A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, logic, n-am avea ce povesti, un iepure pascal, pe nume Iepurilă Pascal. Într-o zi, Iepurilă se rătăci în ditamai labirintul de poveşti româneşti, din care trebuia să găsească repede ieşirea, ca să poată împărţi ouă la oamenii dornici de a-şi dovedi supremaţia în dueluri ovociocnitoare. Prima oară a luat-o la stânga şi s-a întâlnit cu Făt-Frumos din lacrimă. Ăsta plângea într-un colţ, cu lacrimi de crocodil, după ce aflase că, de fapt, fusese născut prin cezariană, cu forcepsul. Iepurilă plecă mai departe. Merse ce merse şi dădu peste Harap Alb, care fugea disperat de colo-colo. „Am făcut greşeala să-i zic lu’ Setilă că organismul uman e 70% apă. Cine naiba m-a pus?”. După ore de căutări disperate, Iepurilă îl văzu după un perete pe Prâslea cel Voinic (care dăduse merele pe-un kil de lapte), mulgând capra, în văzul celor trei iezi, care se cuibăriseră speriaţi în burta lupului. Iepurilă nu a găsit niciodată ieşirea din labirint, aşa că oamenii au trecut la ouă de prepeliţă. Sunt mai greu de vopsit, dar măcar au mai puţin colesterol. Ş-am încălecat pe-o şa… ba nu, că n-am cal. În fine, am încălecat în general, şi v-am spus povestea-aşa.
