Povestire scrisă de Laura Cosma, aleasă de Ana Maria Sandu la Creative Writing Sundays, pe 24 februarie 2019, la tema „o situație limită și felul în care reacționează personajele voastre”.
În ziua în care se împlineau cincizeci de ani de când erau împreună, Bartolomeu i-a spus Angelei că n-o mai iubește.
— Nici măcar nu te mai pot privi. Fiecare clipă petrecută cu tine mă face să mă simt bătrân.
— În cazul ăsta, n-ar trebui să mă mai vezi. Ar fi mai bine să te muți în casa de oaspeți, i-a spus Angela.
N-a rostit niciun cuvânt în plus, dar el și-a dat seama că nu exista altă cale. Și-a luat pipa și câteva cărți și s-a mutat chiar în acea după-amiază de duminică.
L-a urmărit tăcută din balansoarul de pe terasă, până când frenezia lui, pe care nu și-o putea explica, a obosit-o și a adormit. Când s-a trezit, era tocmai ora la care duminică după-amiază obișnuiau să bea ceai și să mănânce biscuiți. În timp ce se îndrepta către bucătărie să-și facă ceaiul, s-a întrebat dacă și Bartolomeu ar vrea. Ar trebui să-i fac și lui. El nici măcar nu știe să-și facă singur. Și oricum habar n-are unde ținem biscuiții.
A pregătit două ceaiuri, a pus biscuiți pe un platou. A așezat totul pe o tavă pe care a pus-o pe masa din verandă. În timp ce-și bea ceaiul, i-a trimis un sms în care i-a scris doar atât: Am pregătit ceai și biscuiți.
După ce și-a băut ceaiul, a plecat să se plimbe. Când s-a întors, era târziu. În casa de oaspeți lumina era aprinsă și ea s-a gândit că e mai bine să se culce.
Dimineața zilei de luni a fost ca toate celelalte dimineți de luni. A pregătit cafeaua și a ieșit s-o bea afară. Pe verandă a găsit lădița cu alimentele pe care le comandase la băcania din sat încă de vineri: legume și fructe proaspete, zahăr, făină, condimente, carne, lapte, ouă. În timp ce-și savura cafeaua, ca de obicei, își planifica ziua. Mai întîi va face o plimbare până la lac, apoi va pregăti prânzul, după ce va mânca, va dormi puțin și apoi va picta. Chiar n-am mai pictat de mult, și-a spus. A aruncat o privire înspre casa de oaspeți, i-a trimis mesaj că are cafea pregătită și a plecat să se plimbe.
S-a întors și s-a apucat să gătească. O plăcintă cu carne și clătite. În timp ce pregătea carnea pentru plăcintă, și-a tăiat cu cuțitul degetul mare de la mâna stângă. De fapt nu era chiar cuțit, era o bardă mică pe care el i-o adusese cadou din una din călătoriile lui și era foarte ascuțită. Falanga tăiată a căzut pe jos și sângele a tâșnit. Nu se mai oprea. A strâns cu putere cu mâna dreaptă ciotul rămas al degetului încercând să oprească sângerearea. Curgea întrună și Angela privea fascinată cum se scurge roșu și văscos pe tot antebrațul. Aș putea să-l adun într-o cană. Sau mai bine într-un castron, ar fi mai ușor. Când sângerarea s-a oprit, în castron se adunase ceva sânge, dar lucrul curios a fost că degetul mare a început să-i crească la loc. În câteva minute, era regenerat, la locul lui, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta chiar că e ciudat, și-a spus, dar acum trebuie să fac plăcintă. A adunat de pe jos falanga tăiată, a spălat-o, a tocat-o și a amestecat-o cu carnea de vită. A amestecat apoi și sângele adunat în castron, a mai pus sare, piper, pătrunjel, mărar și alte condimente. A umplut aluatul și l-a așezat într-o tavă, pe care a băgat-o la cuptor la o sută optzeci de grade preț de-o oră și jumătate. În timpul ăsta o să fac și clătitele.
