Povestire scrisă de Hedda Bednarszky, premiată de Adrian Georgescu la concursul trimestrial de povestiri pentru:
- „Tehnica admirabilă. Este atât de bine descrisă această mică lume, încât parcă o vezi, ca pe un desen.
- Detaliile aparent fără importanță din descrieri, („Petre lucra ca traducător la o firmă de tractoare”, „Mike, un englez scund cu față de broască, auzisem din discuții că ar avea o ciupercă la picior”) au, de fapt, un rol foarte important, pentru veridicitate și claritate. Sunt precum cristalele de sare stârnite de râsul lui Carmen.
- Final delicat, foarte bun.
- O povestire bună alunecă ușor și lasă în urmă un siaj de emoții la care să te gândești, un timp, după aceea. Așa e aceasta.”
Vinerea Angi termina serviciul la gazetă, venea să mă ia de acasă și mergeam cu troleibuzul la ei la bloc, unde ea gătea în sânii goi cu geamul deschis și perdeaua trasă.
Coboram cu o stație înainte să închiriem o casetă Disney, iar înainte de culcare îmi citea mereu o poveste și mă scărpina pe spate. Petre se întorcea cu valiza plină de Toblerone din delegații. Ascundeam telecomanda și era nevoit să ne uităm împreună la telenovele și se amuza când îi imitam replici dramatice – nunca jamas nu se întâmpla asta acasă. Petre lucra ca traducător la o firmă de tractoare și obișnuia să se împrietenească cu clienții străini, pe care îi invita mai apoi la ei acasă. Angi pregătea cuib de viespi și se enerva rău dacă nu-i ieșea aluatul și atunci dădea rapid o fugă la alimentară să cumpere înghețată cu rom și stafide în timp ce în sufragerie se ciocneau deja paharele de whiskey. Mike, un englez scund cu față de broască, auzisem din discuții că ar avea o ciupercă la picior și din cauza asta nu se descalță niciodată. Îl studiam din cap până-n picioare și când îmi prindea privirea, țâșneam de pe scaun în hol ca apoi să revin timid la masă. Avea o casă undeva la periferia Londrei, amenajată cu bun gust, o soție la costum deux-piece, doi copii adulți, iar de curând o iubită româncă cu un chioșc în Florilor.
Vizitele deveniseră tot mai dese și în cele din urmă am plecat toți în excursie la salină în Slănic Prahova – eu, ai mei, Angi, Petre, Mike și Carmen. Dimineața, după câteva șprițuri, am pornit în sfârșit spre ștrand. Nu știu ce anotimp era, dar era destul de înnorat și răcoare, eram singurii oameni acolo. Purtam un trening și îmi luasem pentru orice eventualitate costumul de baie pe dedesubt. Undeva în spatele bazinului amenajat se ascundea o grotă cu un iaz adânc în fața căruia era un panou cu scăldatul strict interzis. Taică-miu a rămas în slip și a făcut un salt spectaculos. Ne-am ținut respirația odată cu el și a urmat o tăcere totală. Carmen se urcase pe o stâncă și își aprinsese o țigară. Avea un păr negru și lung până la șolduri. Toate femeile adulte pe care le știam aveau părul scurt. Pentru o secundă toți am crezut că l-a înghițit apa, dar într-un final a ieșit la suprafață și a urlat că îl ustură ochii – să-mi bag. Carmen a izbucnit într-un râs care a zguduit munții de sare și mici cristale s-au rostogolit din vârf până la picioarele noastre. M-am aplecat după un cristal zgrunțuros pe care l-am atins cu vârful limbii înainte să-l strecor în buzunarul de la geacă.
Se lăsase seara și stăteam de ceva vreme pe veranda de la cazare unde adulții gesticulau excesiv, pentru că în afară de Mike și Petre nimeni nu vorbea o boabă de engleză. Îmi sprijineam capul în palme, abia îmi țineam ochii deschiși și maică-mea tot insista – hai mergi la culcare. În schimb, am rămas eroic la masă să o privesc pe Carmen cum își fumează tot pachetul de Marlboro roșu. Deasupra ei plutea un nor de fum care părea că nu mai vrea să plece.
Când am ajuns în pat mi-a sărit somnul, mă gândeam cum în camera alăturată Mike va fi nevoit să doarmă încălțat în noaptea asta. Am mai rămas un pic trează în speranța că o să le descopăr secretul și într-un final am adormit.
