Povestire scrisă de Gabriela Anton, aleasă de Radu Aldulescu la Creative Writing Sundays, pe 11 octombrie 2020, la tema „cum ați petrecut pandemia sau cum ați petrecut vacanța de vară”.
Până acum mai multe zile sau săptămâni, Ela se ducea des pe la tanti Lina, fiindcă găsea acolo cele mai bune cireșe din lume, galbene și fără niciun pic de roșu în ele. Cireșele astea sunt tare dulci și cresc într-un pom care are crengile joase, apropiate de pământ, și ajunge și Ela să culeagă cu mâna ei, dar la ce bun, dacă tot nu mai calcă pe acolo. Ela se gândise tot timpul că cireșelul crescuse așa special pentru ea, dar acuma credea că rămăsese mic de fapt pentru tanti Lina, care deși e destul de bătrână e doar un pic mai înaltă ca Ela, e slabă rău, are piciorul drept mai scurt ca stângul și ar trebui să poarte ortopedică. Când merge, ține mâinile depărtate de corp, cu degetele separate între ele, de parcă zici că-i vreo balerină, și la fiecare pas se apleacă mult spre partea dreaptă. Ela zice de ea că tanti Lina umblă șontâc-șontâc, Mamaie zice că soru-sa Lina se mișcă un pic mai greu, iar Tata zice că atunci când merge, Tușa Lina descrie cu capul un arc de cerc.
— De ce nu porți ortopedica, Lino, dacă tot ai dat bani pe ea? o întreabă Mamaie uneori, destul de nervoasă.
— N-o port, tu, n-o port, că amețesc și-mi crește tensiunea dacă nu mi se bălăngănește capul când merg. Așa m-am obișnuit! îi răspunde tanti Lina, la fel de fiecare dată.
Elei îi plăcea să stea pe-acolo prin curte, să mănânce ceva cireșe și pe urmă să se joace un pic cu Crețu, care e de rasa caniș negru. Crețu e bun, nu mușcă, dă lăbuța și are pe el blană moale, nu ca Azor al Elei, care zici că-i făcut din sârmă. Dar oricum, indiferent dacă îl mângâie pe Azor sau îl mângâie pe Crețu, mâna Elei tot se-nnegrește, fiindcă amândoi câinii sunt egali la jeg. Și miros a coteț la fel de tare.
Când termina cu câinele, Ela o anunța pe tanti Lina că tanti Lina, am plecat, și ieșea din curte cum merge Ela de obicei când se duce acasă, dar de fapt intra la biserica pocăită, care e gard în gard cu tanti Lina, și tanti Lina n-o vedea niciodată unde intră. Ela se hotărâse să se pocăiască, fiindcă așa le zisese pastorul la adunare, pocăiți-vă!, pocăiți-vă! Și cei care erau deja pocăiți, mai ales femeile, se dădeau cu mult parfum de-ăla bulgăresc de trandafiri, de-ăla de care zicea Mama că-ți întoarce stomacul pe dos și care Elei îi plăcea foarte tare. Stătea și Ela acolo cu pocăiții în parfum de trandafir și cântau cu toții.
Într-o zi a venit la adunare un băiat cu o chitară. Asta se întâmpla acum mai multe zile sau săptămâni sau cam așa ceva, că Ela nu știe exact, ea știe sigur doar dacă e azi sau ieri. Și băiatul ăla a cântat din chitară, iar restul din biserică au zis doar așa, cu vocea:
Dragostea Lui e lucrul cel mai minunat, minunat, minunat!
O, dragostea Lui e lucrul cel mai minunat, minunat e pentru noi!
Se auzea frumos. Apoi pastorul le-a citit din Biblie, despre Cain și Abel. Abel era destul de bun, fiindcă creștea oi, creștea miei, și Cain era foarte rău fiindcă creștea numai plante și legume. De aceea Cain l-a omorât pe Abel din invidie, dar l-a prins Dumnezeu și l-a izgonit de pe fața pământului, ceea ce a fost destul de bine.
— Și uite ce-a zis Cain către Dumnezeu, spuse pastorul. „Iată că Tu mă izgonești azi de pe fața pământului. Eu va trebui să mă ascund de Fața Ta și să fiu pribeag și fugar pe pământ, și oricine mă va găsi mă va omorî.” Domnul i-a zis: „Nicidecum, ci, dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de șapte ori.” Și Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.
Și pocăiții au zis că așa și e, că semnul pe care l-a hotărât Dumnezeu pentru Cain e defectele fizice, și că cine e sluțit e neamul lui Cain și trebuie să ne ferim de astfel de oameni sluți, că sunt puși numai pe rele și chiar fac toate relele de pe lume. Pastorul s-a cam supărat și le-a zis să termine cu prostiile, dar cel mai tare s-a supărat doamna Țurcanu, că ea chiar dacă are un ochi negru și unul albastru totuși nu e neamul lui Cain și lumea ar fi trebuit să știe asta, că o cunoștea de multă vreme. Pe urmă pastorul le-a mai făcut un pic de scandal la pocăiți, ca să le fie rușine, după care s-au cărat cu toții acasă.
Ela a plecat cu Nicoleta, o fată de la ea de pe stradă, care nu e încă pocăită, și a mai plecat și cu doamna Țurcanu, care e deja pocăită, e bătrână și stă la o stradă depărtare. Așa plecau de acolo întotdeauna, că doamna Țurcanu a zis că dacă tot aveau aceeași direcție, ar fi fost bine să meargă împreună și să mai laude un pic Cuvântul Domnului și pe drum, numai că în ziua aia, după ce au lăudat Cuvântul, au mai vorbit și că se făcuse destul de cald pe-afară, și doamna Țurcanu le-a învățat pe fete că ar fi bine să stea mai mult prin casă, că de la soare le crește tensiunea și ar putea să facă accident vascular și să paralizeze de picioare.
Așa că dacă a ajuns acasă. Ela n-a mai stat deloc prin curte, a intrat direct în bucătărie, să nu paralizeze, dar Mamaie nu mai voia s-o vadă în fața ochilor, era foarte supărată, că o sunase tanti Lina și îi spusese că Ela se duce la pocăiți.
— De ce-ți bați joc de credința noastră? Ce fel de ortodocși suntem noi dacă tu te duci la baptiști?
— Cum adică suntem ortodocși? a întrebat Ela, că era pentru prima dată când auzea că au și ei credința lor și că mai sunt și ortodocși pe deasupra.
— Da, ortodocși, și dacă aude tac-tu că te-ai dus la pocăiți te calcă-n picioare!
Ela n-a mai zis nimic, dar și-a dat seama imediat că tanti Lina o pârâse fiindcă avea un picior mai lung și unul mai scurt, nu creștea niciun miel și avea toată curtea plină numai de legume, și fiindcă era neamul lui Cain. Ela și-a promis atunci în gând că nu se mai duce niciodată pe la tanti Lina, că cine știe ce poate să-i facă, și i-a promis cu voce tare lu’ Mamaie că nu se mai duce la pocăiți, deși era păcat, că i-ar fi plăcut să mai cânte la adunare. Așa că într-adevăr, nu s-a mai dus, și a rămas să se joace doar cu copiii de la ea de pe stradă, care tot e ceva decât nimic.
