Poemul colectiv inițiat de scriitoarea Ana Săndulescu pornește de la următoarea frază: E ca o călătorie cu autobuzul. Deși stai doar pe scaun, ajungi obosit la destinație. A fost scris de cursanții de la la Atelierul Mornin’ Poets , din 27 martie 2022.
slogan poem: am ajuns la destinație rație
zilnică de oboseală cheală
e memoria când nu ai bilet
e cazul să intri pe CHAT
Se simte ca o călătorie cu autobozul down the memory lane, stăm pe scaun, privim pe geam cum rola de film cu propriile amintiri se desfășoară, vii, colorate sau de împrumut de la alți călători, până la urmă memoria nu e ceva pe care ne putem baza, dacă noi am trăit, dacă am fost acolo, sau am decupat povestea altcuiva inserând-o în propria peliculă și imaginile continuă, se succed ca într-un carusel, suntem personajul principal cu destinație neclară? Incert, căutăm o certitudine. Biletul bine strâns între degete, pentru călătoriile lungi când oboseala nu e luată de vânt. Autobuzul ne duce în burtă scaunele goale eliberează în aer frustrarea celor de dinainte. În jurul nostru imaginile rulează ne ținem de bară îndesați în scaune, stăm pe aceleași scaune, în fiecare zi îmbătrânim, motâind câte puțin, așteptând destinația finală. Peisajul dezolant se aciuează ca un câine flămând sub scaunul rece prin geamul prăfuit. Știm acum. O singură călătorie cu autobuzul poate fi uneori mai obositoare decît un salt cu parașuta. În autobuz, țintuiți ne-au rulat imagini, le-am privit, obosiți, oare am ajuns la destinație? În depărtare, privim orașul cu pofta cu care ar înghiți înecatul o ultimă gură de aer coborâm. Mai avem o dorință, să nu ne destrămăm când pășim.
