Povestire scrisă de Diana Dumitru, aleasă de Simona Antonescu la Creative Writing Sundays, pe 19 iunie 2022, la tema „un text inspirat de o fotografie”.
Uneori nu știu sigur dacă maică-mea mă crede deșteaptă sau proastă.
Ce e nașpa e că mușchii burții îmi tresaltă de fiecare dată când o văd, mai nou. Lucrurile hârșâie între noi, dar ce treabă are burta? A trecut aproape o săptămână de-atunci și maică-mea se uită când pe tavan, când pe geam, spre ușă, oriunde, mai puțin în ochii mei. Ceea ce nu e chiar așa de rău, fiindcă asta înseamnă că nu observă că mi-am băgat iar penseta prea adânc în sprâncene și nici nu mă mai fute la icre cu notele și cu toate rahaturile.
— Ieși! Ieși, nesimțita dracului! Închide ușa!
Cam așa a urlat maică-mea în noaptea aia și a azvârlit cu toată forța o pernă verde spre mine, dar eu nu m-am ferit fiindcă mi-am dat seama că n-are cum să mă nimerească de la distanța aia. În plus, a picat peste un pahar cu vin lăsat aiurea lângă pat, care s-a vărsat și a pătat covorul mai nasol decât mi-am pătat eu chiloții în excursie anul trecut, ceea ce m-a bucurat un pic.
Acum perna are față roz deschis, împreună cu restul setului, și stă frumos umflată și aranjată la capătul patului ca-ntr-o poză din aia șmecheră de pe net. Dar altfel, treaba e nasoală.
După ce-a urlat la mine, a venit în dormitorul meu și a-nceput:
— Lidia, mami, știu că pare foarte ciudat ce ai văzut, dar îți explic imediat ce se întâmplă: vezi tu, tati e iarăși plecat. Noi stăm amândouă atâta timp singure, e ditamai orașul, se întâmplă atâtea. Hai, că poate ai mai auzit și tu la televizor, ce naiba, că ești fată mare de-acuma. Ia gândește-te și tu puțin, pune-te în locul meu, nu mi-o fi și mie teamă că intră vreunul peste noi și ne dă cu ceva în cap? Îți dai seama că mi-e! De-aia l-am sunat pe Sorin, să vină să stea puțin la noi. Până îmi mai trecea teama. Ce te rog eu pe tine: să nu îi spui lui tati, nu de alta, dar nu are sens să îl panicăm de pomană. Apoi renunță să mai plece și se duc bănuții. Nu e și păcat? Îți zic eu că e. De bănuții ăia mergi cu mami în Mall și îți iau ce hăinuțe vrei tu, să fii cea mai frumoasă. Oricum ești. Dar hai să nu ne panicăm de pomană, atâta tot. Da, iubita?
La faza asta m-am întrebat cam cât de proastă pot să par în ochii ei, dar nu i-am zis nimic, fiindcă la Zara au băgat niște bustiere blană grav de tot. Dar după asta a început să mă evite și să lase capul în jos când ne vedem, cam cum făcea Nero după ce i-a dat tataie un picior în burtă că i-a omorât puii de curcă. Și-o fi dat seama că n-am halit povestea. Poate că nu mă crede, pân’ la urmă, așa bătută-n freză. Naiba s-o ia.
Când mă gândesc la Sorin îmi vine în minte bancul ăla prost, care acum mi se pare cu atât mai de căcat fiindcă, efectiv, a venit s-o fută pe mama. N-aș fi zis că e genul. S-a mutat la noi în bloc la începutul anului, dar până acum mă enerva doar fii-sa, fiindcă e tocilară. Din toate clasele de-a opta din școala noastră, a trebuit s-o înscrie fix într-a mea, ca să aibă maică-mea cu cine să mă compare toată ziua, bună ziua. „O vezi? Crește fără mamă și uite ce note ia!” și bla, bla, bla. De parcă eu nu cresc fără tată, că la cât de des e plecat suntem cam la egalitate la capitolul părinți. Doar că tata nu e mort, deci nu mă lasă nimeni cu cinci minute în plus la teză față de ceilalți colegi doar fiindcă la subiectul trei a picat „Dumbrava minunată”. Bine, și dacă m-ar lăsa, ar fi tot aia. Sincer acum.
Când am auzit că o să avem o colegă nouă, Maya, m-am gândit doar cât noroc pot să aibă unii copii cu părinți care să le dea nume atât de la modă. Numele meu mi s-a părut ok până într-a VI-a, când m-a strigat jegosul de Dobrescu de la B „Lidioata” în pauză. Norocul meu a fost că fix în pauza aia Irinei i s-a făcut rău, a leșinat și s-a pișat pe ea, așa că toți au uitat de porecla mea nouă și au început să o strige pe Irina „Urina”. În fine, dup-aia am aflat că Maya e fata nouă din blocul meu și nu mi s-a mai părut nimic special la numele ei. Apoi a început cu notele ca o disperată etc.
Și-acuma, după ce că oricum le aveam pe-ale mele pe cap, mai vine și Sorin peste noapte la noi ca să o liniștească pe maică-mea între picioare sau unde-i mai este ei frică atunci când taică-miu e plecat mai multe săptămâni.
Mă întreb dacă Maya bănuiește ceva. Probabil s-o fi prins și ea că taică-su o cam șterge noaptea din casă, dar e imposibil să știe unde merge exact. Atât ar mai lipsi: să se știe în clasă că maică-mea e petardă. Mai bine află tata decât clasa. În orice caz, trebuie să văd ce știe nebuna aia.
Apuc telefonul, îi bag pe chinezii care fac cabluri așa scurte în pizda mă-sii, îi scot firul și încep să tastez: „Cf? Vi pe la mn?”. Apare away de mai bine de trei ore. La cât e de tocilară, mai mult ca sigur că mi-am obosit degeaba degetele. Disperată. Intru pe „PZDL maximeee ♥”. E grupul nostru, adică al meu, al Anei și al Irinei. „Cf? Haideți la mn.” În nici zece secunde îmi confirmă amândouă. Irina, care după ce că e cât o vacă, mai bagă și toate căcaturile în ea între mese, începe: „Hai ne vdm întâi la cora”. Deci mor cu asta. Dar știu că plătește ea și pentru noi, așa că răspund „OK” și încep să mă îmbrac. Telefonul vibrează iar. Ce căcat mai vor, frate? Mă uit. „Bună, Lidia. Hai că vin. În cât timp?”. „20 min. Ne vdm in cora să luăm cv și urcăm la mn apoi”, răspund, dar degetele mi s-au golit de sânge și aproape că nici nu mai simt sticla telefonului.
În cinci minute sunt în Cora. Astea mă așteaptă deja pe raion la chipsuri. Ana începe să mă frece la creier să zic de care vreau, dar numai la chipsurile lor nu-mi stă capul.
— Vedeți că mai vine cineva, le zic.
— Hai să mori tu, acuma zici? Cine?
„Acuma zici?” Proastă mai ești, Irino, să mor de nu. De parcă era vreo diferență dacă-ți ziceam acu’ juma’ de oră. Zâmbesc și-i răspund:
— „Maya suge-mi aia.”
— Fată, ești handicapată? De ce-ai chemat-o?
Zici că am chemat-o la ea acasă.
— Handicapată ești tu. Să facem niște caterincă de ea, de ce crezi c-am chemat-o? Pune sucul la loc și gura, că vine. Mergeți și voi să luați niște beri.
Maya se îndreaptă spre noi. Spre mine, de fapt, că Irina și Ana doar i-au făcut cu mâna și au tăiat-o spre bere.
— Bună, Maya! îi zic, deși e departe de mine încă și aș fi putut să mai aștept un pic.
— Bună! zice și ea după ce se mai apropie și ridică ușor mâna.
Are manichiură cu gel sau mi se pare mie? Maică-mea nu-mi dă bani să-mi pun că cică-mi stric unghiile, de parcă acuma, că le rod, nu le stric. Maya îmi întrerupe gândurile:
— Nu m-așteptam să-mi scrii.
— E na? De ce?
— Nu știu. Că nu prea mă bagi în seamă la școală, cred.
— A, nu, nu e că nu te bag în seamă, da’ te-am văzut că stai mai retrasă și d-asta. Am zis să nu te deranjez.
— Nu, nu, stai liniștită. Îmi pare bine că mi-ai scris. Te mai vedeam în fața blocului cu fetele și nu prea știam cum să intru în vorbă cu voi.
Las’ că știe tac-tu cum să se bage în seamă cu lumea și-n locul tău.
— Mișto unghii, mă pomenesc zicându-i.
— Îți plac? Am lampă acasă, dacă vrei ți le fac și ție.
— Maaaamă, tu ți le-ai făcuuut?
— Da. Ți-am zis, vii când vrei tu.
În spatele meu se aud râsete și, până să apuc să mă întorc, simt cum mă izbește ceva fix în fund. Tâmpitele astea și-au luat avânt într-un cărucior și s-au oprit în mine. Uneori mă întreb ce naiba caut cu așa cretine.
— Nu prea le aveți voi cu gânditul, așa-i?
— Scuze, da’ e mult prea tare! râde balena de Irina la mine.
— Hai, urcați și voi, că-mping eu, zice și Ana.
Îmi vine să le spun să-și bage căruciorul în cur, dar până să apuc să scot ceva pe gură o și văd pe Maya cum sare înăuntru. Mă agăț și eu de-o laterală, că doar n-o să rămân ca fraiera singură. Maya se ghemuiește lângă dozele de bere și-mi face semn să vin lângă ea, dar asta înseamnă să fac un pas mare peste Irina și, la cât m-a enervat, mi-e că-i și fut una peste scăfârlie. Dau din cap că nu, dar Maya nu mai e atentă, râde, râde în hohote de viteza pe care-o prinde căruciorul, așa cum n-am văzut-o niciodată. Ana smucește căruciorul, țipetele se aud în juma’ de Cora, lumea se uită chiorâș la noi. Mă întristez un pic, dar nu știu nici eu sigur de ce.
Ajungem la ieșire, Irina plătește și plecăm.
