Poezie scrisă de Constantin Buduleci, apreciată de Cătălin-Mihai Ștefan la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 10 octombrie 2021, la tema Urâtul și frumosul/binele și răul.
unde mai pui că ultima gură de cafea are tot zahărul pe care nu l-am amestecat
lingurița de plastic este cea mai apropiată ca textură de un cadavru
sunt interzise acum normal dar tot le mai caut pe rafturi așa fac cu cei dragi
după ce îmi dau seama că nu i-am folosit suficient dar gunoiul trebuie aruncat
iar de acolo nu o mai poți lua nu doar pentru că te vede lumea dar pute
țin minte că mai demult sora mea avea o păpușă despre care am spus că este mama
atunci nu știam că plasticul se dezintegrează în opt sute de ani dar așa voiam să fie ea
și o făceam egoistă că vrea să moară inaintea mea de parcă dar mai bine lasă
dar nu era decât faptul că mama și tata mă plastificau să rezist opt sute
de ani și o zi nu mai mult iar eu să rămân așa fără ca ei să știe cum
Complicat in exprimare si totusi simplu in cuvinte.. Felul tau de a scrie ma provoaca mental sa caut in cel mai mic cotlon al mintii. Surpind apoi o emotie si imi dau seama ca poate te-am inteles!