Iepurele pascal l-a cotonogit pe iepuraşul Playboy, pentru că-i fura toate iepuroaicele, iar el a ajuns să şomeze, consolându-se cu superstiţia populară că laba de iepure aduce noroc. Din păcate, nu a înţeles că era vorba de laba ca membru, şi nu ca funcţie, de aceea a murit de epuizare. La înmormântarea lui au venit cioara vopsită şi mâţa în sac care i-au spus verde în faţă că viaţa e o păcăleală, iar moartea e o dezmeticire tardivă. Apoi a venit un fraier care a alergat după doi iepuri în acelaşi timp, dar nu a prins niciunul, şi a început să ţopăie extaziat că a prins în sfârşit unul, dar a fost acuzat de braconaj postmortem şi băgat la zdup. Acolo l-a întâlnit pe Dracula, care vopsea ouăle roşii ale unui tip căruia tocmai îi secţionase carotida. După ce a aruncat cojoacele de pe ea, Baba Dochia a luat blana de iepure şi a zis tuturor celorlalte babe din Gerovital Country că e de nurcă veritabilă. Aşa a apărut nurca pascală, care vopseşte în verde feţele prietenelor, ce crapă de invidie.