Încerc și eu. Un rumân de prin părțile noastre avea o anghină și tare suferea. Odată chiar a murit și-a înviat (iegzact ca Domnu nostru Iisus, cum povestea el), adică a avut o anabioză. Bietul de el nu prea avea ajutor, nevasta lui suferea de cinantropie și măcar dacă ar fi stat cuminte să roadă oase și să dea din coadă. Dar ea nu, se lansa în perorații lătrătoare și nici n-apuca să o contrazică, pentru că apela la prolepsă și îi închidea gura. Noroc cu învățătorul satului, vecin cu ei, care asculta muzică clasică, ba chiar era îndrăgostit de o anume uvertură și, când o asculta, familia suferindă revenea ca prin minune la armonie.
