Text: Andreea Chirica
Foto: Ramona Chirica, Traian Stanciu și mai multe aici
B’estfest sau „cine vrea distracţie în weekend, departe ajunge”
Nu chiar aşa departe, totuşi, dar drumul spre şi dinspre Tunari pare că nu se mai termină când eşti prea entuziasmat să-ţi prinzi trupa preferată pe scenă, sau prea obosit şi nerăbdător să pui capul pe o pernă moale.
A(m) început de vineri după-amiază. Motanov, punctual ca întotdeauna, s-a așezat sub norii de vată din cortul care ne apăra de ceilalți nori, adevărați și fioroși de data asta. Ca-n filmele cu supereroi, acordurile alternative ale băieților de la Changing Skins au speriat peisajul apocaliptic și atmosfera de festival s-a instalat repejor printre primii ajunși – perechile de bocanci și zâmbete, grupurile de puști fashioniști și localnicii curioși.
Madddog, Ţapinarii, Niște Băieți, Vama, Les Elephants Bizarres ne-au încălzit pentru ce așteptam cu mare nerăbdare: The Heavy, în frunte cu Chris Ellul, care ne-a spus vineri seară cu cea mai soulful voce de la James Brown încoace că ne iubește – clişeic, poate – dar, după ce ne-a învățat să cântăm pe What you want me to do?, Short Change Hero, Sixteen, Collen, Same Ol’, să dansăm pe Curse me good și Just my luck, să urlăm ca lupii pe Big Bad Wolf, n-am putut decât să le arătăm și noi că i-am iubit când ne-au întrebat, la sfârșit, “How you like me now, Bucharest?!”.
N-am apucat să ne odihnim, că mulțimea s-a și mutat la vecinii de la Coca Cola Stage: mistăr Despot&Co, care, printre Praf de stele și confetti, ne-au trimis înapoi la scena pe care își aranjau instrumentele cei de la Texas, headlinerii așteptați cu drag de cea mai mare parte a publicului prezent în prima zi la B’Estfest. După ce ne-a încântat cu clasicele melodii pe care le auzeam la radio în anii ‘90, dar și cu piese de pe ultimul album, Sharleen Spiteri ne-a promis cu un accent scottish “D’ya want us back? Cus this won’t be our last time ‘ere”.
Am aterizat spre final de seară (şi de energie) la Dance Arena, unde prelua legătura muzica „de jocuri pe calculator”. După sesiunea de Bassturbat şi drum & base-ul lui Ca:Ro, i-a venit rândul marelui producer de dubstep şi grime britanic, Joker, să se joace cu boxele şi vizualurile de pe scenă.
A doua zi de B’estfest a fost ziua patinajului artistic pe noroiul care te trimitea cu gândul la Glastonbury sau Creamfields.
„Vă este frică de ploaie?!”, a întrebat același Bean care ne îndemna să sărim – doar tenișii rupți și cizmele de cauciuc ne mai țineau cu picioarele pe pământ în timpul febrei Subcarpaților, care ne-a lăsat cu tremurici de la bass, piele de găină la auzul vocii Georgianei Mănăilă și cu mișcări involuntare din cap de la energia tobelor lui Vladimir Grafu. „Prea tari ca să fie români”, spuse același puști care milita pentru unirea cu Basarabia, dar pe care l-am crezut pe cuvânt.
De la Subcarpați am fugit să vedem altă trupă românească plină de energie – nu puteam să-i refuzăm pe băieții de la Blue Nipple Boy, care ne-au trimis o Special Invitation la dans în cortul Jagermeister.
Aproape de ora 21, ne-am înmulțit și am ciulit urechile când a urcat frumoasa Nneka pe scena Ciuc Premium. N-a venit doar să ne cânte, avea un mesaj de transmis: ne-a explicat de ce V.I.P. înseamnă Vagabonds in Power și, cu lacrimi în ochi, ne-a cântat Africans, Do you love me now, Soul is Heavy și mult așteptata Heartbeat.
Furnicile s-au mutat timp de o oră la scena alăturată, unde au urcat băieții de la Coma, care s-au bucurat de un public energic și voios. Cu toții așteptau, însă, aceeași legendă a hip-hop-ului – Nas, care a adus un pic din aerul din New York în Tunari, cu piese ca N.Y. State of mind, Represent, The message, Life’s a b**ch și clasica If I ruled the world.
După ce am ascultat old school hip-hop, eram pregătiți și pentru băieții supărați de la trupa hardcore Biohazard, care au cântat împotriva sistemului și a justiției piese ca Hold my own și Punishment.
Ultima noapte de dragoste la B’estfest s-a lăsat cu febră musculară și voci chinuite. Dar n-aveai de ales, când băieții care cântau acum câțiva ani piese post-hardcore și metalcore într-un garaj de pe undeva din UK au venit la noi cu o energie în fața căreia abia puteai face față. La Enter Shikari am sărit pe Thumper, Sorry you’re not a winner, Radiate, Juggernauts și pe Gandhi mate, Gandhi, iar Chris Batten, basistul nebunatic, ne-a asigurat că a venit cu temele făcute când ne-a zis pe un ton serios: „Noi sontem dei pei planeta Pamânt”.
Se apropia ora 11, ştiam cine urma, dar nu știam ce ne așteaptă – marea de omuleți s-a mișcat sincron timp de o oră și a fredonat piesele cele mai cunoscute de la headlinerii Chase&Status: No Problem, Eastern Jam, Pieces, Time, Let you go, End Credits. Nu e prima dată când îi vedem, dar au reușit să ne uimească și acum.
Cam asta a fost, cam asta am văzut şi, de ascultat, am ascultat mai mult decât am povestit. Încălecăm pe o luni şi vă tragem de perciuni!
