24 aprilie , 2013

REV DE POV + DEXONLINE = CUVINTE VII

Scriem și vorbim limba română, dar cât de corect și de frumos? Prin colaborarea cu Dexonline, vom promova mai ales partea de vocabular și de stilistică, vom aduce la viață cuvinte mai puțin folosite și le vom da contexte de ficțiune în care să își exprime puterea de sugestie.

Pentru că literatura stă în cuvintele potrivite, specifice, cuvintele care trezesc emoții, produc asocieri. Oricine a încercat să scrie literatură a avut dileme legate de cuvinte, care dintre ele exprimă exact ce vrea autorul să transmită? Cuvintele ne ajută să creăm universuri originale, fără un vocabular mare de tot, vom repeta ce au spus alții, ne vom trezi într-o singură lume, plină de „ceva”, „chestii”, „foarte”, „adică”.

Ați observat că ne e greu să ne terminăm frazele, când vorbim? Ideile noastre se termină în puncte de suspensie, le completăm cu gesturi. Merge și-așa, sigur că da, dar nu e semn bun.

Când pierdem cuvinte, pierdem sensuri, nuanțe, conotații.

Încercând să promovăm dragostea pentru cuvinte și să le strecurăm în vocabularul activ, vom publica o dată la două săptămâni o povestire scrisă de unul dintre colaboratorii noștri, care va integra 10 cuvinte rar folosite, vechi, pline de înțelesuri. Iar Motanov va face în fiecare joi un antrenament de imaginație în care ai lui recruți de pe Facebook vor scrie fiecare o scurtă povestire într-un comentariu, pornind de la cuvintele apărute la secțiunea „Cuvântul zilei” în săptămâna anterioară.

„Lumea mea are limitele limbajului meu” (citat aproximativ), scria Wittgenstein. Haideți să nu trăim în lumi mici!

Comentarii facebook:

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *