iubire

am buzele tale pline,
continuă să mă iubești

#ana zett

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *