29 august , 2016

CDPL ȘI SCRIITORII DEBUTANȚI

CDPL ȘI SCRIITORII DEBUTANȚI

Interviu realizat de Simina Diaconu.

Al doilea interviu din seria celor utile scriitorilor debutanți, de data asta cu un cristian, editor Casa de Pariuri Literare.

Care e poziționarea editurii pe piață, care e specificul ei?

Ca să fiu sincer, nu știu ce-nseamnă piață de carte în Ro. N-avem aici piață de carte adevărată, doar câteva tarabe mai mult sau mai puțin frecventate. Piață înseamnă reguli, o singură asociație, nu 6-7 fără orizont, fair play, o poziție comună în fața rabatului exagerat practicat de anumite librării, o strategie comună față de intersele ICR-ului, care altfel face cam ce vrea și cum poate pentru o reprezentare externă. Nu există piață pentru că nu există control. Azi orice posesor de computer poate să-și boteze SRL-ul editură. Nu contează că face blaturi, că a fraierit autori, că n-are licențe pe programe, că vinde la negru sau că are o pilă naiba știe pe unde și e-n căruța de voiaj cultural național pe criterii aiuritoare. Deci, care piață, dacă nu există criterii, norme, evaluări, statistici și nici o istorie a editurilor?

De ce ar fi o alegere bună editura dumneavoastră, versus publicarea pe cont propriu sau la altă editură?

Nu trebuie gândit competițional, nu suntem la 100 m garduri. Pe cont propriu nu e o soluție, pentru că un autor ar trebui să-și gestioneze singur relația cu librăriile (ceea ce e un chin, credeți-mă), iar autopublicarea (dacă prin asta înțelegem print propriu, nu plata către alt SRL) e un fake în Ro. Nu s-a făcut autopublicare când ardea buza, în anii 2000, când zăceau manuscrise cu sutele nepublicate, de ce s-ar face acum, când e loc pentru toată lumea? Deci, alegerea ține de fiecare. Cine vrea să vină la CDPL trebuie să țină cont de două aspecte: 1. Nu vrem să fim prieteni cu autorii, doar să fim toți corecți unii față de alții și cartea să urmeze un traseu normal, echilibrat și legal (mare atenție la legalitate!); 2. Relația trebuie să fie una de importanță egală: nu-i facem nimănui un favor, după cum nici autorul nu ne face – nu tratezi editura ca pe un taxi, după cum nici noi nu te tratăm ca pe un client.

Câți scriitori români debutanți ați publicat în ultimul an? (care nu mai publicaseră nicio carte în trecut pe hârtie.)

Până la ora asta, în 2016, avem doi debutanți: unul pe proză (Irina Georgescu) și altul pe poezie (Mircea Pascariu). Urmează încă doi.

Care a fost numărul total de debutanți din care au fost selectați? (cu aproximație)

La debut e jale. Din 30 de manuscrise, zece pică pe criterii de lipsă de fair play (trimit la mai multe edituri deodată, c-așa e moda și lipsa de orientare). La alte 10 e o problemă să treci de primele 10 pagini, sunt sub orice critică de slabe, pentru că azi publicatul e o urgență. Să zicem că din celelalte 10 cam 5 pică după ochiul redactorului și încă 3 ar avea nevoie de modificări. Cum toți sunt grăbiți, preferă să apară iute, la nu știu ce târg, nu mai stau să rescrie. Cam un volum din 30 rămâne, dar asta nu-nseamnă că va fi și publicat. Preferăm să căutăm noi debutanții și-n general mergem noi după cărți. Nu am primit refuzuri, deci nu ne facem griji, cam tot ce vrem să scoatem, scoatem. Cu excepțiile (puține) de rigoare.

Aveți o colecție dedicată debutanților?

Da.

Care e procesul de selecție a manuscriselor pe care le primește editura și cât durează? (Unde trimit scriitorii manuscrisul și ce se întâmplă din acel punct, care sunt etapele.)

Pentru a nu mai avea discuții interminabile cu cei nerăbdători, am găsit soluția să recepționăm manuscrise, dar să nu garantăm nimic. Există un mesaj pe site (cdpl.ro) în care-i îndemnăm pe cei grăbiți să nu se complice, găsim singuri ce trebuie găsit. Poate dura și un an (dacă manuscrisul promite), poate fi vorba și de 2-3 luni (dacă e un manuscris bun). De regulă nu sărim rândul, e un plan editorial, nu apar atât de mulți debutanți buni peste noapte, deci nu ne facem griji dacă ratăm câte ceva, nu prea ai cum să pierzi totul din max 7 nume/an.

Care sunt criteriile care vă indică faptul că un manuscris merită publicat? Aveți un profil pe care îl căutați – gen literar, subiect, stil?

Avem niște redactori care citesc manuscrisele. E singurul criteriu profesionist.

Are editura un concurs de debut?

A avut, nu mai credem în concursuri.

În ce tiraj publicați de obicei cartea unui debutant?

Poezia 300-800, proza 400-3000. Cu reprinturile necesare.

Cum o promovați?

După regulile normale. Avem site, vindem legal în librăriile corecte, avem festivalul editurii, canal youtube, ebook la toate titlurile.

Ce distribuție aveți?

La ebook suntem printre pionierii în industrie, pentru print colaborăm –repet – cu librăriile corecte.

Care e procentul din tiraj pe care trebuie să-l vindeți ca să nu ieșiți în pierdere? (orientativ)

30%.

Cât sunt drepturile autorului?

Cu mult peste ce oferă primele două linii de înaintare.

2-3 exemple de cărți publicate de debutanți la editura dumneavoastră, care au avut povești/traiectorii de succes.

val chimic – umilirea animalelor, Mihai Mateiu – Oameni. Cam toate cărțile de debut au avut succes (dacă putem numi succes epuizarea tirajului), dar în Ro succesul se cuantifică și prin premii (cam peste tot aranjate), invitații la festivaluri (și-aici deranjează pe investitorii locali prezența anumitor edituri care le bat obrazul că nu lucrează tocmai corect), deci e relativă faza cu succesul.

val-chimic-umilirea-animalelormihai-mateiu-oameni

Care credeți că sunt motivele pentru care cititorii cumpără cărți scrise de debutanți?

E un flux necesar, întotdeauna vrei să vezi ce vine din urmă.

Un mesaj pentru scriitorii debutanți interesați să publice la editura dumneavoastră?

Sunt atâtea edituri profesioniste în Ro care v-ar putea face un afiș, v-ar da 200 lei pentru o lansare la o librărie parteneră unde v-ați găsi cartea la raftul de la nivelul ochilor, nu cel de la călcâie, de ce să vă-ncurcați cu ceva antisistem? Mergeți după traseele marcate, există ciobănești buni (critici de curte), există nutreț suficient (festivaluri gârlă pentru de-ai casei), există ciobani care dau premii doar dacă purtați etichete. La noi e mai greu. Trebuie să scrii bine și să mai stai și cu ochișorii deschiși la anomaliile mândrei noastre industrii. Dacă suteți buni, fiți liniștiți, într-o formă sau alta ne vom intersecta. Puțintică răbdare și cât mai multe lecturi. Că important e să citești mult și bine, ca să debutezi măcar onorabil.

***

Dacă aveți un manuscris și vreți să vă creșteți șansele de publicare, nu uitați că avem la Club Revdepov serviciul de feedback pe manuscris. Mult succes!

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *