Poem scris de Simona Sigartău, la Atelierul Mornin’ Poets cu Ștefania Mihalache, pe 15 ianuarie 2023, la tema traumei trangeneraționale (moștenirii). Textul a fost votat cel mai bun și de către cursanții atelierului Mornin’ Poets #66.
Am înțeles că ai plecat abia atunci
Când am ajuns în fața unei cruci întoarse.
Tata a plecat după o bormașină și mama a ridicat plângând
orizontala tuturor crucilor tale.
Ți s-a prăbușit numele.
Anii și cristosul de plastic argintiu.
Nu am putut decât să îi explic fiului meu
că trupul rămâne și sufletul pleacă la doamne-doamne.
Ești un memento pentru iad
Și câteodată iadul este o garsonieră în care se nasc doi copii care trebuie sa doarmă cu fața la perete.
Un soț care bea până vede șobolani albi apoi plânge.
O cușcă pentru o femeie îndrăgostită, o femeie cu zece clase, o femeie fără prietene, una care tremură la fiecare vas spart.
O masă uleioasă la care stă un copil in genunchi și scrie teme
O masă uleioasă la care stă un copil obez hrănit doar cu salam.
Iadul e doar o cârpă plină de salivă, un televizor care difuzează 18 din 24 reality show
O căzătură pe scări, o zi în care îți freci hainele pline de urină.
Iadul e mamă chinuită care crește o mamă bolnavă care crește doua fiice care pleacă.
Iadul e un urlet al bunicii
Draga mamii, draga mamii.
Când ți-a sărit sângele din gură am învățat cu toții câte ceva.
A trecut un an de când ți-am reparat crucea. În ziua aia fiul meu l-a pierdut pe Sonic și de atunci am cumpărat alți doi care să îl înlocuiască.
Fără succes.
Tu ai rămas un memento pentru iad
Pragul de jos
și de mâinile tale au stat legați niște clopoței.
Când am născut. Când am divorțat. Când am tremurat și mai ales când m-am îndrăgostit.
(Simona Sigartău)
