De fiecare dată când ieşea în oras, Darmilia stârnea urlete de groază, luxaţii de glezne, provoca ticuri nervoase şi spaime nefiresc de puternice. Ce era de făcut? Capul şi-l ţinuse la subţioară de când era de-o şchioapă, nu se putea dezobişnui acum, la cei doisprezece ani. Doar era Fata Călăreţului fără Cap! Mda, poate că nu fusese o idee aşa de bună ca un personaj atât de ciudat să se îndrăgostească, nici ca asemănarea să fie atât de puternică între tată şi fiică… Măcar luase ochii de la maică-sa, o sirenă fără coadă care nici nu ştia să înoate. Halal sirenă! Halal tată! Halal viaţă!
