Povestire scrisă de Simona Sava, aleasă de Marian Coman la Creative Writing Sundays, pe 5 iunie 2022, la tema „scrisoare către tatăl meu”.
Eram singurul care avea ceva de făcut în vara aia. Aveam bicicletă și băteam străzile din cartier de dimineața până seara. Era cald tare, dar nu-mi păsa. Vântu-mi usca harta de pe spate, până-i rămânea numai dâra de sare contur, apoi dădeam pedală și transpiram o țară nouă.
Bița era cel mai de preț bun al meu. Mi-o trimisese tata din Germania. Era singurul lucru pe care îl aveam de la el, în afară de ochii albaștri și dorul de ducă. Am ținut cu dinții de ea, că mama a vrut de mai multe ori s-o vindem. Ca să ce? Să aibă bani de bere și țigări câteva zile, și eu ce făceam toată vara, și apoi toată viața?
— Dă bă să dau și eu o tură, a zis Bosanu și mi-a întins un pumn de caramele unsuroase, cu mâna transpirată. Nu i-am dat-o pentru caramele, pe care oricum le-am aruncat în șanț după ce a dat colțu’ cu Bița, ci de frică. Era bătăușul cartierului. Mi-am șters mâna de pantaloni și am așteptat. Am stat acolo până când m-a strigat mama în casă. Aveam și două apeluri pierdute de la ea. Uram să mă strige pe geam cu vocea ei pițigăiată, cu eșarfa legată de cap ca o gospodină, deși mâncam numai chestii de-a gata de la magazin. Oricum eu rupeam Mecu când aveam bani. Noroc că nu prea-mi dădea. Mare noroc, ce să zic.
— Măcar te lasă afară cât vrei tu, mi-a zis Palade într-o zi.
Mă-sa îl ținea din scurt. Aș fi vrut să nu mă lase, da’ o durea fix în cur. Sigur avea nevoie de ceva, să-i iau țigări la bucată de la magazin sau să mă duc până nu-știu-unde să-i aduc ceva de la vreo cotarlă de-a ei. Pe Palade îl chema la masă.
— Hai Bosane, trăi-ți-ar, cât e tura la tine?
Nu mă grăbeam acasă, dar era ciudat, că de obicei îmi scria pe whatsapp pentru țigări și alte căcaturi. Rareori mă suna. Ultima dată, ca să-mi zică c-a murit mamaie din partea lui tata. N-o suferea, dar își consumase tot netul cu jocurile și nu mai avea decât minute luna aia. Iar acum mă sunase de două ori, plus că urlase de la balcon, deși îi spusesem de-atâtea ori că mă face de căcat și mă scoate din minți.
Stăteam ca prostu și-l așteptam pe Bosanu, când m-a strigat din nou.
— Bosane, futu-te-n aripă, l-am înjurat în absență…
Le-am lăsat vorbă ăstora micii de la bloc că, dacă-l văd pe Bosanu, să urce la mine să sune la ușă, dar câtă bază să am în alde Puluș, care nici mucii nu știu să și-i șteargă singuri de la nas. Gemenii au răspuns că da, bucuroși că-i bagă cineva în seamă.
În casă era liniște, nu tu muzică, nu tu Radio Șanț la telefon. Se auzea un țăcănit din camera mea. Iar stă asta pe facebook. Proasta nici nu știe că-i citesc mesajele, că i-am salvat parola și știu exact ce înseamnă Pui, mă duc la treabă sau O ajut pe Marci la zugrăvit sau Pun zarzavat cu Tanti Doina și să mor eu dacă am văzut picior de zarzavat în casă, că de ciorbă, nici nu mai zic. Dar pe ecran nu era facebook, și nici nu s-a grăbit să-l ascundă. Era contul meu de gmail.
Dragă Tăticule,
Îți scriu să îți spun că sunt bine și sănătos. Școala merge bine, am mulți prieteni și ne jucăm afară cu mingea. Vara asta nu mai merg la bunica, pentru că vreau să mă duc în tabără.
M-am uitat la ea mirat, dar n-am îndrăznit să sper că era vreun fir de adevăr în ce scrisese, iar ea mi-a confirmat dezamăgirea, ridicând ușor din umeri. Am continuat să citesc despre alte prostii pe care le debita ca să-l mai stoarcă de niște bani.
Eu nu semnez nici mort mizeria asta, m-am gândit, dar sendul nu era la mâna mea, așa că țac, și porumbelul virtual zbura până-n Germania cât ai zice Pește. Pula mi-o belește.
— Am o idee, a zis înainte ca unghia cu gel să facă țac țac pe butonul send. Hai să-ți fac o poză cu Bița, să i-o trimitem cu mailul!
