Motanov aruncă undiţa cu o boltă paralelă cu curcubeul şi prinde o sirenă, dar nu orice fel de sirenă, ci o sirenă pisică. Adică jumătate om, jumătate pisică. La vederea ei, Motanov se îndrăgosteşte instantaneu, de parcă pisirena era cea pe care a căutat-o toată viaţa. O ia în barcă, îi şopteşte la ureche un mieunat în formă de inimă şi o sărută cu foc pe buze.
– Cum te cheamă?
– Sirenose Sirena Roz.
În acel moment, din apă iese ditamai sirenoiul.
– Ce faci, mă, cu soţia mea?
Sirenoiul îl ia de papion pe Motanov şi se pregăteşte să-i facă felul. Dar sirenoiul nu ştia că papionul funcţiona şi ca buton de alarmă, care, odată activat, chema la datorie armata de recruţi.
– Lasă-l în pace pe Motanov!
– Cine sunteţi voi, mă?
Văzând că sirenoiul nu se lasă intimidat, recruţii scot arma secretă, şi anume Revista de Povestiri făcută sul, cu care ciomăgesc creatura subacvatică. Motanov le mulţumeşte recruţilor şi le promite drept recompensă o săptămână fără antrenamente.
