Minciuna are picioare scurte…dar n-a fost întotdeauna aşa. Pe vremuri, minciuna avea cele mai frumoase picioare din tot ţinutul Ficţiunii, însă într-o bună zi, s-a lăsat prinsă în condeiul unui pescar. Luând-o drept peştişorul de aur (că na, minciuna putea pe atunci să ia orice formă voia cel care o prindea), acesta îi ceru să-i îndeplinească 3 dorinţe. Omul dorea să-şi depăşească umila condiţie şi îi ceru, în loc de bani sau palate, să îi preschimbe următorii 3 peşti prinşi în câte-o carte. Ca orice minciună care se respectă, a noastră îl minţi că aşa o să fie. Omul, care deja vedea paginile lucind de caligrafie în solzii peştilor, o lăsă pentru o clipă liberă…şi aşa fugi minciuna noastră de el, că tot fugind frumoasele picioare i se tociră, şi i se tociră, şi încă fuge, până şi în ziua de azi, cu picioare tot mai scurte.
