Deci era un iepurilă Păcală, d-ăsta, care se căra cu o ușă în spate. La ușă, lupul. Venise după o punguță cu doi bani (două sute lei vechi), dar a dat peste Ileana Cosânzeana, cu care a început să… până s-a auzit ceva bătând în ușă. Era buzduganul, neam cu Neamul Șoimăreștilor, localitate unde s-a născut Greuceanu, nașul lui Făt Frumos, de cununie. Cunună de minuni a lumii, prost înțeleasă de corolar, care am uitat ce e pentru că Harap Alb, bărbatul lui Albă ca Zăpada (Snow White, că e din străinătate), mi-a dat cu plopul în cap. Plop care făcea micșunele, mâncarea preferată a iepurelui nostru din poveste. Şi dacă aș avea șa, aș încăleca pe ea. Aș. IepurAȘ.