„Apa trece, pietrele rămân”
După o săptămână de chin, Petre tot nu reuşi să scape de problemă. Astăzi, însă, simţea că e ziua lui norocoasă. Luase şi o pastilă nouă, revoluţionară cică, deşi nu fusese testată decât pe şobolani de apă dulce. Se aşeză, plin de speranţă. Încetase demult să mai stea în picioare când făcea asta, îi era teamă de varice. Trecu o jumătate de oră, nimic. Sudoarea îi ţâşnea din frunte, mai ceva ca dintr-o fântână arteziană. Se bătea singur cu pumnii, se scremea, se hâţâna, dar nici de-a naibii nu se urnea din loc. După trei ore, cinci litri de apă băuţi şi alţi zece transpiraţi, era complet epuizat, psihic, fizic, şi tot ce mai vreţi. „De ce, Doamne, a trebuit să fac eu pietre la rinichi?”
Comentarii facebook:
