Se cunoşteau de mult. Ea, o mâţă neobişnuit de aurie, la geamul magazinului de chiţibuşuri, mereu dând din lăbuţă şi rânjind acelaşi salut de ani de zile. El, un câine bătrân la umbra unui brad care de mult nu mai avea aromă, dând din cap pe aceeaşi melodie mută, pe bordul unei maşini fără casetofon. El s-a cam îndrăgostit de ea, dar ştia că nu se cade: ea o pisică dichisită, plină de poveşti despre dame care veneau să cumpere nimicuri de când epoca bunului gust a apus, iar el un câine amărât dansând pe cântecul imaginaţiei. De la o vreme, şi ea pusese ochii pe el, i se părea că ştie să se distreze şi îi făcea cu mâna încontinuu, dar nu şi-ar fi imaginat că un petrecăreţ ca el s-ar fi uitat la ea. Şi cum nu puteau să îşi vorbească, ruginiră amândoi aşteptând ca celălalt să facă primul pas.
