Poezie scrisă de Mihai Manole , apreciată de Sorin Gherguț, la Atelierul Mornin’ Poets, pe 13 noiembrie 2022. Temele propuse au fost amânarea, vecinătățile și continuarea unui text pornind de la un proverb.
Toată viața am așteptat să se întîmple ceva rău.
Mereu am crezut că răul ăsta va fi despre tata.
Apoi, în timpul schizofreniei mici, al micilor sale depresii,
În scaunul cu rotile & în mica lui demență
Așteptarea mea s-a făcut mare, ca o pîine dospită
În care apar crăpături, lățindu-se & înălțîndu-se, pînă la
Moartea tatălui, cînd a dat puțin înapoi și mi-am zis e gata.
Dar nu a fost. Așteptarea răului a continuat
Să crească & din crăpăturile ei creșteau tot felul de
Alte așteptări de rău fractalic pînă cînd
Pîinea-conopidă se hrănea din mine ca o tumoră-omonimă &
niciun rău dinafara mea nu o mai dădea înapoi. Pînă la
Sinuciderea mamei, cînd s-a spart cu zgomotul unei izbituri de asfalt.
Am auzit clar atunci:
Eu sunt Așteptarea și Viața și Moartea.
Cine crede în mine, chiar dacă ar trăi, va fi ca și mort.
Și oricine moare și crede în mine nu va fi trăit niciodată.
