Poezii scrise de Alexandra Horvath, apreciate de Dan Coman la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 2 august 2020, la tema „autoportret. cu rimă și fără rimă.”
Da, se rezolvă.
Da, sigur, se poate.
Nu durează decât două zile și-o noapte.
Nu e nevoie să dorm,
Asta poate oricine,
Sigur, te ajut eu, lasă-mă pe mine!
Nu, nu-i o întrecere,
Dar tot o să câștig,
O să trec prima de finish și o să strig,
O să-mi târăsc cadavrul peste linie
Și o să-i pictez un zâmbet perfect,
Ah, o să apară în toate pozele de pe internet!
Nu, e ok,
Așa-mi place mie
Să am obrajii albi, ca o mumie.
Da, nu-i așa
Că îmi stă fantastic
În mâna stângă cu perfuzii de plastic?
Unul pentru toți
Am luat viața asta pe datorie
de la toți frații avortați în băile optzeciste.
Le simt răsuflarea în ceafă
în nopțile golite de somn
în care las televizorul să-mi amorțească retina,
îi aud în pocnetele parchetului, ale mobilei de pe hol,
le simt oftatul prin perdelele umflate de vânt
și clipitul în pâlpâirile neoanelor de la birourile
prin care am risipit ani, luni, zile
din averea comună.
Foaia albă
pe care scriu, șterg, scriu,
e albul ochilorlor, al majoretelor mele triste,
lăsându-și privirea în pământ
la fiecare cuvânt,
privindu-mă cu reproșul celor care
își dau seama prea târziu
că au pariat pe calul
de pe ultimul loc.
