22 iunie , 2013

Rezultatele

Autor: Ramona Daiana Micu

Alerg la vale pe scări, deja sȋnt ȋn ȋntȋrziere. Mă ȋnghesui ȋn metrou, printre sute de oameni. La o smucitură, cineva cade peste mine. Nu m-a lovit prea rău, dar, brusc, arăt ca dracu’. Mi-a căzut o bretea de la sutien, fusta mi s-a sucit, s-a mai agăţat și ciorapul, chiar sub genunchi. Măcar ia e ȋntreagă. M-am ȋmbrăcat frumos, cu ia cu floricele de la bunica. Vreau să-l impresionez pe doctor, e frumușel foc și face glume bune. De fapt, și analizele mi le-am făcut doar așa, ca să mă bag un pic ȋn seamă. Altfel ȋs sănătoasă tun, dorm bine noaptea, mănȋnc sănătos, mă duc pȋnă și la sală de cȋnd m-a părăsit iubitul – sufletul meu pereche, dragostea mea. S-a mutat cu o colegă de birou, la scurt timp după ce mi-o descrisese ca fiind nebună, proastă și urȋtă. În timp ce mă ţinea de mȋnă, asigurȋndu-mă că sȋnt frumoasă, uite ce sȋni rotunzi, se așază perfect ia asta de la bunică-ta peste ei.

Cobor ȋn sfȋrșit din metrou, ridic breteaua rebelă, netezesc ia. O iau din nou la fugă, mai sȋnt doar cȋteva minute pȋnă la ora programată și eu mai am de luat tramvaiul două staţii. Mai bine iau troleul, merge mai repede. Ușile se ȋnchid grăbit peste ia mea. Acum am o dungă neagră undeva pe spate, sper să iasă cu vanish. Ajung ȋntr-un final la cabinet, șifonată toată, emanȋnd un miros vag de transpiraţie. Asistenta mă privește strȋmb.

Domnul doctor e la un congres, n-aţi primit e-mailul? Scot ameţită telefonul, verific. Domnul doctor m-a reprogramat săptămȋna viitoare, e important, analizele n-au ieșit prea bine. Cum n-au ieșit prea bine, o ȋntreb pe asistentă. Sȋnt perfect sănătoasă, le-am făcut doar așa… Asistenta privește foaia cu rezultatele, se uită apoi prin mine, aveţi o ie frumoasă, veniţi săptămȋna viitoare, domnul doctor vă așteaptă atunci. Am cancer sau ce, o ȋntreb, netezindu-mi ia. Veniţi săptămȋna viitoare, repetă asistenta, ȋn timp eu simt că mă prăbușesc, cu tot cu ia mea frumoasă, cu floricele, de la bunica.

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *