Perdelele se unduie în vânt, foşnind haotic în noaptea oarbă. Ies timid din cameră. Din colţ, doi ochi roşii licăresc în întuneric. Ah, sunt ledurile de la aspirator! Ce m-am speriat! Păşesc ca o pisică pe linoleumul rece ca gheaţa. Deschid uşa bucătăriei. Semiîntunericul nu mă lasă să desluşesc mai mult de câteva umbre. Sunt transpirat din cap până în picioarele izbite brusc de un obiect rostogolit pe gresie. Inima îmi sare din piept de la sperietură. Aprind lumina. E capul mătuşii mele, Ciuperca Andronache, care, înaltă fiind, s-a ridicat brusc, uitând de ventilatorul din tavan. Culmea ironiei e că tăia ciuperci în momentul în care a fost decapitată.
