Povestire scrisă de Sabina Varga, aleasă de Bogdan Răileanu la Creative Writing Sundays, pe 12 martie 2023, la tema*: „o povestire speculativă cu o zi din viața unei personalități istorice (poate fi rege, președinte, împărat sau orice altă personalitate importantă care a trăit pe Pământ) în care să arătați un defect al acestui personaj sau o greșeală făcută de personaj și discursul său interior”.
*Textul nu e la temă.
— Bună ziua, poftiți! Haide, cu mai multă viață!
Slăbănogul care direcționa nou-veniții râse hârâit. Tuși și scoase din buzunar o tabacheră roșie.
Lui Cristi i se făcu poftă de o țigară. Se scotoci prin buzunare, dar erau goale. Lăsase pachetul în geacă. Nici telefonul nu-l avea. Dacă-l suna Ileana, alt scandal, se gândi. Avea proba la croitor, iar la două trebuia să fie la restaurant să aleagă meniul și tortul. Sigur o să întârzie. Oare cât durează aici? Poate știe cineva. Se uită în jur. Era ultimul la coadă. În față, un bărbat adus de spate se sprijinea într-un baston.
— Nu vă supărați, încercă, dar nu primi niciun răspuns. Nu vă supărați! zise mai tare, dar bătrânul ori nu-l auzea, ori îl ignora.
Îi aminti de taică-său care abia mergea după operația la coloană și care stătea cu orele la televizor, absent. De când se mutase la ei, în micul apartament de două camere, avea zilnic discuții cu Ileana. Îl bătea la cap să-l ducă la un azil, dar nu avusese timp să se intereseze. Când? Stătea la muncă până la opt, nouă, iar în weekend era mereu ceva de plănuit, cumpărat sau discutat.
Sunetul îndepărtat al unei sirene de ambulanță îi întrerupse gândurile. Slăbănogul strigă să înainteze, așa că făcu câțiva pași și ajunse pe malul unei ape. Un rând de bărci goale plutea pe lângă parapetul de beton, mișcându-se în aceeași direcție ca ei. Încercă să vadă destinația, dar ceața era prea groasă. Îl cuprinse un frison și se gândi iar la geacă. Dacă răcea acum, nu mai scăpa de gura Ilenei. O să-l acuze că face febră doar ca să chinuie o femeie însărcinată.
— Nu vă supărați, sunteți ultimul?
— Da, cred.
O femeie în vârstă, cu părul scurt și roșcat, se așeză în spatele lui. Era îmbrăcată într-o pijama roasă, cu un șorț de bucătărie pe deasupra. Cristi observă pungi mari și vineții sub ochi.
— Ce aer umed, de aia mă dureau toate de dimineață. Auziți, știți cât mai e până în față?
Bătrânul se întoarse și ridică iritat bastonul.
— Mereu vă grăbiți! Pe stradă, la magazin, nicăieri n-ai liniște. Vă zic eu. Se termină o coadă și începe alta, nu vă mai împingeți.
— Tataie, lasă gălăgia, interveni un slăbănog care apăru lângă ei și începu să învârtă mâna ca un agent de circulație. Cristi încercă să-și dea seama dacă e același de mai înainte sau altul. Erau îmbrăcați la fel, în uniforme gri care atârnau pe ei, iar fața, deși aproape, părea ascunsă în ceață.
Cristi vru să-l întrebe cât e ceasul, dar îi distrase atenția un fulger. Asta mai lipsea, să plouă. Mai făcu câțiva pași.
— Auziți, știți ce se dă aici? Eu nu pot sta mult, am ciorba pe foc, spuse femeia roșcată și întinse gâtul pe lângă Cristi.
Deschise gura să-i răspundă, dar își dădu seama că nici el nu știa. Chiar așa. Ce căuta el acolo? Se uită panicat în jur. În spate, nu mai zărea intrarea. În față, prindeau contur un debarcader și câteva bărci pline care se îndepărtau.
Dintr-odată, se auzi gălăgie. Văzu agitație și o tipă care o luă la fugă spre ei. După viteză, părea mai tânără decât restul.
— Prinde-o, bă! țipă o voce răgușită.
Femeia acceleră spre capătul cozii cu ochii mari. Nu văzu însă bastonul întins de bătrân în calea ei. Căzu.
— Jigodie bătrână! Ce-ți pasă? Ți-ai trăit viața! strigă fata, în timp ce un slăbănog ivit de nicăieri o luă pe sus și o aruncă în apa tulbure. Locul se înroși pentru câteva momente. Apoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, apa se liniști și nu mai văzură nici urmă de om.
— Să nu vă mai vină idei, da? le zise slăbănogul celorlalți de la coadă și dispăru la fel de repede cum apăruse.
Cristi vru să riposteze, dar un fulger îl orbi și simți o lovitură puternică în piept. Ce naiba?
— Ce e asta? Unde merg bărcile? întrebă agitată doamna roșcată.
— Nu e de competența noastră. O să vi se spună când ajungeți, răspunse slăbănogul de la debarcader și-i făcu semn bătrânului să urce în barcă.
— Gata cu cozile. Doamne ajută! spuse el și-și făcu o cruce mare.
— Domnul în costum, haideți. V-ați îmbrăcat frumos pentru ocazie, dar cam incomod, rânji slăbănogul.
Cristi ezită. Era confuz și ceva îl ținea pe loc. Doamna din spate îl trăgea de sacou.
— Auziți, mie nu-mi place de ăștia. Am o presimțire rea. Nu vreți să vorbim cu ei să nu mai mergem?
Încercă să-i dea mâna la o parte, când auzi aceeași voce răgușită.
— Bă, bagă-l acum, că-l pierdem!
Cristi observă o stație prinsă de cureaua uniformei gri și mai mulți slăbănogi care veneau spre el din toate părțile. Cel de la debarcader îl trase puternic de braț și mâneca de la sacou se desprinse de umăr.
— Alo, puțină grijă, e costumul meu de nuntă!
Nunta. Lui Cristi îi veni o idee. Dacă se urca în barcă, poate scăpa.
