text și poze de Ania Blăjan
După dezamăgirile de anu’ trecut (vezi Peninsula, a mai mare dintre ele) merg cu frică la festivaluri. Îmi e frică de sonorizare, de toaletele ecologice, de mâncare, de berea care se mai varsă și de minciunile statistice de după.
Blaj aLive. La Blaj m-am dus cu inima-n dinți. Eram pregătită de un bâlci în toată regula, mai ales după ce recepționera de la una din cele două pensiuni din oraș mi-a zis că e vorba de niște zile ale orașului transformate.
Transformate în bine. Transformate în minunat.
Am găsit loc de parcare la o aruncătură de băț de intrarea principală. Câmpia Libertății ne-a așteptat curată, cu suficientă jandarmerie și poliție astfel încât unor participanți să nu le fie frică să-și lase-n iarbă cheia de la mașină și telefonul mobil. De la jetoane personalizate până la sonorizare impecabilă, festivalul ăsta mi-a plăcut.
Concertul Alternosfera m-a încântat în mod deosebit, da’ nu mă plâng nici de Zdob și Zdub sau Awolnation.
Zdob și Zdub au fost cei care au atras publicul cel mai numeros. Nu mi-am imaginat niciodată că moldovenii sunt mai populari decât piesa Sail (poate singura greșeală a organizatorilor a fost că au insistat să folosească această piesă în fiecare pauză între concerte).
Festivalul nu s-a rezumat la muzică, în cadrul acestuia s-a lansat proiectul artistic ARTcore Industries, proiect care a debutat cu o expoziția foto “Industria Auto – Înapoi la viitor”.
De asemenea, în interiorul TechDom-ului (sau farfuria zburătoare de pe Câmpia Libertății) au avut loc seminarii de artă, design, tehnologie adresate tinerilor pasionați de știintă sau tehnică și nu numai.
Zona de mâncare părea puțin sărăcăcioasă față de alte câteva evenimente asemănătoare la care am participat. În a doua zi cortul rezervat vegetarienilor de la Samsara era gol. Eu personal nu le-am simțit lipsa, pentru mine au fost de toate. Înclusiv un ceai fierbinte perfect pentru Awolnation.
Cum nu sunt un jurnalist adevărat o să merg pe presupunerea că mulți nu s-au așteptat să fie cine știe ce. Noroc că s-au înșelat. Felicitări Blaj, felicitări Blaj alive, felicitări ArtMania și la cât mai multe ediții.
Ah, numărătoarea spune că la festival au fost 11000 de suflete. Asta e o cifră pe care o cred.
Motanov a fost fericit, l-am ținut cocoțat pe maioul meu ca să nu-l ude roua.