Poem scris de Ioana Florescu, la Atelierul Mornin’ Poets #78 cu Lena Chilari, din 12 noiembrie 2023, la tema colajului de amintiri.
câte o jucărie de pluș pentru fiecare moment important în care am fost noi:
banana de la Miniso
în pragul ușii în luna iulie: “te iubesc” pentru prima oară
pisica calico de un metru: să o iau în brațe în somn când nu ești aici
vulpea cu sushi în mână, tort și bilet la Alternosfera: surpriză, la mulți ani!
există un moment de tandrețe în fiecare strângere în brațe a bucăților de pluș
dar pe tine te-aș fi strâns mai tare,
dacă aș fi știut ce avea să urmeze.
the walk of shame până la tine cu plasa în mână
le vrei?
sunt lucrurile pe care le-ai lăsat în urmă
le iei și pe mine mă doare.
iartă mă că ultima oară când te-am strâns în brațe
ți-ai întins mâinile spre mine
și cu corpul tău lângă al meu,
răspunsul meu a fost mecanic, rece, gol.
mă iert că am ascuns cândva tot ce avea legătură cu tine: bilețelele lăsate la întâmplare în casă pe care nu am curajul să le citesc
plușurile îndesate în dulap,
ce nu văd, nu mă rănește.
să plângi în fața cuiva fără teamă de vulnerabilitate
de atâtea ori cum ai făcut o tu
să îți lași corpul, umărul drept pernă pentru capul meu, să nu te miști ca eu să dorm, să fiu în siguranță lângă tine,
asta e iubire.
“sper să putem fi prieteni cândva”
n-am mai avut timpul de partea noastră
aș fi încercat să fac să fie altfel
străine, ce mai faci?
ce să fie azi?
Burger Van, La Băiatu’ sau Balls?
dar în altă viață ți-ai luat adio în stilul caracteristic:
salut, sunt C.
un zâmbet pe buze și o strângere de mână
să mă mai ții încă o dată
și eu să nu mai fug de mâna ta într-a mea
cum o făceam cândva
în Herăstrău pe o bancă,
în viața în care ne-am cunoscut.
punct, o luăm de la capăt acum
și mă bucur naivă,
ca și cum ar fi prima oară.
