11 decembrie , 2012

POVESTE

Salut! Aici Simina, editor rev de pov. Ia să vă povestesc eu cum s-a născut revista noastră, cu Motanov cu tot!

Era septembrie 2011 și mă ocupam de comunicare la Enovate. De un an și ceva lucram part-time pentru doi oameni mișto de tot, Silviu și Laura. Cu mutrițele astea două în jur, timpul trecea atât de plăcut!

În afară de ei doi, ce mă mai inspira în acea perioadă era sediul nostru, micul HUByx din centrul vechi, creat de asociația roPot ca un spațiu comun de lucru pentru cei mai creativi antreprenori (cel puțin asta e percepția mea!). Între timp hubul a crescut mult de tot, acum se numește The HUB Bucharest și e probabil cel mai tare anturaj în care ai putea să lucrezi. Moment de oftat și de sperat că poate la anul, cândva, va putea și rev de pov să aibă acolo birou.

Așa. Ei bine, într-o zi, Vlad de la roPot m-a întrebat ce fac eu în cuprinzătorul timp liber pe care îl am. I-am zis că pierd timpul pe net, citesc, dar cel mai mult îmi place să scriu. Atunci m-a întrebat de ce nu fac o revistă. Nu mi s-a părut o idee bună, erau destule. Dar mi-am amintit că, de fapt, mai în glumă, mai în serios, doi cunoscuți de-ai mei îmi propuseseră mai de mult să facem o revistă, dar nu merseseră mai departe de idei vagi. Așa că am început să mă gândesc ce fel de revistă aș face eu.

Concertele festivalului „George Enescu” au fost cuptorul perfect. Noroc cu legitimația de presă a mamei, mergeam aproape în fiecare seară. Odată ce mi-a venit ideea unei reviste de proză scurtă, am așteptat să conturez și celelalte piese ale proiectului.

La începutul lui noiembrie am ieșit cu prietenul meu, Traian, la pozat copaci galbeni prin Herăstrău, ne-am oprit apoi în Hard Rock Café și i-am spus de ideea mea. I-a plăcut.

M-am apucat să fac un Power Point! Ca să îmi pun gândurile în ordine în legătură cu fiecare bucățică a proiectului: branding (concept și tot ce îl susține), secțiuni și format, tiraj, colaboratori, design, site și rețele sociale, distribuție, promovare, buget, potențiale surse de finanțare, resurse umane, forma juridică și un calendar de implementare. Și uite așa visul a căzut în concret!

Le-am scris oamenilor care îmi erau cât de cât cunoscuți și despre care credeam că scriu bine ficțiune și le-am propus să devină colaboratori. Acel buton de send a fost the point of no return.

Au acceptat și m-am apucat de treabă. M-am gândit bine la ce îmi doresc, apoi am vorbit cu buticul de creație Teaser, unde lucrează Traian. El împreună cu Diana și Ovidiu fac lucruri minunate în publicitate și identitate de brand încă din 2004, vă dați seama? Mereu mă enervează că sunt așa de modești și nu se promovează deloc.

Au lucrat la logo, copertă, layout, customizarea site-ului. Astea au fost variantele inițiale de copertă, problema era că trebuia să permită o variație cu fiecare număr.

Cât despre Motanov, iată cum a sunat brieful pentru desen:

Motanov e un motan mov (mov închis) care va locui în Revista de Povestiri.

E un personaj, are personalitate, obsesii, nu e un animal decorativ. Nu stă colac sau în fund ca pisicile, merge în două picioare și face chestii ca oamenii.

Are papion și e țanțoș, are prestanță de prof. E imprevizibil, îi place să te șocheze cu o năzbâtie. Acțiunile lui în revistă vor fi în acest stil – năzbâtie cu aer serios („Pac pac te fac pătrat”, dansează egiptean, face șpagatul, se uită fix, dar mereu cu aceeași expresie serioasă).

Și iată cum au fost primele schițe!

În ianuarie, Motanov și-a făcut cont de Facebook, cu rolul de antrenor de imaginație. De-abia în martie a spus prietenilor lui pe cine reprezintă – pe onor rev de pov.

În februarie am înființat asociația Brain Fitness, împreună cu Traian și cu prietenul nostru, Constantin.

Pe 14 martie am lansat primul număr al Revistei de Povestiri la Clubul Țăranului, aveți povestea aici.

Andi ne-a ajutat cu organizarea atunci și de multe ori de-atunci. Vera, Anca și Dana s-au implicat și ele constant din martie.

Iar Daniel, autorul de bijuterii de la Zehava, ne-a ajutat cu un sfert din banii pentru tipar în primele 4 luni.

Florin Iaru a fost invitat să vorbească la prima lansare și a revenit în octombrie alături de noi, ca profesor la atelierul de scriere creativă, împreună cu Marius Chivu.

Din martie până acum am făcut multe, doar nu suntem noi genul care stă pe loc.

În martie-aprilie vrem să publicăm o selecție a celor mai bune texte apărute în rev de pov, în limba engleză. Ca să avem cum, am pus un proiect pe Mindfruit, primul site de crowdfunding din România, sper că ne veți ajuta să reușim!

La capătul unui an de efort continuu, tot ce îmi doresc e ca rev de pov să trăiască și anul viitor, să vă placă poveștile ei și să ne jucăm împreună la evenimentele de lansare, să facem tot mai multe fapte valoroase pentru voi!

Iar pe termen scurtissim, îmi doresc să ne vedem pe 18 decembrie, pe norul numărul 9!

P.S.: Dacă vreți să ne susțineți, momentul e perfect, avem cadouri în butic ;))

Comentarii facebook:

6 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *