Poezie scrisă de Iulia Stoichiț, apreciată de Mircea Dan Duță la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 20 iunie 2021, la tema metapoeziei.
Pentru Răzvan Ţupa sau Despre cum
publicul a cerut, iar poetesa a livrat
fie îţi place, fie nu-ţi place poezia
Alanei Payne
nu
există
cale
de
mijloc
de-asta nu-ţi place X
scrie idiosincratic ca tine
mi-e să nu fii considerată
doar un epigon al lui X
al 2-lea X nu echivalează cu primul X
dar Alana Payne refuză
să-i acorde o identitate alfabetică distinctă
nu ştiu cum o să te înţelegi cu X
poezia sa are umor iar tu eşti atât de serioasă
ce-i drept, s-a dovedit că era
cam hot and cold cu X-ul anterior menţionat
dar poate era de vină ascendentul zodiacal
tocmai, că eu ştiu că ai umor
dar aştept prea mult punch line-ul
(plus că trebuie să mai ieşi din capul tău)
foloseşti prea multe verbe în poezie
textul Alanei Payne e singurul
care se pretează pentru performance
Alana Payne mi s-a părut
cea mai pregnantă de la atelier
ar fi vrut să-l întrebe pe X-ul vorbitor
de ce nu i-a ales niciun poem după atelier
dar s-ar fi luat în serios
se simte că citeşti poezie contemporană
nu stârni milă!
citeşte poete americane contemporane
elimină numele lui BoJack din poemele tale
dacă tot ne şochezi,
şochează-ne până la capăt
cu imaginile
ar fi vrut să spună
că japonezii şi sud-coreenii o fac mai bine
cel puţin în cinematografie
Sylvia Plath, schimbă butelia
devii o poetesă pornografică
(încinge-te ca plita electrică
cuptorul cu gaz s-a demodat)
nu era prima nici aici
exista deja o poetesă pentru asta
ce să-ţi mai zic când tu eşti hardcore
în filmul tău cu poezia
vs
te-ai gândit vreodată să scrii proză?
era hardcore în filmul ei de pedepsire
şi mutilare literară încercând să scrie
poezie când era prozatoare
fata mea, se vede că ești poetesă
numai ei n-au structură narativă
unde sunt atitudinea tupeul
și structura poate lipsi
iar acum Alana Payne vrea să ne ţină
o lecţie despre cum se scrie poezie
uneori îşi mai exersa profesoara
din ea fără să-şi dea seama
(Lolita, you have to grow up)
fără cenzură în poezie nu e bine
devii prea cringe
portret al artistului cringe
la tinereţe care regretă la bătrâneţe
că putea mai bine
(narcisismul nu e vindecabil
la această Homo Sapiens)
puteţi să-i spuneţi Alanei Payne
dacă nu vă place cum scrie
a auzit lucruri mai nasoale de atât
îşi exersa şi zâmbetul pentru când
va performa cu urme de glazură organică
în colţul gurii la evenimente literare
nu te îndoi de tine
chiar dacă te îndoieşti
mai ales dacă ești începător
trebuie să-ţi placă să faci lucruri
inutile ca să scrii poezie
daţi-i acadele la final
azi e ziua Alanei, vrea tort
trebuie să-ţi găseşti o nişă
citiţi-vă poemele cu voce tare
o formă primordială
de disociere cognitivă
pentru Alana Payne
nici măcar cele mai furioase 2000-iste
nu au fost la fel de furioase
cum eşti tu
Alana Payne nu aparţinea niciunei generaţii
era o generaţie în sine o şcoală
şi mediocritatea literară întruchipată
la fel ca tatăl lui BoJack
(bine i-a făcut Squirlinghetti
că nu l-a luat în serios[1])
[1] Să-i spună cineva lui Butterscotch Horseman de Biblioteca Brautigan, though.
