La jumătatea lunii martie, Asociația Paspartu sărbătorește 6 ani de existență printr-o nouă ediție „Carte peste carte”, unul dintre cele două proiecte principale ale ONG-ului.
Astfel, 6 ani de Paspartu se vor traduce în 6 zile de colectă – în perioada 15-20 martie.
Cea de-a VII-a ediție „Carte peste carte” are ca scop strângerea de cărți pentru 24 de centre culturale cu bibliotecă publică în mediul rural și urban mic din județul Sibiu, iar colecta este realizată în parteneriat cu Departamentul Metodic. Comunicare. Programe al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Colecția de carte a acestor biblioteci este depășită moral și alterată fizic, motiv pentru care cei de la ASTRA Sibiu ne-au cerut ajutorul în a intermedia legătura cu oamenii dispuși să doneze volume pentru copii (cărți cu povești, volume frumos ilustrate, cărți de colorat etc.) și cărți tehnice/practice pentru adulți. O parte dintre bibliotecile publice din satele sibiene au fost recondiționate sau deschise de curând, cu ajutorul programului Biblionet și a dedicării echipei de la biblioteca județeană. Mai multe detalii despre proiectele acestora și bibliotecile pe care le-au transformat puteți citi pe blogul Biblioterapie.
Puteți dona cărți în 6 locuri din București: Hecate (Str. Olari, nr. 8), 2 sedii ale Companiei de Librării București (Librăria nr. 7 – Progresul, Șoș. Giurgiului, nr. 119, bl. 11, și Librăria nr. 108 – Colentina, Șoș. Colentina, nr. 53, bl. 59), Seneca Anticafe (Str. Arhitect Ion Mincu, nr. 1), Cărturești Verona (Str. Pictor Arthur Verona, nr. 13), EfdeN (Bvd. Pache Protopopescu, nr. 66).
Așa cum și-a obișnuit publicul, „Carte peste carte” va organiza și un eveniment principal pentru donatori. Acesta va avea loc sâmbătă, 19 martie, de la ora 18:00, la Hecate – 3 proiecții de documentare cu și despre scriitori din selecția ediției pilot a Emineschool BFF, un concert sonido 13 (tango argentinian cu inserții din Borges) și o expoziție foto „Oameni și cărți”, semnată de Ioana Bîrdu. După ora 22:00, after-party la CARE Cafe, vecinii librăriei Hecate. Intrarea la eveniment este liberă, dar accesul se face pe bază de cărți!
Editura Litera s-a alăturat acestei ediții „Carte peste carte” și va deschide colectarea de cărți cu 100 de volume dăruite pentru cele 24 de biblioteci publice din județul Sibiu.
Simbolic, cei care vor aduce mai multe cărți sâmbătă, 19 martie, la Hecate, vor primi și câte un semn de carte confecționat special pentru ediția curentă.
Vă așteptăm cu drag!
Pagina event-ului pe Facebook aici.
***
Asociația Paspartu are două proiecte principale: publicația independentă Arte și Meserii și proiectul Carte peste carte.
Proiectul „Carte peste carte” este un eveniment anual sau bianual de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte. Proiectul, organizat de Asociația Paspartu din 2010, a strâns, în cele șase ediții, peste 9.000 de cărți pentru Biblioteca din Băicoi, afterschool-ul din Clinceni, Centrul de Plasament din Alexandria, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, Asociația „Sfânta Ana” și comunitatea din Ponorâta, Maramureș, Liceul Teoretic „I.C. Drăgușanu”, Victoria, judeţul Brașov.