Povestire scrisă de Cristian Ghica, aleasă de Bogdan-Alexandru Stănescu la atelierul de scriere creativă din toamna lui 2017.
N-am făcut rău nimănui până acum. Și nici nu știu dacă sunt în stare. O să aflu.
Totul a început de la un copil. Cine mai face copii azi? Bani de consultații, ecografii, bani pentru medici, asistente, bani pentru suplimente nutritive cu nume imposibile, bani, bani, bani. Copilul nu era al meu, era al unui prieten, nici nu era încă, trebuia să apară, și prietenul ăsta a venit la mine și m-a luat să-și cumpere ceva pentru copil tocmai de la Ikea. M‑am dus, ce să fac.
Pe drum l-am întrebat pe Paul ce își cumpără, pătuț, mobilă, el cică nu, își ia bonă. Ce bonă, mă, bonă, bonă? Da, cică, bonă de la Ikea, o asamblezi acasă. Mi-a zis că ce sunt așa aerian, că trăiesc sub pat, nu sunt la curent cu ce se întâmplă, că Ikea a făcut un parteneriat cu Institutul de Robotică Genetică și acum au dezvoltat un nou produs. De ce nu te informezi? m-a întrebat.
Ce să mai, am luat bona, l-am ajutat să-și mai ia niște cutii (destul de grele), le‑am dus la el acasă și am plecat să trăiesc sub pat, cum zicea el.
Peste câteva zile, Paul m-a luat iar, la un bar, că face cinste, că i se naște copilul (nu-ți iei mai bine unul de la Ikea, mi-a venit să îi zic) și nu pot să lipsesc tocmai eu, de parcă eu eram important pentru nașterea copilului, dar m-am gândit că sunt important pentru el sau așa par, poate n-are cu cine să bea și să stau acolo de poză, să-l fac să se simtă bine, să-l ascult cum se laudă și cum se emoționează la gândul unui urmaș. M-am dus, ce să fac.
La intrare ne-au dat, din partea casei, o băutură albicioasă, un shot, cam uleios și cu un gust aspru, jap, peste cap, și-am început să râdem ca proștii. Ce bei? Nu știam sigur cum decurg ostilitățile, un cognac, ceva de început. A, păi aici nu se bea alcool, mi-a zis Paul. Sucuri naturale și cafele. Potol la greu. O fi trecut la adventiști sau e pe chestii organice, cum le zice ăstora, vegani, da, vegani, sună de parcă sunt de pe altă planetă, mă rog, mi-am luat o cafea (tot cu gust nasol) și am râs iar ca proștii. N-ai mai fost aici, nu-i așa? m-a întrebat Paul. Unde? La Smile pub, așa îi zice, e un bar de bună dispoziție, dar mai ușor, e diferit de Hohot sau Laugh, acolo te doare burta de râs, te duci doar dacă vrei să o faci lată, aici ești mai lejer, mai stai de vorbă, una, alta. Ce bar e ăsta? l-am întrebat. Iar mi-a zis chestia cu trăitul sub pat, că sunt rupt de ce se întâmplă în oraș, că așa sunt barurile acum, te duci să te relaxezi, nu se mai vinde alcool decât la unele unde vin depresivii, societatea a evoluat, în loc să te duci la psiholog, intri în primul bar și începi să râzi. Bă, mă lași? O fi adevărat că am stat sub pat. Am râs acolo cât nu am mai râs de când am învățat să râd. Tare chestia cu barul ăsta. Am râs chiar și pe drum spre casă, nu știam de ce, dar am râs. Parcă atunci învățasem să râd.
După un timp, m-am trezit cu Paul la ușă. Venea mereu la mine, cu te miri ce obiect și mi-l punea în brațe. Ia-l tu, îmi zicea. Umplusem garsoniera cu lucruri de la Paul, dar nu mă deranja, pentru că venea cu obiecte interesante. Îmi adusese o masă din lemn, pentru cafea, și un fotoliu vechi, care se făcea pat. Mi‑au prins bine, ce să zic. În rest, chestii electronice, două biciclete și sacoșe pline cu dvd-uri și cărți. După aceea îmi zicea să-l masez pe frunte și pe ceafă, zicea că am mâini de aur, îi iau durerea mai ceva ca un tub de medicamente. Îl masam, ce să fac.
