O altfel de trădare
(varianta 1 a apărut în numărul 11)
de Dragoche
1
Când am deschis ușa din lemn masiv și am privit înăuntru, primul lucru care mi-a trecut prin minte (după ce am întrezărit acel lucru care a trecut prin mine, de la nivelul globilor oculari – direct în stomac) a fost că am intrat într-o nuvelă (unde jucam persoana a treia, distribuit de o ursitoare la fel de obiectivă precum arbitrii de fotbal) sau într-o povestire ce se chinuia să păstreze iluzia verosimilității – ceva străin de mine oricum, scris de altcineva, poate o viață paralelă. Sau a fost doar o nălucire a ochilor și a gândului.
Nu puteam să mă prefac, în ciuda naivității mele arhicunoscute, că nu am văzut-o pe Albinuță smulgându-se din brațele lui Jianu. Nu puteam să nu observ buzele lui înroșite. Asta în timp ce bătrâna sforăia ușor, întoarsă către fereastră; sau poate era numai zgomotul făcut de legănarea foarte lină a șezlongului ei. Țipătul Albinuței la intrarea noastră – chipurile a dat cafeaua în foc! Și alte detalii de cadru, cum ar fi grimasa lui Tè, de la nivelul umărului meu, care mi-a dat certitudinea că el știuse ceva de mai înainte (al doilea gând). Oare știa până și bătrâna? – al treilea gând.
De asta spun că aș fi preferat să scriu o povestire, să imaginez un alt scenariu care să fi creat imaginea ce mă întâmpina și astfel să încerc să rămân întreg în centrul lumii în care trăisem până adineaori și nu la periferia impusă unui personaj secundar.
Înaintez pieziș, stingându-mă, diminuându-mă – simțindu-mă vulnerabil. Bătrâna îmi pare malefică, sfidătoare în nepăsarea ei morfeică (în legănarea ei mareică). Nu sunt pașii mei – Tè mă împinge de la spate ca să-și facă loc să intre în cameră. Închide ușa și oftează tare, căutând să spună ceva.
Ah! și Albinuța nici nu m-a privit de când am intrat. Stă cu spatele, preocupată să spele plita electrică.
Mă prăbușesc în fotoliu, încercând să fixez cumva golul din mine între brațele sale, să-i dau o limită, să-l cuprind cu ceva.
Tè caută să facă o glumă: îi pune bătrânei două degete la gât și apoi pe braț, la încheietură, să îi ia pulsul cică.
Jianu se șterge la gură, înspre colțul buzei de jos, cu degetul mare și zâmbește cu toată fața.
Albinuța trece prin spatele meu și mă ciufulește în semn de salut. Aripioarele ei. Fulgi de mătreață mi se scutură în poală ca firele de polen.
Tè face pe jolly-jokerul, îl bate pe spate pe Jianu. Albinuța, cu arătătorul la buze, îl atenționează să n-o trezească pe bătrână. Îmi pune în mână o cană plină de cafea.
Bătrâna s-ar fi trezit altădată și la cel mai mic clinchet de ceșcuță – să nu piardă o guriță de cafea! Acum doarme și scaunul sub ea. Respiră lung, relaxat, iar eu mă sufoc.
Îmi dau jos sacoul deși aș vrea să ies. Aștept de la cineva o explicație, să punem punct acestei șarade. Însă totul stagnează și ajung să cred că e din cauza bătrânei, din cauza somnului ei blestemat nu am ajuns să ne aruncăm cele mai grele vorbe, să ne batem sau mai știu eu ce.
Tè atacă problema pe un ton glumeț, îi stă în fire, dar acum mi se pare prea de tot.
– Jianule, ți-ai tras prietenă și noi nu știm!
Jianu zâmbește cu un aer prefăcut rușinat.
– Ce naiba, ne cunoaștem de atâta timp!
– Păi na, acum voiam să vă spunem, și ne privește pe rând, pe toți. Privirea lui m-a reținut în fotoliu, pentru că am avut impulsul de a-i sări la gât.
– Și de când durează nebunia?
Albinuța îl privea atât de afectuos! Și toți se comportau ca și cum eu nu aș fi fost acolo. Bătrâna, mai ales, care mă scotea din sărite. Aștialalți zâmbeau în toate chipurile.
– Cum îndrăzniți! le-am strigat printre dinți, gata să izbucnesc (ceașca de cafea se împotrivea gesturilor violente).
Tè a sărit repede să mă rețină. Albinuța mă privea contrariată, păstrând totuși o urmă din zâmbetul ei afectuos.
– Am mai pus de o cafea, zise. Din asta nu ajunge la toți.
Încercam să mă eliberez de Tè, care nu mă lăsa să mă ridic din fotoliu. Îmi explica nu știu ce prostii. Când m-am ridicat totuși în picioare, deja mânia se evaporase și nu mai știam ce să fac. Aș fi vrut să…Mai ales Albinuței! Mi-am luat sacoul și am ieșit izbind ușa. Tè a venit repede după mine ca un spiriduș bârfitor și un împăciuitor diletant ce era.
În timp ce coboram scările, golul din mine creștea, iar sângele mi se urca la tâmple. La parter m-am întors în loc, fierbând. Am pornit înapoi, urcând scările, sărind câte două sau trei, ca un apucat.
– Adică ce cred ei că fac!
Am prins clanța de la ușă cu toată palma, ca și cum aș fi vrut să smulg ușa cu totul trăgând. Când am deschis și am privit înăuntru, primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost că ar fi trebuit să scriu o nuvelă despre asta… să imaginez eu lucrurile așa cum ar fi putut să fie, pentru că…
O tânără s-a desprins din brațele Jianului. Urmele rujului ei pe buzele lui. Albinuța sărind de pe brațul fotoliului pe care tocmai stătusem către plita electrică pentru că, iată! cafeaua dădea în foc. Bătrâna dormea în șezlongul ei, întoarsă spre fereastră. Grimasa lui Tè la nivelul umărului meu.
– Ți-o prezint pe logodnica mea, zice Jianu rânjind. Fata face o plecăciune și chicotește sfios. Tè mă împinge în cameră iar Albinuța curăță înciudată plita electrică. Ne strângem mâinile ceremonioși, după care mă prăbușesc în fotoliu.
Tè începe iarăși cu glumele. Se duce să o sperie pe bătrână. Îi spune că vrea să o ia la dans. Numai că bătrâna își pierde echilibrul și cade pe podea într-o poziție nefirească și rămâne nemișcată – ca noi toți, de altfel. Mă precipit să o ridic alături de Tè și ne dăm seama că e moartă.
Alerg să chem o salvare, e un telefon imediat peste stradă. Comunic toate datele de două ori la două persoane diferite și mă grăbesc să mă întorc în apartament.
Tè, prăbușit pe podea, o ține de mână pe bătrână, Albinuța plânge la pieptul Jianului care parcă o acoperă cu totul. El nu se uită la mine. Asta durează destul de mult iar eu nu îmi găsesc locul, perechile întru suferință sunt deja formate. Oricum mă copleșește tristețea pentru tot. Îmi caut cuvintele să mă scuz pentru purtarea mea prostească de mai înainte și în același timp mi-e jenă pentru că nu cred că e cel mai potrivit moment să aduc vorba despre asta.
Într-un târziu, Albinuța se desprinde din brațele Jianului și se apropie, ștergându-și încontinuu lacrimile. Mă prinde apoi de mână și mă privește atent, profund, fără să mai plângă, iar acum știu că suntem numai noi doi în cameră, că în acest moment e vorba numai despre noi doi.
– Îmi pare rău. Îmi pare foarte rău.
Și eu înțeleg că nu am ce căuta acolo, că nu pot fi părtașul suferinței sau bucuriilor lor, că sunt deja dintr-o altă povestire.
2
Faza e că abia am băgat ceva și nu mai am nici un chef să mă întâlnesc cu ăștia. În ultimele zile oricum am avut o stare nasoală, abia dacă am ieșit din casă – să-mi iau țigări sau ceva de băut…
Numai că Buzz tocmai m-a sunat, că cică are ceva important să-mi spună, să trec pe la ea și, auzindu-i vocea la telefon, mi-am dat seama că nu o mai văzusem de alaltăieri, din club, da’ oricum eram prea spart atunci să pot vorbi cu ea. Și nu ne-o mai trăseserăm de vreo săptămână, mâncați-aș gura ta! deci era musai să ajung la ea, în ea, dracu s-o ia!
I-am zis că vin numai să umple frigiderul cu bere, că mi-e o sete de mor, și s-o dea mai încet pe hoașca bătrână, că de fiecare dată numai cu gura pe mine stă, că i-am stricat nepoata și nepotul și așa mai departe. Parcă era vina mea că Buzz futuse deja jumătate din liceul sanitar, băieți și fete, în primii doi ani căt făcuse anul întâi, până s-o dea ăia afară, sau că Tè, frac’su, își făcuse deja stagiul la școala de corecție și își formase nasul pentru prafurile de toate felurile mai ceva ca un câine de la antidrog – asta cât încă nu împlinise 17 „anișori”.
Așa că o iau la picior către cloaca lor, intru numai o clipită la Țânțari cât să văd cine e pe-acolo și să dau pe gât o dublă. Pe stomacul gol votca are efectul unui duș rece. În câteva momente sunt din nou pus pe picioare, funcționez în parametri normali. Îmi zic că dacă bătrâna comentează ceva o să i-o trag lu’ Buzz chiar în camera de alături, numai ca s-o oftic. În față dau peste Tè care căra o ditamai naveta de bere. Tare! îi zic. Lasă-mă să te-ajut. Iau o sticlă, și-o desfac între dinți, după care beau dintr-o gură aproape jumate. El lasă naveta jos și, tot dintr-o sorbitură, trage cealaltă jumate. Deși e mai mic cu vreo doi ani ne-nțelegem la faze din astea fără probleme.
