Povestire scrisă de Ioana Serota, aleasă de Radu Aldulescu la Creative Writing Sundays, pe 11 octombrie 2020, la tema „cum ați petrecut pandemia sau cum ați petrecut vacanța de vară”.
La începutul relației ea și-a propus să tacă în fața provocărilor. Să tacă, să asculte și să analizeze, să înțeleagă cum funcționează cuplul lor. Urma ca apoi, la un moment dat, când va fi adunat toate informațiile, să ia măsurile necesare pentru a regla ce era nevoie; și să trăiască fericiți până adânci bătrâneți, datorită finului său spirit analitic și răbdării. Dar nu a mai reușit să iasă niciodată din tăcerea de observator, acesta a devenit rolul ei în relație. Comoditate, procrastinare, puțină teamă și alunecarea timpului i-au sigilat gura.
La începutul relației el era înduioșat de privirea ei plină de înțelepciune. Se simțea ascultat și înțeles. Important. Cu timpul, tăcerea ei părea o formă de critică și, din ce în ce mai des, o expresie a dezinteresului. A ajuns să se simtă neimportant și a tăcut și el.
Discuțiile lor mai consistente s-au mutat tot mai mult în imaginarul fiecăruia. Până când el a fost făcut să se simtă din nou suficient de important ca să caute o viață mai bună. Verdictul lui a venit enunțat prin viu grai – divorțul – iar acordul ei, învăluit în aceeași aură de înțelepciune mai presus de explicații.
Se întorcea din Deltă, din prima vacanță singură, cu copiii. Nici măcar toată apa aia curgătoare și amintirile călduțe din copilărie n-o putuseră trezi din amorțeală. De la Galați a vrut să meargă cu mașina singură, să-și poată descâlci pe drum gândurile. Copiii erau mai bine cu sora ei, știa că măcar vor râde, cineva se va măscări cu ei pe săturate și nu vor mai sta cu orele în fața televizorului pentru că ea nu mai avea nici chef și nici râs în ea.
Era undeva după Focșani, pe o șosea netedă, unduită și largă, pe care mașina aluneca singură. Se lăsase din nou pradă discuțiilor imaginare cu el; discuții în care ea era elocventă și rațională, iar el asculta. În realitate, el nu mai asculta de mult, iar ea nu mai era nici elocventă, nici rațională și mai de mult. Nu ar fi putut să redea foarte clar motivul pentru care el a sugerat divorțul, dar știa că l-a aprobat. Ce mai conta de ce? Chiar dacă mintea ei nu se putea opri din a încerca, nu e genul de idee pe care să o dezbați sau contești. Ca și cu frica sau rușinea, cu nevrutul celuilalt nu te poți lupta, oricâte argumente bune crezi că ai putea scoate. Totuși, realizarea că nu mai are rost să se certe cu el nici în gand, o relaxă. Din trailerul unui documentar despre mindfulness își aminti că soluția e să fii atent la respirație. Acuma că era atentă, i se păru că nu mai respirase ca lumea de ani de zile. De asta s-o fi și prostit. Cu siguranță de asta făcuse și riduri, că acum simțea cum i se destinde și fruntea; își și imagina efectul de lifting. Umplându-și pieptul, ascultând motorul, cu soarele de după-amiază pe obraz, își sprijini capul de tetieră și zâmbi.
După primele note din boxe, dădu volumul la maxim fredonând – The girl from Ipanema. Ritmul și dealurile în apus îi încetiniră malaxorul din spatele frunții. Saudade, atâta știa în portugheză. O fi simțit el asta vreodată față de ea? Sau, și mai trist, ea o fi simțit asta vreodată în privința lui? Vraja aceea, dorul dulce-amăruit?
Por causa do amor.
Și asta înțelegea. Mă rog, înțelegea sensul cuvintelor.
Opri în ultima clipă în spatele unei dube albe cu nu doar una, ci două antene lungi de stație care fluturau vesel pe capotă. Arăta ca un greiere uriaș și pâlpâia portocaliu că vrea să facă stânga. Unde o vrea să se ducă ăsta în plin câmp? Și apoi văzu în parcarea de vizavi, cu gunoaie împrăștiate și mărginită de lanul de porumb, două femei. Una slabă, cu fustă scurtă și maieu mulat negru, ședea absentă și curbată deasupra telefonului, neinteresată de greierașul care aștepta momentul potrivit de pe banda opusă ca să poată traversa spre parcarea lor. Dar cealaltă, cealaltă femeie era cât se poate de prezentă și interesată. Era grăsuță și avea părul roșcat prins în vârful capului într-un nod ciufulit. Între bluza decoltată și bata pantalonului scurt se revărsa un pliu gros de piele pufoasă și albă. Și dansa. Așa părea. Decorul era asigurat de frunzele aspre de porumb care fremătau și o pungă albă de plastic ce își lua zborul în urma fiecărei mașini. Ea își unduia brațele în bătaia vântului puternic, legănându-și șoldurile pătrate și zâmbind cu ochii închiși. Iar muzica se auzea doar în mașina proaspăt divorțatei, mamă a doi copii.
Tall and tan and young and lovely
The girl from Ipanema goes walking
And when she passes each one she passes goes, ah
O curvă.
Erau deja vreo zece mașini la coadă în spatele dubei care aștepta răbdătoare un răgaz de pe banda cealaltă ca să poată traversa. Și totuși nimeni nu claxona. Toată lumea știa de ce vrea șoferul să ajungă acolo, dar nimeni nu se supăra, parcă erau vrăjiți de dansul grăsuței din parcare sau poate doar apreciau nevoia onestă a omului din dubă.
Și, într-un acord complet, mobilizați de un soi de solidaritate, toți șoferii aveau răbdare, deși stăteau în urma unei dube oprită în mijlocul drumului național, pe un câmp.
Oh, but he watches so sadly,
How can he tell her he loves her?
Ultimul reproș pe care i l-a făcut a fost că nu se mai cunosc. Cum să-i demonstrezi orbului că e orb și în plus, că și tu ești tot orb?
Reuși să mai vadă în oglinda retrovizoare doar duba ocupând toată parcarea și acoperind dansul grăsuței. Spera să se fi dus la cea care dansa, care își arătase interesul și dorința, nu la apatica cealaltă. Probabil că așa va face, așa făcuse și bărbată-său, până la urmă; ce bărbat normal, în căutare de atenție, ar alege o moacă acră? Și asta fu tot. Viața și traficul își reluară cursul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Șoferul dubei cu două antene ajunse la destinație, după ce coloana de mașini a așteptat răbdătoare ca la McDrive în spatele lui, curva își va primi banul cuvenit și ea va semna actele de divorț care o așteptau acasă. După șapte ani de muțenie și orbire, oamenii vor continua să încerce, să și-o tragă și să aștepte. Fără să trebuiască să dea explicații nimănui. Libertate.