De data asta mi‑a adus bona, cică să o iau eu, să o țin la mine până găsește să o vândă, că nevastă-sa nu a fost de acord, a zis că ea vrea să-și crească singură copilul și, în plus, îi e frică de ea. Păi ce, mușcă? E urâtă? i-am zis. Nu, mă, dar nu are încredere, știi cum sunt femeile, geloase și pe umbra lor. Am luat-o, ce să fac.
Am asamblat la ea toată seara, nu era mare lucru, dar am fost meticulos, mi-a plăcut să o ating și, înainte să apăs pe on, m-am uitat o jumătate de oră la Kvinna, că așa scria pe cutie. Ce nume au și ăștia de la Ikea, nici nu poți să le transformi în diminutive, un nume de alint, ceva, nimic. Nu sunt mămoși deloc, în schimb știu să facă lucruri pentru mămoși și să le vândă. Cum să vinzi în piață sau pe stradă în România un produs cu numele Kvinna? Avem Kvinna proaspăt! La trei Kvinna, unul e gratis! Kvinna fff dulce!
În pachet erau o rochie, un tricou și o pereche de blugi. Nu o cunoșteam și nu voiam să mă implic într-o relație care să înceapă cu o plăcere trupească, așa cum mi-aș fi dorit. Îmi era rușine să o las dezbrăcată, cu toate că aș fi lăsat-o, dar era bona copilului lui Paul, așa că am îmbrăcat-o în rochie, am așezat-o pe un fotoliu și i-am pus o țigară între degete. În plus, sunt foarte timid.
Era ca din filme. O suedeză căreia nu-i dădeai vârsta, machiată discret, cu forme de italiancă și privire de franțuzoaică. O femeie get-beget, cu care aș fi fugit chiar și în Somalia dacă ar fi fost vie. Era singură, la dispoziția mea, goală pe sub rochia strâmtă, galbenă ca floarea soarelui. Blondă.
Asta era bona. Cum ar fi arătat o amantă? Mă uitam la ea ca la un cireș în pârg. M-am culcat cu gândul la ea.
A doua zi l-am întrebat pe Paul de ce mi-a adus bona tocmai mie și mi-a zis că știa că sunt singur și poate am nevoie de o menajeră sau pur și simplu de companie. Ai desfăcut-o, ai montat-o? l-am întrebat. Da, mi-a zis. Nevastă-mea mi-a dat cu ea în cap, nici nu m-a lăsat să o pornesc, că ce, are ea nevoie de înlocuitor, asta e bonă, a zis, parcă e fata lui Zeus cu Monica Bellucci, lasă-mă cu târfa asta. Și ce să fac? Tre’ să nască și nu vreau să o supăr. Auzi, i-am zis, de unde știe că e târfă? E, a vorbit gelozia din ea, de parcă eu m-aș fi încurcat cu o păpușă, să-mi risc viața aiurea‑n metrou. E bonă, are program de crescut copii, este menajeră, știe nu știu câte limbi și gătește, poți să-i faci upgrade cu rețete de pe net. E… femeie serioasă, să nu te gândești la prostii, nici nu cred că este programată pentru așa ceva. E făcută special, fără sex, ca păpușile pentru copii, drepte între picioare. Nu știam, i-am zis. Știam, mă uitasem, era primul lucru pe care îl făcusem când am desfăcut cutia, dar nu i-am mai spus. Și nu era chiar așa cum a zis el. Avea forme definite. Paul a plecat după ce l-am masat un sfert de oră pe frunte, ca să se destreseze. Cred că de-asta tot venea la mine, pentru că mă pricepeam la masaj, nu știu de unde, o aveam în sânge.
Ce să fac cu bona copilului nenăscut al lui Paul? Clar, o pun la treabă. Și nu o transform într-un fetiș, trebuie să-mi văd de viață. Așa gândeam, dar n-a fost să fie așa.
Mă uitam ca prostu’ la ea, cum stătea în fotoliu cu țigara în mână. Vrei un foc, păpușă? îmi venea să îi zic. Era frumoasă. Dar rece. Inertă. Abia m-am abținut să nu o pornesc.
M-am culcat cu ea în gând. O vedeam de la spate cum făcea curat. Se apleca și rochia i se ridica peste pulpe. Ce spectacol!
A doua zi am întrebat-o dacă vrea o cafea. I-am pus și ei puțină, să meargă la țigară, dar am băut-o tot eu. Părea că nu o deranjează fumul, dar tot am deschis geamul. Degeaba, fumul stătea ca la el acasă. Geamul era prea mic. Trebuia să deschid ușa, dar nu voiam să mă vadă nimeni.
Știi ce, i-am zis, eu sunt un tip singuratic, nu știu ce cauți în viața mea, nu mă înțelege greșit dacă îți spun că nu vreau să avem o relație, îmi place de tine, dar nu cred că putem să avem un viitor comun. Tu ești sociabilă, eu nu. Sigur o să vrei să mergem prin cluburi, să ne bem cafeaua pe Dorobanți, să mâncăm în Centrul Vechi și să mergem la stand-up. Am fost cu Paul, dar nu pot să îți spun că am rămas impresionat. O să merg cu tine doar pentru că vrei tu, dar eu nu o să mă simt bine. Ție îți place viața, adori clipa, eu nu mă adaptez deloc la fițe. O să vrei pantofi stiletto, blazer de la Paris și toate fustele new collection, ori eu nu sunt cel care să îți ofere așa ceva. O să vrei casă cu living, curte mare unde să ai begonii și un bichon pe care o să-l cheme Piki. Și eu aș vrea o casă, dar nu-mi trebuie. În plus, îmi doresc dog german, adică un câine lup, dresat, care să latre când trebuie. Oare când o să facă Ikea un câine d-ăsta? Mă rog, înțelegi ce zic? Tu ești frumoasă, prea frumoasă pentru secolul ăsta, eu sunt un tip neînțeles. Orice bărbat te-ar dori și cred că ai fugi de lângă mine cu primul Audi TT care s-ar opri lângă tine. A fost bună cafeaua? Vezi? Nici cafeaua făcută de mine nu-ți place. Ție nu-ți place nimic de la Lidl, unde au promoții, vrei în piață la Cotroceni, la magazinul de cafea proaspăt măcinată, unde au diverse arome. E, să știi că mie nu-mi place cafeaua cu arome, nici măcar Jacobs nu e pe gustul meu, îmi place cafeau simplă, cu zahăr, fără lapte, fără frișcă. Și nici cappucino nu-mi place, așa că să mă lași cu figurile tale de pipiță crescută în centru. Știi ceva? Cred că avea dreptate nevasta lui Paul când te-a făcut târfă, la cum arăți nici nu poți să fii altceva, mai lasă-mă în pace cu figurile tale. Hai, pa.
Am plecat. Ce crede proasta, că face ea ce vrea cu mine? Să-și vadă de unghiile ei false și de genele ei false și de toată falsitatea ei. Nu mai știu unde m-am dus și ce-am făcut.
M-am întors cu un sentiment de vină. Ne cunoșteam de câteva zile și trecusem deja prin prima ceartă. Nu cred că relația noastră o să reziste, i-am zis. Ești cu mult mai versată decât mine și aspirațiile tale sunt altele. Sigur îți dorești un copil, eu nici nu mă gândesc la așa ceva, sunt la început. O să vrei să gătim împreună, să te ajut la cumpărături, să ne drăgălășim, dar eu nici măcar nu știu ce vreau de la viață. O să mă atragi în spațiul tău concret, unde totul este bine definit, o să îmi împrumuți visurile tale și nu o să mai am timp să le construiesc pe ale mele. O să vrei mereu câte ceva de la mine, iar eu nu o să pot să îți ofer. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că trebuie să-mi urmez calea nedefinită încă. Înțelegi că suntem într-un impas relațional? Cel mai mult îmi place la tine că taci, nu mă contrazici și de aici deduc faptul că înțelegi ce îți spun. Este bine să discutăm ceea ce gândim, să ne înțelegem unul pe altul, ca să nu avem surprize în timpul cât suntem împreună. Dialogul salvează o relație, o însănătoșește. Mă bucur că ești de acord. Hai, stinge țigara aia și să ne culcăm. Noapte bună!
