Umblasem după el toată ziulica. Nu era nici în porumb, nici în grădina cu bujori, nu atârna semeţ în vie; unde să fie zburdălnicia asta de cap cu gânduri de văzut toată lumea într-o zi? Răpusă de oboseală, m-am trântit pe masă să mă uit după al meu cap printre nori, că părea cea mai probabilă destinaţie. Şi, când colo, hop, răsare şi el de sub masă (unde cică mâncase furnici, auzi!!), uitându-se fix în obiectivul unui nu ştiu care vecin care-mi dădea târcoale cu aparatul lui şmecher.