Maică-mea n-a ajuns încă de la birou, deci toată casa-i a noastră. Mergem totuși la mine în cameră și dosim dozele în șifonier, în caz că apare. De-acolo ne luăm câte una și o poștim. A patra deja e nașpa, s-a încălzit binișor, dar o dăm pe gât oricum. Simt furnicături pe la tâmple și o moleșeală caldă în corp.
— Mai țineți minte când i-a zis Dobrescu „Lidioată” lu’ Lidia?
S-a trezit iarăși tâmpita de Irina să vorbească. Și de față cu Maya. A uitat că pot și eu s-o iau la pulă că s-a pișat pe ea. Dar nu-s în halul ăsta de nesimțită, deci îi zic doar atât:
— Auzi, tu n-aveai treabă pe-acasă? Că deja mă cam calci pe nervi azi.
Irina se uită șocată spre mine. Se ridică brusc și-mi zice înecându-se cu plânsul:
— Bine, hai că plec, dacă e.
— Hai că vin și eu cu tine, se ridică și Ana, uitându-se urât la mine.
— Hai, pa. Trageți ușa în clanță ca lumea când ieșiți, să nu mă mai ridic.
Măcar ne-au mai rămas două beri, câte una de căciulă. Nici nu prea știu ce naiba să vorbesc cu Maya. De obicei bârfesc cu fetele pe unul sau pe altul, deseori chiar pe Maya. Dar acuma parcă nu încape. Îmi vine să zic ceva de Ana și Irina, dar nu merită. Bine că au plecat.
— La școala cealaltă îmi puneau și mie tot felul de porecle colegii. Ultima era „păpușa Maya”. Era o reclamă la televizor cu o păpușă pe care o chema ca pe mine.
— Bravo, mă, se compară? Ție îți ziceau păpușă, mie idioată, cum ar veni. A ta nici măcar poreclă nu poți să zici că e.
— Era nașpa, crede-mă. Mi-a zis odată profa de mate: „Tu, Maya, ești ca o păpușică. Frumoasă foc, da’ n-ai nimic în cap”. Și când a apărut dup-aia reclama cu păpușa, îți dai seama ce-a fost în clasă.
— E na? Nu te cred. Tu ești super bună la mate.
— Ei… Da. Mai nou.
Mă uit lung la ea. Ce naiba tot zice acolo? Vrea să facă pe empatica și nu știe cum? Eu am note super mici la mate, ea are de la opt în sus. Își înfige unghia în cheița dozei de bere, trage cu putere și ia o ditamai gura:
— Îți zic o fază. Dar jură-te că nu mai zici la nimeni.
— Să mor dacă zic.
— Tata mai pleacă în unele seri de-acasă. Sau în weekenduri. O aduce pe mamaie-mea să stea cu mine și-l mai văd abia lunea după școală. Îți dai seama că m-am prins că are pe cineva. Și-ntr-o zi, când își făcea baie, i-am umblat în telefon. I-am văzut parola la ședința cu părinții de final de semestru, acum vreo lună. Voi plecaserăți, eu am rămas în clasă, că trebuia să merg cu el la buletine. Stăteam în ultima bancă. El, în fața mea, cu maică-ta. Îi arăta niște poze de la mare, din vară, pe sub bancă, nu știu ce era așa interesant acolo, că apărea doar el în slipi peste tot. Nici nu știu cine naiba i le-a făcut, sincer, că mie nu mi-a zis să-i fac. Mă rog, și tot băga parola, că i se închidea telefonul cât mai vorbeau ei acolo.
Simt cum îmi îngheață degetele de la picioare, deși în cameră se lasă zăpușeală rău de tot. Burta începe să-mi tremure ușor sub tricou. Mi-e greață și simt că n-am aer.
— Și-ntr-una dintre zilele de după, i-am umblat în Whatsapp. O groază de numere nesalvate în telefon. Da’ mi-a atras atenția un avatar și am intrat pe discuția aia. Deci nu vrei să știi ce discuție putea să fie. Am văzut și poze. Cred că dacă n-auzeam că se oprește apa de la duș, vomitam acolo.
— Aoleu.
— Mă jur. Am rămas șocată.
Mă simt atât de prost că aș vrea să mor în secunda asta. Dar n-am timp de murit, că o aud pe maică-mea cum intră în casă. Nu există în universul ăsta moment mai de căcat. N-apuc să zic decât atât:
— Băi, îmi pare foarte, foarte rău.
— Mie nu chiar. Adică, e ciudat să știu că tata o fute pe diriga, da’ măcar mi-au crescut mediile.
Mama deschide încet ușa camerei. Se vede că a trecut pe la salon, fiindcă e tunsă și coafată. E frumușică, n-am ce zice. Vreau să-i prind privirea-ntr-a mea, dar se ferește și zâmbește ușor jenată. Eu n-o las să scape, mă uit la ea, mă uit țintă, aproape o străpung, așa tare mă-ncordez s-o fac să se uite la mine. Mă holbez la ea ca o apucată și, pentru prima oară-n viața mea, încerc să-mi dau seama dacă maică-mea e deșteaptă sau proastă.