Ți-am adus ceva, mi-a zis Paul, sosit tam-nesam la ușa mea. Nevastă-mea a zis să‑l ții tu câteva luni, până se face copilul mai mare. Ce e ăsta? l-am întrebat. Câisică. (L-o fi luat tot de la Ikea?) Piki îl cheamă. Ai tu grijă de el, că nu mă mai înțeleg cu nevastă-mea, i-a părut și ei rău, dar nu avem ce face, copilul e sensibil în primele luni și mai bine renunțăm la Piki pentru o perioadă. Hai că te descurci. Nu l-am mai destresat. Se grăbea.
Paul ăsta o să mi-o aducă și pe nevastă-sa dacă nu-i mai place de ea după ce naște. Unii așa sunt, se gândesc numai la ei, să le fie lor bine și, în numele unei prietenii ancestrale, apelează la tine pentru tot felul de servicii, iar tu, în numele aceleiași prietenii, te conformezi chiar dacă nu îți pică bine. Definiția prieteniei cu Paul conține cuvântul ajutor, dar nu și reciprocitate. Paul mi-a mâncat timpul cu Kvinna, acum a mai venit și cu câisica lui. Noaptea latră și ziua toarce. Bine măcar că nu lasă păr. Se uită la mine cu niște ochi de-mi vine să o iau de nevastă, mă rog, sau de bărbat că încă nu știu dacă este câine sau pisică sau maimuță sau pui de raptor. Are din toate câte ceva. Îl scoteam o singură dată, seara, afară, cinci minute și scăpam. Mâncare îmi adusese Paul. Nu mă interesa. Dar tot îmi ocupa gândurile animalul și nu puteam să-mi văd de ale mele.
Pe Kvinna am cam neglijat-o. Doar ce mai fumam o țigară cu ea, dimineața, la cafea. Mă enervase că prea era de acord cu tot ce îi spuneam. Părea cam fără personalitate. Dacă îi spuneam ce frumos este afară nu zicea nimic. La fel și dacă îi spuneam că plouă. Îi ziceam că este cea mai frumoasă ființă și era mută. Îi ziceam că e cam înceată la minte și nu comenta. Trebuia să o pornesc. Am stat cam douăzeci de minute cu degetul pe butonul de pornire. Dar a venit Paul și m-a luat la un restaurant. I se născuse copilul și era în vervă.
Nu mai știu exact unde am fost, dar am reținut mâncarea, farfuriile, tacâmurile, pentru că erau virtuale, friptura era o hologramă cu gust, iar sosul era prea iute. Am mâncat pe săturate și apoi am fost într-un club, unde fiecare auzea ce muzică îi place și își alegea partener dintr-o simplă privire. Era o singură băutură care se servea la bar, de culoare albastră și toți erau colorați pe gură sau pe bărbie. Cei cu partener aveau buzele bleumarin. Așa le avea și Paul, că își găsise o brunetă, doar era party, se distra. Numai eu stăteam și mă minunam de ce se întâmplă. Toți aveau străluciri albe pe față și pe corp. Paul mi-a zis că o să mă mai ia și în alte locuri, dar am strâmbat din nas, doar știa că nu îmi place să ies și m-a cam deranjat atitudinea lui dominantă. Îmi face program, mă duce pe ci, pe colo, îmi arată aia, ailaltă, știe el ce este mai bine pentru mine. L-am masat pe umeri și pe ceafă, că nu am scăpat și i-am zis că plec. Mă săturasem de ieșirile cu el și mai ales de insistențele lui să-l masez mereu. Ce sunt eu, marioneta lui? Dar nu m-a lăsat singur, m-a dus cu mașina acasă și apoi a plecat. Nu mă mai interesa Paul, nici ce făcea, nici ce avea de gând să facă.
