Povestire scrisă de Mirela, cu feedback de la Motanov
El este şoferul autobuzului care te duce la şcoală, la facultate, la serviciu, la iubită sau la familie. Crezi că dacă tu nu îl cunoşti, el nu te cunoaşte. Dar dacă ţi-aş spune că el ştie tot? Că el poartă pe umeri, cât e la volanul autobuzului său, toate gândurile, toate dorinţele, toată neliniştea ta şi ştie tot ceea ce ţi se va întâmpla?
El este şoferul autobuzului care pleacă în fiecare dimineaţă de la depou pentru o nouă zi de muncă. Cu fiecare staţie povara lui e şi mai mare. Ştie cine unde se duce, ştie cine ce face. Asta face el… ştie. El uită, uită tot atunci când coboară din autobuz, ca o pedeapsă mai mare decât aducerea aminte.
Ştie fiecare bătrân care coboară la capăt, fiecare tânăr ce coboară prea din timp. Uneori oamenii îl roagă să le deschidă mai devreme, dar el nu o face pentru că încă nu a venit timpul să coboare. Alteori oamenii îl văd oprit la semafor şi îl roagă să îi lase să intre, dar el nu o face. Nu, nu pentru că este rău, aşa cum spun ei, ci pentru că el ştie că pentru ei, trebuie să vină alt autobuz. Conducea mereu cu autobuzul, iar după ce cobora se întreba mereu de ce simte că îi lipseşte ceva.
Şi într-o zi, trecând cu autobuzul său pe lângă Universitatea de Ştiinţe Agronomice, îşi ridică privirea şi văzu lângă ea o clădirea cu ferestre mari şi luminate. Pentru o secundă se gândi că sunt camere de cămin în care studenţii fac dragoste şi gânduri se nasc. Apoi că sunt săli de curs în care profesorii împrăştie cunoştinţa şi idei se unesc sublim. Dar realiză cu durere că ferestrele mari şi luminate la care priveşte sunt ale saloanelor spitalului CFR 2. Şi inima şoferului s-a frânt. Se auzi un sunet ciudat, ca o supapă înfundată care acum s-a desfundat. Şi când coborî din autobuz îşi aminti tot. A doua zi şoferul nu s-a mai întors la autobuzul său.
Feedback Motanov
– „Pentru o secundă se gândi că sunt camere de cămin în care studenţii fac dragoste şi gânduri se nasc. Apoi că sunt săli de curs în care profesorii împrăştie cunoştinţa şi idei se unesc sublim. ” așa gândește personajul sau mai degrabă e stilul în care gândește naratorul?
– îmi place premisa: un șofer dumnezeu al propriului autobuz. dar n-ai mers suficient pe consecințele acestei premise, puteai să ai mai multă cărniță
– n-am înțeles declicul cu spitalul. explicația pe care mi-o vei da ar trebui să sune așa: „A văzut spitalul, și pentru că la fiecare cursă știa totul despre călătorii din autobuz, s-a întâmplat…”
– ce pui într-o povestire trebuie să fie relevant pentru ce se întâmplă mai târziu. să nu se poată întâmpla x decât în condițiile y, descrise înainte.
