BLUE MOON

— Te-ai trezit?

— Cam acum două ore, îi răspund eu.

— Bun. Ți-ai băut cafeaua? Hai la mine să-ți fac una. Trebuie să vorbim. Să vezi ce zi tâmpită am avut ieri, zice Dan.

— Tocmai am băut-o. Și nu ies încă. Mai am de făcut ordine prin casă. Zi-mi acum la telefon dacă te arde.

— OK. Hai că-ți povestesc. Nu mai am răbdare până ne vedem la o bere. Îmi ești dator. Patru din alea belgiene. Nu ai uitat?

— Nu am uitat, numai că trebuia să iasă ceva din combinația aia ca să meriți berile.

— Și nu a ieșit?

— Nu.

— Ești un pămpălău, dar tot îmi ești dator.

— Bine, bine. Zi ce ți s-a mai întâmplat?

— Bun. Stai să vezi. Măi, trebuia să îmi dau seama că o să fie o zi de căcat, la cum a început. Mă asculți?

— Da, te ascult, dar ia-mă încet. Cafeaua nu și-a făcut încă efectul, plus că mă pun să fac o omletă. Te pun pe speaker.

— Păi tu vorbești cu mine sau îți faci de mâncare?

— Dane, mă roade stomacul și am băut o bere să mă dreg. Am avut o noapte grea.

— Îhm. Mă auzi?

— Da, măi. Stai, stai. Înainte să începi, tu ce pui în omletă?

— Ești culmea, eu te-am sunat să îți povestesc ceva ce nu îmi dă pace și tu îmi cer sfaturi culinare. Așa mă știi? Mă feresc de cratiță ca de dracu.

— Am crezut că ai evoluat.

— Nu, nu, am rămas la încălzit crenvurști. Gina e cu gătitul.

— Și ce pune Gina în omletă?

— Tu ești sărit de pe fix. Ce naiba ai? Cât ai băut aseară?

— Liniștește-te, voiam doar să te calmez un pic, că ai început prea agitat și mi-e că faci infarct. Tu nu te-ai lăsat de fumat?

— M-am apucat din nou, că am pus cinci kile pe mine.

— Dulciuri?

— Nu. Gânduri. Când nu fumezi ai mai mult timp să te gândești. Nu ai văzut că toti oamenii deștepți au burtă?

— Tu nu gândeai în timp ce fumai?

— Nu sunt așa polivalent.

— Asta e clar. Deci, cum stăm cu omleta?

— Ești fenomenal! Nu știu, mult ardei. Gina pune mult ardei. Îi zic uneori: mai pune și tu niște ou în ardeiul ăla.

— Ardei deci. Stai să văd dacă am. Am găsit. Roșu. Merge roșu?

— Dă-o în pizda mă-sii, poate vrei să îți dau și o rețetă de paste.

— Hai, mă, că glumeam. Dă-i drumul. Sunt numai ochi și urechi. Mai mult urechi.

— Deci, să fi fost ieri pe la unu noaptea. Sună telefonul. Tocmai ce mă pusesem în pat. Mă ridic și merg în sufragerie, îl aveam la încărcat, că mă ține căcatul ăla de baterie juma’ de zi. Dacă se întrerupe, să știi că s-a dus bateria. Stai mai bine să îl pun la încărcat. O secundă. Cine crezi că era? Elena. Ce naiba s-o fi întâmplat de mă sună la ora asta? Răspund. Închide. Sun înapoi. Răspunde. Nimic. Închid și îi trimit un mesaj că mai bine vorbim dimineață dacă nu e urgent. Sun dimineață. Nimic.

— Ciudat. Ați mai vorbit în ultimul timp?

— Ultima oară, cam acum o lună. O sun dimineață. Nimic. Ce naiba o fi fost? Ce o fi vrut în miez de noapte?

— Îi era dor de tine.

— La dracu! Stai să vezi. Acum două zile vorbesc cu o tipă să ne vedem în oraș vineri seara. Adică ieri. Pe la prânz o sun să văd ce și cum. Nu răspunde. Peste vreo două ore sun din nou. Tot nu răspunde. Îi trimit mesaj să mă sune ea când poate, să stabilim unde și la cât ne vedem. Nimic.

