Povestire scrisă de Simona Sava, aleasă de Marin Mălaicu-Hondrari la atelierul de scriere creativă de la Vama Veche, în septembrie 2018, la tema „dialog între trei personaje, bazate pe cursanți/ turiști/ personal din pensiune”.
E dimineaţă şi plaja este goală. Horea pipăie apa fără plăcerea înotătorului care se cuibăreşte cu drag sub ea.
— Îmi place cum înoţi. Fără grijă, aşa. Sensuelle.
Fata dă din picioare de două ori şi se îndepărtează. Horea rămâne pe loc, în cercurile pe care ea le lasă în urmă.
— N-am vrut să sune porno, să ştii. Nu mă dădeam la tine. Ziceam aşa…
Fata face alte rotocoale. Bagă capul în apă, se ridică şi scuipă băieţeşte spre orizont. Îşi întinde spatele. Cască.
— Nu vrei să mergi cu mine să bem o cuba libre, un gin? Te știu de undeva. Te dai pe Tinder?
— Nu beau alcool, zice fata şi se bagă sub apă. Picioarele ei tranşează aerul. N-am voie.
— Eşti bolnavă? chicoteşte Horea.
— Sunt în cantonament.
— Faci sport, se bucură el.
— Handbal, mai zice fata şi se îndreaptă spre mal. Horea îi admiră trupul, apoi se prinde că se duce, şi o urmează. Ea se întoarce să-şi aranjeze slipul, dar îşi acoperă imediat ochii cu mâna.
— Aoleu, eşti în pula goală!
Horea îşi acoperă sus numita goliciune. Uitase şi el.
— Scuze, suntem la nudişti, în caz că n-ai observat. Da’ urât te lasă să vorbeşti în cantonament, a?
Fata îşi stoarce coada. Apa i se prelinge pe spate.
— Hai să bem un suc, o apă, o cafea. Îţi arăt pietrele mele.
— Păi le-am văzut deja… chicoteşte fata şi se duce spre prosop. Horea o ajunge din urmă, dar păstrează distanţa.
— Ies cu tine, da’ tre să porţi asta.
— Fix mărimea mea!
Urcă amândoi la cherhana. Fata înainte. Toate mesele sunt libere. Se aşază la prima care îi iese în cale, cu faţa spre mare.
— Acum pot s-o dau jos? zice Horea şi, fără să aştepte răspuns, aşază mănuşa de portar pe masă.
— Unde-s pietrele? întreabă handbalista.
— Heeeei, ia uite cine-i aici! Horea n-a făcut baie cu noi toată săptămâna şi-acuma o arde la nudişti. Laur se apropie de Horea şi-l ciupeşte.
— Au, lasă-mi colăceii!
Fata râde şi se dă la o parte, ca să-i facă loc lui Laur lângă ea. Laur se aşează, dar apoi se uită la Horea şi se ridică.
— Mă duc să-mi iau o cafea. Vrei ceva?
— Vezi că nu bea alcool, flirtează Horea. M-aş duce eu la bar, dar… insinuează cu privirea în pământ.
— Nuu, nuuu, strigă fata şi Laur deodată.
— Ia-mi un Schweppes bitter lemon.
Laur se îndreaptă spre bar.
— Ia şi mie un latte macchiato, îi zice Horea, iar Laur răspunde din mers, ridicând degetul arătător în semn de acord.
— Hai să-ţi arăt pietrele.
— Ia, răspunde fata, fără prea mult entuziasm.
Horea deschide pumnul. Îl ţinuse închis tot timpul. În palmă avea patru pietre.
— Red Moon, Piatra Tigru, Strigătul şi asta, care n-are încă nume. Uite ce fină e.
Fata ia piatra şi o apropie de obraz. Confirmă cu un zâmbet.
— E fină.
Laur se întoarce de la bar. Aşază în faţa fetei paharul cu suc, îi dă lui Horea cafeaua şi încalecă banca, cu faţa spre profilul handbalistei.
— Hai să-ţi arăt pietrele mele, îi zice ea.
— Dublu dribling, şapte metri şi joc pasiv.
— Şi asta? întreabă Laur şi prinde între degete piatra fină.
— Asta respiră sub apă, zice Horea după ce-i smuceşte piatra şi o aruncă tarespre ţărm, unde valurile se sparg de mal.
