Într-o zi, Gumă veni ros de nervi acasă.
– Ce-i, fiule, cu tine?
– Ah, tată, izbucni Gumă în plâns, lumea zice că mama-i curvă şi că se-aşterne cu toţi la scris, cu toţi!
– Care toţi?
– Toţi ai lui Pană, de la babalâcul Toc la Peniţă! Că degeneratul ăla de Pix o face şi pe faţă, şi pe dos… Şi arogantul ăla de Stilou o umple de cerneală nopţi în şir şi, când termină cu ea, o lasă plină de pete.
– Ei, măi băiatule, mamă-ta-i o velină. N-ai ce să-i faci, aşa e datul ei, să-i ademenească pe toţi căutătorii de manent şi să foşnească sub orice vârf. Toţi ştiu că pentru un roman de Nobel, Hârtia mea e gata de orice şi profită toţi de ea. Şi ea se lasă, se lasă… şi numai mâzgâlituri în ultimul timp. N-ai văzut că a ajuns şi buletin de vot la Referendum?! Păi când eram eu în mâna lui Nabokov şi scriam la Lolita… Ehei, cum o mai desfătam cu fraze rafinate, încărcate de voluptate, în construcţii narative fără opinteli. Şi câte neamuri de-ale lui Pană s-au uscat atunci de invidie. Genocid, nu alta! Tu aşa să le spui, că nu mamă-ta-i curvă, ci n-au ei pastă destulă-n fizic şi talent în metafizic s-o facă pe ea capodoperă!