Acasă am pornit-o pe Kvinna.
M-am săturat de lumea asta, i-am zis. Nu-mi place cum își trăiesc oamenii viața, ei cred că fiecare zi li se cuvine și își omoară timpul cu nimicuri și știu toți că nu sunt importante, pentru că toți vorbesc despre cât de efemeră este viața și totuși se complac. Dar ce este cu adevărat important nu știu să îți spun, simt cumva că este mai mult. Mă simt neîmplinit, gol pe dinăuntru, mă înțelegi? Ja, mi-a zis. Simt nevoia să mă destăinui cuiva, crezi că ai răbdare să mă asculți? Ja.
Am căutat instrucțiunile de limbă și spunea acolo că este selectată automat, în funcție de vorbitor. Auzi? Zi ceva în română. Cum te cheamă? Câți ani ai?
Tăcea. Măi, femeie, mă înțelegi? Ja, a zis.
Poate chiar era înceată la minte sau nu trebuia să vorbească prea mult, trebuia să asculte și doar să execute ce i se spune, că doar era bonă, poate avea un program prestabilit de funcționare, spălat vase, spălat rufe, legănat copilul, hrănit, culcat și pa, la revedere. Pe de-o parte e mai bine, că doar nu trebuia să stai cu bona la palavre academice sau să intri în discuții despre legile roboticii, cine dorea asta putea să-i facă upgrade, parcă așa zisese Paul. Mă rog, e treaba lui și a celor care o făcuseră pe Kvinna. Oricum nu aveam internet, intram rar pe google, când venea Paul la mine cu telefonul lui deștept. Îmi plăcea, dar nu mă dădea pe spate.
Kvinna se uita la mine. Parcă mă studia. M-am simțit stânjenit de blugii mei jegoși și de tricoul lăbărțat la gât, cu imprimeul Doors șters de la multe purtări. Ce zici? am întrebat-o. Îți place de puștanul ăsta? Adică de mine. Eram glumeț cu ea, pentru nu știam cum să o abordez. Vrei o țigară? O apă? Până acum mi-a plăcut că nu ai vorbit deloc, dar acum aștept de la tine să zici ceva. Simți nevoia să speli niște rufe? Niște vase și alte chestii? Ce vrei să faci? Ce știi să faci? Te roade să dai cu aspiratorul? Nici n-am, dar fac rost de unul pentru tine. Vrei să te distrezi? Dar să lăsăm asta pentru mai târziu. Dacă taci mereu, te sting, mai bine știam că nu poți să vorbești și să te miști din cauza mea, decât din cauze necunoscute. Poate ești înțepenită de la cât ai stat în cutia aia, vrei un masaj?
Tăcea. M-ai văzut și mă judeci? Nu-ți place vocea mea? Vrei să-mi spui ceva și nu poți? Poate crezi că nu ne potrivim, poate zici că sunt prea necopt pentru tine și, cum nu putem să ne distrăm împreună, să ne împerechem, adică să facem păpușele mici cu fața ta, ca să vorbesc pe înțelesul tău, îți sunt inutil. Imatur, inconștient și tot ce-o mai fi cu prefixul in. Ăsta sunt, așa s-a întâmplat, ca noi doi să ne întâlnim și să stăm de vorbă, poate nu o să avem un viitor împreună, dar poate construim o relație. Sunt ușor de modelat, dacă ai răbdare și ții la mine, un tânăr este mai ușor adaptabil, știe să asculte și este săritor. Încă nu a acumulat frici, spaime de lume, așa cum are un bărbat în putere. Dacă mi-ai spune care sunt dorințele tale ascunse, poate te-aș înțelege și ne-am da seama că gândim la fel, ne dorim aceleași lucruri, dar dacă taci nu avem cum să ne cunoaștem. Ai auzit de iubire? Știi ce este? Normal că nu, doar ce te-am pornit. Frumusețea ta poate să aprindă iubirea în orice bărbat. Mai adăugăm formele tale, cum te miști și apare dorința. De aici mai e un pas până la o legătură trainică. Dacă mă uit mai bine la tine, ai o privire care ar înmuia și o statuie, ochii tăi sunt copiați după paternul cerului, știi ce zic, nu? Buzele tale sunt o dorință în sine, au puterea atracției gravitaționale, pot să le ating? Numai puțin… Ai simțit ceva? Ăsta a fost un sărut. Te-a deranjat? Pot să te ating? Numai puțin, am început să tremur. Ți-am zis cât ești de frumoasă? Și rochia asta galbenă și părul buclat… Nu te deranjează atingerea mea? Simți ceva? Sânii parcă sunt reali. Îți dai seama că exiști?
