O Lună mare şi oranj mi-a furat într-o seară inima. Mi-am smuls fără regrete din Pămînt rădăcina şi caut acum drumul către NASA. Voi face-autostopul, sau mă voi strecura incognito în prima rachetă. E singura mea şansă de-a aseleniza.
autor: Mara Blaj
Un portocal crescut într-un ghiveci în Bucureşti, cartierul Colentina, etajul 8 a aflat la vârsta de 1 an că a fost adoptat. Acum întreaga copilărie avea sens, mereu s-a simţit un străin faţă de ai lui, nu avea nimic în comun cu aşa-zişii lui fraţi – corcoduşii- nu vorbeau aceleaşi fructe, îi era mereu frig…
autor: Catalina Zaharescu
Fluturii albaștri din Madagascar nu aveau portocali. Așa că într-o zi au plecat la Versailles și zburând liniștiți în Orangerie au văzut într-un colț un portocal ascuns, trist. S-au dus la el și l-au întrebat: „De ce ești trist, Portocalule?” „Pentru că mi-au fugit fluturii în lume.” „Vrei să fim noi fluturii tăi și să fugi…
autor: Traian Stanciu
Noul suc de portocal cu pulpă, acum și cu rădăcini cu tot. Pe toate rafturile din lume, chiar lângă dumneavoastră!
autor: Cornel Bisa
Portocalul Vlăduţ, cel de la marginea livezii, cea dinspre mare, a vrut să înfiinţeze un ONG pentru copii. Ceilalţi portocali au râs o săptămână de chestia asta, au râs de le cădeau şi fructele necoapte. Visul lor era să ajungă sucuri naturale pe care să le bea cu paiul blondele în bikini. Văzând aşa, Vlăduţ…
antrenament Motanov
Ar fi frumos să-i luați un cadou cărții voastre preferate. Dacă ar fi să fie, ce i-ați lua?
autor: Luchian Abel
O cursă de şoareci, în caz că o uită stăpânul prea mult în bibliotecă.
antrenament Motanov
Scrieţi o scurtă povestire într-un comentariu, cu titlul „Nunta și gheata carbonică” (pornind de la această imagine).
autor: Valentina Volcinschi
Când mirele a fost surprins cu domnişoara de onoare în dulapul cu mături al restaurantului, şi-a luat ditamai gheata carbonică în moalele turului. The (not-so-happy) End.
autor: Laura Ned
Mirele umbla prin ţară să caute o mireasă, rugând toate fetele nemăritate să probeze gheata carbonică. Numai pe cea căreia îi vine gheata o va lua mirele de soţie. Aşa a ajuns la casa Carbonicei, probează gheata întâi surorile ei vitrege, dar, deşi au tăiat din degete şi călcâie să ajungă de la măsura 43…