Povestire scrisă de Roxana Farca, aleasă de Péter Demény la Creative Writing Sundays, pe 14 iulie 2024, la tema „Portretul unui om în derivă”.
Ea știe că l-a întrebat dacă i-a luat el încărcătorul din priză. Era cu telefonul în mână când l-a întrebat. El i-a răspuns da, a luat el încărcătorul ei. El știe că nu a zis așa ceva, i-a răspuns că i-a pus încărcătorul ei, împreună cu telefonul, în priza din bucătăria de afară, ca să nu rămână în rulotă. Ea știe că era imposibil ca el să fi pus telefonul ei la încărcat când acesta era la ea în mână. A și comentat că era mai bine să o lase pe ea să-l strângă și să-l pună în bagajul ei. El știe că sigur l-a pus la încărcat și se întreabă cum a putut ea să scoată telefonul de la încărcat și să lase firul acolo, afară, în bucătărie, să o doară în cur de el și să plece. Ea știe că nu a scos niciun telefon de la încărcat pentru că telefonul era la ea în mână când a întrebat dacă el i-a strâns încărcătorul și el i-a răspuns că da, l-a strâns. El a golit toate bagajele și încărcătorul ei nu e la el, deci nu poate fi decât în priza din bucătăria aflată acum la opt sute de kilometri distanță, lăsat acolo de ea, când și-a luat telefonul și a durut-o în cur de restul. Ea știe că nu e chiar așa de mare tragedia, e doar un încărcător, dă-l încolo, dar nu înțelege cum poate el să-i spună că i l-a strâns când de fapt nu l-a strâns și de ce i-a răspuns dacă nu a înțeles ce a întrebat și de ce o tot contrazice acum, spunându-i că telefonul ei era la încărcat în bucătărie, când telefonul e și acum la ea în mână, iar încărcătorul nu e nicăieri. L-a rugat de atâtea ori să nu se mai bage în obiectele ei pentru că le zăpăcește și e mai bine când e un singur om responsabil de propriile fire și încărcătoare. El știe că încărcătorul e doar un încărcător, asta e, uite acum îi dă el unul că are destule, dar nu înțelege cum poate ea să-l acuze că a spus ceva ce nu a spus și de ce nu aude nici acum ceea ce are el de spus. O întreabă dacă a căutat peste tot, dar ea știe că, dacă l-ar fi strâns ea, l-ar fi pus în bagaj, acolo unde îl pune întotdeauna și unde l-ar fi găsit dacă era să fie, pentru că ea are locuri fixe în care pune lucrurile, spre deosebire de el. Dacă nu s-ar fi băgat el și l-ar fi lăsat acolo unde era, ea l-ar fi strâns și l-ar fi pus unde trebuie și toată discuția asta nu ar mai fi avut loc. El întreabă dacă nu ar putea fi în altă parte. Ea pufnește și, mai mult ca să îi dovedească că știe bine ce spune, se uită și în rucsacul ei, unde încărcătorul, mic, alb, cu firul frumos rotit în jurul lui, se tăvălește de râs.