În noaptea aia m-am culcat cu ea.
A doua zi i-am adus cafeaua la pat. Și doi covrigei. Continua să se uite la mine fără să zică nimic. Vorbea doar din priviri, parcă mă îmbrățișa. Cred că simțise și ea sau măcar procesase ce s-a întâmplat noaptea trecută. Era schimbată, nu de haine, că era goală, acoperită parțial cu un pled pe care-l țineam pe pat, ci în atitudine și priviri. Era mai sfioasă, cumva jovială și drăgăstoasă. M-a mângâiat pe obraz când i-am adus cafeaua și asta m-a făcut să-i sărut palma. Era mai frumoasă ca înainte. Era mai frumoasă ca niciodată, era întruparea frumuseții, o zeiță la mine în pat. Nu spui nimic? i-am zis. Poate ai dreptate, cuvintele pot fi greșit înțelese, pot fi aruncate ca niște bile de biliard și nu știi unde nimeresc. Ne putem răni fără să vrem, mai bine dragostea să ne fie purtată de liniște. Știi, cred că te iubesc cum n-am iubit pe nimeni, ești caldă, nici nu mă așteptam, iar azi-noapte erai și mai caldă. M-ai încălzit și pe mine, eu care sunt rece de felul meu. Întinde-te, așa, ușor… Am aruncat covrigeii pe jos.
După o jumătate de oră s-a stins. Văzusem cum clipește des din gene, de parcă ar fi fost defectă, dar nu am luat în seamă. On, off, on, off, degeaba. I-am dat blugii și tricoul pe ea, am pus-o în fotoliu și am fugit la Paul. Am încercat să o aprind și nu merge, i-am zis. Aaa, nu este încărcată, are încărcător și cred că l-am uitat în priză, dacă vrei, ți-l dau. Cum ți se pare? E mișto, nu? Imaginea unei femei mature, puternică, sigură pe ea, frumoasă, cu forme, visul oricărui mascul, nu-i așa? Nu știu, i-am zis, stai să o aprind. Am luat încărcătorul și am fugit, oricum la el era balamuc, urla copilul de ziceai că sunt cinci, nu unul. Mă rog, era treaba lor, oricum nu înțelegeam de ce făcuseră copil.
Știu că nu e momentul cel mai bun, i-am zis, după ce am pus-o la încărcat și am aprins-o, dar trebuie să lămuresc ceva cu tine. Unele femei sunt posesive și sufocante, vor să dețină ele controlul, au sentimentul că ești un soi de proprietate a lor, sper să nu fii și tu așa, pentru că mai există și alt gen de femei, care îți asigură libertatea prin felul lor de a fi. Mai bine zis din iubirea ce o poartă bărbatului și din încrederea pe care o au în el. Ai încredere în mine? Crezi că relația noastră va rezista? Nu cred că este momentul să vorbim despre asta, pentru că suntem la început, dar nu știu cum aș putea rezista fără tine, cum să fac față unei despărțiri, mă mir cum am trăit până acum fără tine, unde ai fost? Întreb retoric, nu știu ce e cu mine, vorbele îmi curg fără niciun filtru, știu doar că nu mă văd fără tine. Mi-ai umplut clipele cu prezența ta, te-ai mutat în mine. Ce să fac decât să te contemplu uimit? Aș vrea să-mi spui că mă înțelegi, că trăiești momentul la fel ca mine, aș vrea să-mi dai un semn că nu sunt un oarecare în viața ta. Îți mărturisesc că nu am iubit pe nimeni cum te iubesc pe tine și, sincer, nu mai vreau nimic de la viață.
Aș putea să zic că în acel moment a zâmbit, dar nu sunt sigur, pentru că, pe de-o parte, nu știu dacă avea funcția asta, iar pe de alta, nu era un moment de râs. Sau o fi fost un zâmbet care exprima într-adevăr fericirea ei? Dar dacă era un zâmbet ironic? Dacă își bate joc de mine, eu vorbesc ca prostul, iar ea se amuză pe seama mea? Nici vorbă.
N-am mai avut zi sau noapte, am avut-o doar pe ea. Timpul nu mai curgea, înțepenise uimit în garsoniera mică de la demisol.
Piki era leșinat într-un colț, nu-l mai scosesem afară, îi aruncam de mâncare când îmi aduceam aminte de el. Acolo, între pereții pe alocuri mucegăiți, am experimentat pentru prima oară fericirea. Puteam să mor liniștit după intensitatea sentimentelor din perioada aia.
Cât a durat? Nu știu. Și nici nu vreau să știu vreodată.
Azi-dimineață a venit Paul și mi-a luat-o pe Kvinna. Nu știu cum e să mori, dar știu cum e să trăiești sentimentul morții. Fără ea totul este rece și cenușiu.
L-aș fi omorât pe Paul, i-aș fi șters orice urmă de existență, i-aș fi omorât toată familia, să nu știe nimeni că Paul a trăit vreodată și aș fi luat-o pe Kvinna înapoi, pentru că nu a vrut să mi-o lase, a zis că s-a făcut copilul mai mare (of, de la copilul ăsta a pornit totul) și nevastă-sa are nevoie de ajutor, că lapte, că diversificare, că dureri de burtă, că spălat, călcat, nopți nedormite, chestii prea umane pentru mine. Ia-l pe Piki, i-am zis. S-a uitat urât la mine și mi-a zis că Piki este o grijă în plus, dar că, oricum, îl ia. Lasă-mi-o, te rog, i-am zis. Dar nici nu m‑a auzit. Am strigat la el că este a mea, să nu mi-o ia, dar a continuat să o împacheteze. M-am apropiat de el și l-am luat de mână, cu intenția de a-l opri. L-am strâns tare, ca să înțeleagă mesajul.
Au! Människa, ce e cu tine? mi-a zis.
Cu o mișcare scurtă, s-a apropiat de mine și s-a uitat în ochii mei. M-a pipăit pe tricoul cu Doors și m-a împins în fotoliu. Eram slăbit. Picioarele mi s-au împotmolit.
Băi, păpușoiule! a zis. Am avut grijă de tine, nu te-am aruncat în stradă, așa cum ar fi trebuit, după ce te-ai dat la nevastă-mea, că înnebunise după tine, tu, cu masajul tău, și a trebuit să îi fac un copil, să consolidăm relația, înțelegi, mă, înțelegi ceva? Nu voiam să o pierd, trebuia să salvez căsnicia asta, că țin la ea, o iubesc, dar ce știi tu despre căsnicie și iubire? Ți‑am dat un acoperiș, te-am luat cu mine peste tot, să înveți ce este lumea, și tu ridici mâna la mine? Anomalie ce ești! Gata, până aici ți‑a fost!
Paul a aruncat două cutii mari în mijlocul camerei. Într-una a pus-o pe Kvinna și a așezat rochia galbenă peste ea, apoi a închis-o. Celeilalte i-a tras un picior, spre mine. I‑a pus zgarda lui Piki și a trântit ușa, vociferând.
Mă întorc imediat după tine!
Clipeam des din gene, de parcă aș fi fost defect. Mă uitam la cutia de carton rămasă în cameră, pe care scria cu negru Människa MASSAGE.
Cu privirea pierdută, am observat că încărcătorul ei rămăsese în priză.
O să mă ridic, ce să fac.