— Ți-a dat țeapă.

— Așa mi-am zis și eu. Asta e. Gina e plecată cu jobul în Germania. Ți-am spus că săptămâna asta sunt liber să îmi fac de cap.

— Da, mi-ai zis.

— E în Berlin și stă peste weekend să viziteze orașul. Vine înapoi luni dimineața. Mai bine așa. Stăm și noi separați un pic. Deci, tot ieri o sun să văd ce mai face, dacă e gata de plimbare, ce are de gând să viziteze. Nu răspunde. Îi trimit un mesaj. Nimic. Măi să fie! Îi trimit un sms. Nimic.

— Poate nu mai avea credit.

— Ce ai, mă? Ce credit? Are telefon de la firmă.

— Glumesc. Stai să pun sare. Unde naiba am pus sarea?

— În dulap.

— Ești prost.

— Auzi, tu mănânci omletă în fiecare zi?

— Nu. Numai când simt că mă suni tu mi se face poftă de omletă. Zi! Ai dat de ea până la urmă?

— Nu. Și ziua nu se termină aici. Îmi zic, ia mai dă-le dracului de femei! Ce, eu nu pot să ies singur în oraș și să iau birturile la rând? Cum îi spune la chestia aia când treci din bar în bar?

— Clubbing.

— Nu clubbing, măi, că nu mă duc să dansez singur ca prostu’.

— Baring?

— Mai bine spus birting. Whatever! Așa. Mă îmbrac mișto, să nu fiu prost îmbrăcat când mă îmbăt și merg prima dată în Energiea. De cine dau acolo?

— De tipa aia care ți-a dat țeapă cu ieșitul?

— Nu. De fosta mea prietenă.

— Care dintre ele?

— Mara.

— Aha. Era cu vreun gagiu?

— Nu. Era cu o prietenă. Anda. O știi și tu. Aia blondă.

— Aia blondă cu fundul mare cu care ați încercat să mă cuplați?

— Da, aia, dar nu are fundul mare. Nu știi tu ce e bun! Deci, trec pe lângă masa lor. Mă vede, o văd, îi zic „Bună seara” și ea nimic.

— O fi tot supărată pe tine.

— Pe dracu’. Mă opresc și mă întorc la masa lor. Le zic iar „Bună seara”. Nimic.

— Prost crescută.

— Tu știi la ce mă gândesc?

— La vreo tâmpenie.

— Măi, nu. Mă gândeam să o sun pe mama și dacă nici ea nu îmi răspunde, atunci e ceva la mijloc.

— Ești bou, dar sun-o.

— Nu râde, că e serioasă treaba. Patru dintr-o lovitură. Auzi? Nu știi dacă ieri nu a fost ceva căcat din ăla retrograd?

— Nu știu. Am auzit doar că a fost „lună albastră”.

— „Lună albastră”? Aia e. Nu știu ce o fi însemnând, dar toate căcaturile cu femeile se trag de la lună. A trecut?

— Cred că da.

— Auzi, știi la ce m-am mai gândit?

— La ce te-ai mai gândit?

— Planeta aia pe care au descoperit-o ăștia, aia care seamană cu Pamântul, are lună?

— Nu știu.

— Ar fi bine să nu aibă. Că dacă nu are lună, femeile nu or sa mai aibă ciclu și o să avem și noi, bărbații, o viață mai bună.

— Deșteptule, dacă nu or să mai aibă ciclu, or să trăiască mai puțin.

— Super așa, o sa fie numai femei de maximum treizeci de ani.

— Ești tâmpit! Hai sun-o pe maică-ta și vorbim mai încolo.

— Urează-mi baftă.

— Baftă!

Închid telefonul și pun farfuriile pe masă. Ușa de la baie se deschide. E atât de sexy în halatul meu. Are mânecile suflecate și picioarele goale. Mă îmbrățișează pe la spate, se înalță pe vârfuri și mă sărută pe gât.