Când a scos placinta din cuptor, aproape că nu i-a venit să creadă cât de bine arăta. Si clătitele arătau bine. Avusese timp să pregătească și un sos de ciocolată, le umpluse cu dulceață de portocale și le decorase cu frunze de mentă. Cum îi plăceau lui. I-a scris că a pregătit mâncare și că i-a lăsat-o pe masa din bucătarie.
Apoi și-a scos șevaletul în gradină și a pictat atâta timp cât i-a permis lumina.
Înainte de culcare, a mâncat o bucată de plăcintă și o clătită, a spălat farfuriile din care mâncaseră și s-a gândit că și fără el fusese o zi foarte frumoasă.
În zilele care au urmat, a căpătat o rutină: se trezea, pregătea cafeaua pentru amândoi, se plimba. În rest, picta, citea, avea timp pentru foarte multe lucruri pentru care uitase să-și facă timp. Avea grijă să nu se întâlnească și comunicau numai prin mesaje.
Zilnic gătea pentru amândoi. În fiecare fel de mâncare era o bucățică din ea și măcar o picătură din sângele ei. În timp, își tăiase toate degetele de la mîini și toate crescuseră la loc. Își tăiase apoi o mână și mâna îi crescuse și ea. Văzând cât de repede se regenerează oricare parte a trupului ei a renunțat să mai comande carne la băcănie și a început să facă provizii din ea însăși. În scurt timp a umplut cu carnea ei un raft al congelatorului. Apoi, în zilele care i se păreau prea lungi, a început să gătească diferite feluri de mâncare pe care le congela și care, la nevoie, trebuiau numai decongelate și coapte ori fierte. Chifteluțe, dovlecei umpluți, lasagna, hamburger, tochituri. Le punea în caserole, cu etichete clare și mesaje: Angela pentru Bartolomeu.
Într-o zi a simțit o mâncărime teribilă între omoplați și în câteva zile i-au crescut două perechi de aripi. Două aripi mari și două aripi mici. O vreme a tot făcut exerciții să se desprindă de pe pământ și să deprindă zborul. Când a reușit, a hotărât că venise momentul. Nu a lăsat niciun bilet, n-a spus nimănui că pleacă și, prin urmare, nici dacă se întoarce. Într-o noapte cu lună și-a luat pur și simplu zborul fără să privească în urmă.
La început, lui Bartolomeu i s-a părut ciudat că nu mai primește mesaje de la Angela. I-a trimis câteva mesaje la care evident că nu a primit niciun răspuns.
După ce-a răbdat de foame vreo două zile, s-a hotărât să intre în casă să caute mâncare. În bucătărie, în congelator a găsit etichetate toate semipreparatele făcute de Angela. A dezghețat un pachet pe care scria dovlecei umpluți și Angela pentru Bartolomeu. Cât timp a stat mâncarea în cuptor a căutat-o prin toată casa. Toate lucrurile erau la locul lor, mai puțin ea. S-a gândit că a plecat să se plimbe și nu s-a îngrijorat.
Seara, din casa de oaspeți a observat că nimeni nu a aprins lumina în casă. Câteva momente a fost nedumerit, apoi și-a zis că s-o fi dus în vizită la vreo prietenă.
După o săptămână, Angela tot nu se întorsese. Lumina a rămas stinsă seară de seară. Între timp, Bartolomeu decongela pachet după pachet așteptând-o, fără să-i treacă prin minte să anunțe autoritățile despre dispariție.
Vecinii au fost cei care au anunțat poliția.
Anchetă, întrebări.
Angela a plecat de-acasă. Pur și simplu. Niciodată n-a mai făcut așa ceva. Nu știu unde s-a dus ori ce s-a întâmplat cu ea. Neconvingător. Polițiștii l-au considerat suspect.
În urma cercetărilor minuțioase, poliția a ajuns la concluzia că Bartolomeu își ucisese nevasta și apoi o mâncase.
După cincizeci de ani împreună… Păreau să se iubească atât de mult. Incredibil, spuneau cu toții. De ce? Poate ea a vrut să-l părăsească și el n-a suportat ideea?
