Sună telefonul. „Da!” „Bună, unchiule, Puricele de Pisică la telefon!” „A, nepoate, tu erai? Zi repede, că avem treabă.” „Scuze, unchiule, dacă te deranjez, pot să revin…” „Suntem la vânătoare, nepoate, da, hai, zi, că Leul a obosit şi-şi trage un pic răsuflarea. Da’ nu prea te aud bine…” „Stai că mă urc pe coada pisicii, unchiule. Acum mă auzi?” „Gata, e perfect. Ia zi, care-i treaba?” „Unchiule, mă gândeam, dar să ştii că nu vreau să te deranjez… Ce să-ţi spun, nu prea mai merge treaba cu pisica asta. M-am plictisit rău. Toată ziua doarme în cotlonul ei, după soba, şi iese afară numai dimineaţa. În afară de faptul că mor de cald, am cutreierat-o în lung şi-n lat şi o ştiu pe de rost. Aş fi vrut să vin şi eu pe la matale, la un safari, ceva. Măcar vreo săptămână…” „Alo, alo? Nepoate, nu te mai aud, nu ştiu ce-ai zis, hai că ăsta a văzut o antilopă gnu, te sun eu mai încolo, da?” Biiiiiiiiip…
