Povestire scrisă de Dana Voicu, apreciată de Maria Manolescu la concursul trimestrial de povestiri – „O povestire frumoasă despre micile inegalități și frustrări dintr-un cuplu de cursă lungă. Povestirea surprinde cu finețe micile seisme interioare și își salvează personajele schimbând la timp perspectiva și punându-le umăr la umăr în fața unui scop împărtășit.”
Simțea că se sufocă de nervi. Făcuse un efort financiar să ia biletele de avion și acum simțea că toată mini-vacanța era compromisă. El o anunțase că nu au voie să ia ca bagaj decât un rucsac mic fiecare. Ea comandase un așternut cu Moș Crăciun, din finet, cum îi plăcea fiicei ei, voia să le ducă ornamentele vechi, din lemn, pentru brad, câteva vase de ceramică moștenire de familie, tot felul de mărunțișuri cu care fata să-și împodobească apartamentul din străinătate și care să o facă să se simtă ca acasă. Acum totul se năruia. Făcea rearanjări în minte, încercând să îndese jumătate din bagaj în geanta supradimensionată cu care umbla zi de zi prin oraș. Avea și un rucsac, dar era jerpelit și nu avea niciun chef să-l repună în circuit. Îi era silă de el. O enerva și că trebuie să burdușească geanta preferată, ea arăta bine când era pe jumătate goală, purtată cu breteaua pe diagonală. Era convinsă că în rucsacul lui „de laptop” nu-i încape mai nimic.
— Eu îmi pun toate hainele pe mine și aici doi chiloți și doi ciorapi, nu-mi trebuie mai mult.
Aparatul foto mi-l iau atârnat de gât, zise el vesel.
Aici i se puse pata definitiv: aparatul foto, aparatul foto! Nu era plecare de acasă, la mare, la țară, la ziua cuiva, la vreun spectacol fără să nu ia cu el cel puțin un aparat foto. O înnebunea felul lui în care își permitea acest lux. Își aduse aminte de toate petrecerile la care toți stăteau de vorbă, toți cu toți, și el, cu aparatul în mână, îi surprindea când ei n-ar fi vrut să fie surprinși. Jumătate din pozele ei erau cu paharul în mână sau cu furculița în gură. Și-și mai aminti de acea vară la cort când el făcea baie cu copiii în mare și ea stătea să păzească Hasselblad-ul. Și măcar de ar fi un fotograf de succes! Casa e plină de cutii cu fotografii care nu interesează pe nimeni. Era atât de obosită! Ea nu voia decât să-și vadă fata și să stea în tihnă de vorbă două seri cu ea și cu iubitul ei străin, fără țăcănitul aparatului de fotografiat. Știa deja că va face un efort considerabil să vorbească engleză corect trei zile și era stresată. N-avea chef de „imortalizări”.
Reprimându-și toată furia, începu să golească geanta preferată ca să pună bagajul. Era plină de bonuri de la cumpărături și de firimituri. O curăță și îndesă în ea lenjeria de pat, decorațiunile și pijamaua ei. Avu o mică bucurie, descoperi că cearceaful de pat are elastic, o să-i placă fetei că nu alunecă de pe saltea. El se plimba nervos după ea prin casă:
— Zi-mi și mie ce ai, ce atâta dramă, ce lucruri vrei să iei și n-ai loc?
— Toate lucrurile pentru Cami, n-am zis că le ducem cadouri? Și eu îmi iau și haine de schimb, că transpir! Și dușul bucal trebuie să mi-l iau!
— Ce-ți trebuie dușul bucal pentru trei zile?
— Uite că-mi trebuie, urlă ea gândindu-se cum n-a mai sărutat-o de luni de zile.
— Auzi, poate pleci singură, o amenință el.
— Ce să zic, mare chestie, replică ea, gândindu-se că i-ar fi mai bine fără el, că o scoate din sărite și că fusese ideea ei să plece să vadă copilul, lui nici nu-i trecuse prin cap. Dar imediat se gândi că ar pierde banii pe biletul lui de avion și asta îi făcea rău fizic. Nu se mai certaseră de ceva vreme cu urlete. De obicei se contraziceau cu glas scăzut, tăios, ca doi intelectuali ce erau.
Bagajul ei era gata, își puse actele și portofelul într-o gentuță care se agăța de gât și, trântind geanta pe un scaun, zise:
— Eu sunt gata, atât a încăput la mine, asta e, presupun că nu mai luăm vaza și cănile.
— Stai liniștită, am mai plătit un bagaj, dacă faci atâta isterie!
La auzul acestor vorbe, simți că i se face rău, alți bani cheltuiți aiurea, îi venea să-l strângă de gât.
— Da’ de ce să mai iei un bagaj, nu vezi că m-am chinuit să încapă tot? Și de ce m-ai lăsat să pun toate astea în geantă dacă asta făceai la computer, mai plăteai un bagaj? urlă ea.
— Uite, d-aia, ca să nu mai faci scandal, zise el răutăcios.
Îl bănui că o făcuse dinadins, s-o pedepsească, știind că ea ține la bani. Se simțea umilită, trădată și agresată. Toată bucuria plecării se spulberase. Știa că sunt departe unul de altul, că nu mai fuseseră afectuoși demult unul cu altul, dar tot spera că se va produce un miracol, că își vor arăta dragostea simplu, ca de fiecare dată. Așa fusese căsnicia lor, cu lungi perioade de îndepărtare și cu apropieri firești, fără pregătire.
— Trebuia să mă întrebi înainte de a mai cumpăra un bagaj! Da’ oricum tu faci întotdeauna numai ce vrei tu!
— Zi-mi și mie care e problema? Care e problema? urlă el scos din minți.
— Că-ți iei tu repede aparatul foto, asta e problema, zise ea și trânti ușa dormitorului.
— Pe bune? zise el, dar înainte de a mai continua se auzi sunetul telefonului.
Suna fata pe Skype. Ea veni din dormitor și, fără să se privească, se așezară umăr la umăr în fața laptopului pregătiți pentru preluarea apelului.