Intru în hardughie fără să mai bat, evident, și văd că ceva nu e așa cum trebuie. Poate mi s-a părut mie de la oboseală și așa da’ cre’ că am văzut-o pe curva de Buzz cum sare din brațele lui Smiley. Încerc să mă abțin da’ sângele mi se urcă în cap. Tè mă împinge în spate cu naveta de bere, mă uit la el și cred că știe cu siguranță ceva despre asta. L-aș strănge de gât pe el în primul rând. Buzz stă întoarsă la plita electrică, face iar vreun ceai halucino’ – mă omoară cu rahaturile astea, parcă nu poate să fumeze sau să prizeze ca toată lumea.
Porc slinos și împuțit îi strig lui Smiley și dau să sar peste el numai că Tè și lada lui de bere stau între noi iar Buzz îmi face semn cu degetul la buze și-mi arată că bunică-sa doarme într-un colț. Era de tot râsul cum adormise – direct în scaun. Încerc încă să trec să-l pocnesc pe nenorocit numai că acum Tè se întoarce și mă blochează cu câteva sticle de bere și mă ia cu vorbăria lui. Dau înapoi și e numai ușa de la ieșire așa că plec nervos cu ăsta după mine. La parter fumăm o țigară. Ce dracu se întâmplă, ce-i cu curvăsăreala asta! Liniștește-te omule, pe ce ești? mă ia el. Îl împing și mă avânt pe scări înapoi în cameră.
Să mor io că nu luasem nimic da’ o gagică, o bunăciune, stă în brațele lu’ Smiley, zice că e prietena lui, că ce-am pățit. Io încep să râd ca prostu’, mai ales că văd iar baba dormind în scaunul ăla scârțâitor.
La dracu omule, de ce n-ai spus, îi zic, că doar suntem prietenari buni, și mă arunc în fotoliu.Buzz îmi livrează o cană cu ceai de ăla, care parcă vine la fix de data asta. Ia să te mai liniștești în pula mea, zice ea.
Așa că totul reintră în normal. Gagica arată bine tare la corp și tot încerc să mă uit pe sub fusta ei. Stau cu vreo trei beri desfăcute cât Buzz face un joint și mă gândesc cât poate să fie de liniște în hruba asta coclită.
Numai bine că tâmpitul de Tè se duce să o mai legene pe babetă, în glumă chipurile, și dă un brânci în scaun, iar hoașca zbang! țeapănă la podea.
What the fuck! strigă Buzz și ne repezim toți la bătrână, însă se pare că era cam moartă.
Ce căcat, scuip. Să ne păstrăm calmu’. Ăștialalți încep și ei să înjure și să se agite și mai tare. Reiese că tre’ să chemăm o salvare, ceva, așa că ne apucăm să strângem la repezeală drogurile și celelalte căcaturi de prin casă. Le iau și le ascund în cutia poștală, când ies să sun la salvare – e un telefon public peste stradă. Vaca care răspunde începe să-mi ceară o grămadă de detalii și la început nu vrea să mă creadă așa că îmi dă legătura cu un un bulangiu căruia îi spun iar toate de la capăt, ca pe o poezie, și ăsta începe da’ cum vă numiți și faze din astea, așa că îi spun Coaie, e o babă moartă în apartament. Veniți s-o luați sau nu? și închid.
Mă întorc sus și văd că pe ăștia i-a apucat bocitul. Buzz plânge și porcu’ de Smiley iar s-a băgat pe fir, o strânge în brațe și o pupă pe frunte, da’ de data asta mă fac că nu observ, nu e momentu să fac iar o fază. Tè o ține pe babă de mână, cre’ că vrea să-i fure inelu’, ceea ce mă face să-mi aduc aminte că voiam s-o tapez de ceva bani să-mi plătesc niște datorii, că mă presa Spike pentru marfă, și mă apucă și pe mine supărarea. Poate după ce vin ăia să o ia pe babă ieșim undeva să ne facem muci, îmi place ideea și mă gândesc să le-o zic. Mai era și marfa din cutia poștală, da’ mă gândeam să o țin pentru mine.
Buzz atunci vine spre mine și mă ia de mână. Mă cam sperie chestia, că nu a mai făcut asta niciodată. I-a trecut plânsul și se uită fix în ochii mei.
– Îmi pare rău. Îmi pare foarte rău, îmi zice și totul îmi devine foarte clar în sfârșit. Și acu’ chiar că nu mai aveam ce să fac. O mângâi ușor pe creștet, așa teatral și mă duc să-i întind mâna lu Smiley, gen ai câștigat fraiere, ia-o frate, și când e destul de aproape îi fut căcatului un cap în gură de-l dau jos de pe picioare. Mă întorc s-o iau și pe ea în primire însă curva fuge și se încuie în baie, așa că îl salut pe Tè căruia părea să-l doară undeva de toată faza și-i zic că poate ne vedem deseară la club, deși îmi venea să mă sinucid mai degrabă, de ciudă. Și ies.
