10 februarie , 2021

ACASĂ TV

ACASĂ TV

Povestire scrisă de Bianca Grozea, aleasă de Simona Popescu la Creative Writing Sundays, pe 20 decembrie 2020, la tema „un început de roman, autoficțiune”.

 

Cred că eram clasa a VI-a când la televizor se dădea Salome. Era mare isterie, toată lumea știa genericul pe de rost, în spaniolă, plus restul melodiilor pe care dansa personajul principal, din când în când, în vreo scenă. Cam pe la jumătatea telenovelei, Salome are un copil cu Julio, dar, din motive pe care nu mi le mai amintesc, ea fuge cu copilul departe de Julio. Din altă cauză pe care nu mi-o mai amintesc, Salome ajunge să crească trei băieți și spune tuturor că toți trei sunt copiii ei, astfel încât, când Julio revine în viața ei, după 20 de ani, nici el nici spectatorii nu știu cine e adevăratul fiu al lui Julio. 

Nu doar că Acasă TV a făcut concurs pentru ghicirea fiului, dar la școală, în fiecare pauză, discutam cu fetele noile indicii care ne justificau sau întăreau alegerea. 

 E clar Jose Armando, se vede că pe el îl protejează cel mai mult. 

 Ba mie mi se pare că e Jose Miguel, zău, ați văzut ce reacție a avut când s-au întâlnit! 

 Eeeee da, e Jose Julian de la o poștă. De aia nu îl lasă să fie iubitul fiicei lui Julio. Nu știe că e adoptată, încă! 

Drumul de la școală până acasă mă făcea să pierd jumătate de episod, dar era în reluare a doua zi, așa că mă trezeam la 6 dimineața, mă strecuram tiptil în sufragerie, unde dormea bunica. Mă ghemuiam într-un fotoliu și aprindeam televizorul, fără sonor. Uneori se trezea, îmi spunea că nu sunt zdravănă la cap, se întorcea pe partea cealaltă și adormea la loc. Alteori nu mă simțea. Mă perfecționasem. Așa că vedeam jumătatea de episod pierdută și apoi mă culcam la loc. 

Una peste alta, Julio începe să îi iubească pe toți Jose-ii și pentru el și Salome nu mai e așa de important care da și care ba, dar noi, spectatorii, eram deja în mijlocul unei frenezii. Nu poți să ne lași cu buza umflată, când aflăm cine e ăla adevărat? Episoadele treceau și nimic. Nu tu nou indiciu, nu tu vreun twist care să ne dea peste cap calculele. Până într-o zi când cineva i-a răpit pe cei trei băieți și pe cele trei iubite ale lor. Așa da!

Răpirea și salvarea au durat vreo patru episoade și au inclus un elicopter, împușcături, salturi mortale și spitalizare. Pentru că era greu să suportăm suspansul, după fiecare episod făceam reenactment în spatele blocului și ne imaginam noi continuarea. Săream din elicopter împreună, toți trei Jose-ii și ne tăvăleam pe iarbă, răniți, până venea ambulanța. Tot noi eram și iubitele legate de răpitori, dar curajoase nevoie mare. Dădeam replici ba în română, ba în spaniolă și interpretam cu tot patosul din lume. Vecinii se uitau de la balcoane nedumeriți. Noi eram mândri că aveam public.

 Deci sărim și Jose Armando moare, da? 

 N-are cum să moară, doar se lovește puțin. 

 Cum să se lovească puțin dacă sare din elicopter? 

 Bine, se lovește mult, dar nu moare. Îl salvează în ultimul moment, da?

 Bine, dar cînd vine rândul meu să zic finalul, nu îl mai salvează nimeni. 

 Păi dacă moare, Romina ce face? 

 Rămâne cu băiatul grădinarului care a iubit-o de la început. 

 Direct, așa? 

 Suferă la început, dar apoi se îndrăgostește și ea de băiatul grădinarului. 

 Mă rog, mi se pare cam aiurea. 

 Când e rândul tău, faci cum vrei. 

 Bine. 

Până la urmă, marea dezvăluire a venit în ultimul episod și a fost dezamăgitoare pentru toată lumea, mai puțin pentru norocosul ăla care a câștigat premiul de la Acasă TV. Ăia care au zis de la început că e Jose Julian, deja se plictisisesră de cât de evident era, iar ăia care ținuseră morțiș să se uite dincolo de aparențe și să refuze să accepte că numele ăla bătător la ochi e fix ce pare a fi, s-au simțit ultimii fraieri. Nimeni nu s-a mai uitat a doua oară la Salome, chiar dacă au mai dat-o la tv de câteva ori în anii următori. În schimb Clona am văzut cu toții o dată în spaniolă și o dată în portugheză și ne mai uităm și acum, că o dau din nou, pe alt canal. Se simte diferența de calitate. 

#bianca bănică

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *