sirenă.pierdut coadă.găsit picioare.caut să fac schimb urgent.mulțumesc.
autor: Mădălina Androne
Nu mă întorc până nu scade Euro!
autor: Andrei Brinzea
Mă numesc Andrei și am naufragiat dintr-o corabie pe o insulă. Sper să nu fiu păpat de canibali și să nu mă ciupească vreo capușă. Am citit cartea „Robinson Crusoe” acum vreun an. Nu ajută. E imposibil să faci focu’ cu două bețe frecate la maxim. Ajutor! Ajutoooor!!
autor: Bianca Stupu
Când Prea Devreme s-a întâlnit cu Prea Târziu s-a întâmplat Prea de Tot, un soi de spațiu curb în care dacă întinzi mâna în față te scarpini la ceafă, cum citeam ieri pe undeva, și apoi atunci când cei doi se pupau cu zgomot de arici rostogolit pe spate pe dale de marmura, se nășteau…
autor: Oana Teodosiu
Între Prea Devreme și Prea Târziu se așternu lumea întreagă… asta în care stăm noi toți și nu știm ce e ce sau când și dacă.
autor: Ania Vilal
Mulţi şi-au pierdut culoarea, timpul i-a spălăcit şi i-a stors ca pe nişte lămâi. Merg pe stradă și orașul e plin de lămâi.
antrenament Motanov
Motanov a dat această imagine ca sursă de inspirație, textele de mai jos sunt scrise pornind de la ea.
autor: Traian Stanciu
– Hai fetele, formație de atac… îl luam de coadă, îl învârtim de două ori și-l așezăm la loc, da? și-apoi îl survolăm până vomită, să ne asigurăm că el a mâncat nuca aia de cocos!
autor: Oana Teodosiu
– De ce am impresia că pescărușii ăștia vor să mă ia de coadă, să mă învârtă de două ori și să mă așeze la loc?, se întreba elefantul, lingându-și ultimele fărâme de nucă de cocos de pe fildeșul drept.
autor: George Lica
Părăsită și tristă, după o noapte de amor petrecută pe plajă și în apa mării, elefănțica Gina-Coadă-Lungă suspină după Luceafărul ei de o noapte, șoricelul Mișu.