21 septembrie , 2012

CUM A FOST LANSAREA REV DE POV #6

N-a plouaaaaaaaaaaaaaat!

Fix după ce s-a terminat lansarea și am strâns tot, a început. Și cel puțin până la 3 dimineața, când am plecat și noi din Fabrica, a turnat.

Dar s-o luăm de la început.

Planul era să fim de la 4 acolo, să începem să organizăm. Unii au fost, unii n-au fost, pentru că furnizorul de baloane cu heliu (Apropo, știți că e criză mondială de heliu? Hi hi hi.) uitase. Așa că mașina cu toate cele (mulțumim, Andi!) care trebuiau să ajungă în Fabrica a întârziat așteptând baloanele. Cum naratorul a fost în acea mașină, vă poate spune că baloanele cu heliu sunt vii și că vor să iasă pe geam și ca să ajungă la geam se izbesc de tine în mod zăpăcitor.

De la 5 la 6 jumate am stabilit zonele de activități și nu mult după, am început evenimentul cu intenția să-l lansăm pe Motanov în spațiu. L-am legat de cele 17 baloane (cu un mesaj pentru extratereștri scris pe un post-it de un participant jucăuș) și la o probă, ce să vezi, se ducea în jos, în loc să se ridice. Ce să facem, ce să facem: l-am tăiat! Am renunțat la picioare și a mers (!). Ne-am urcat pe acoperiș și i-am dat drumul în spațiu… Cine știe unde o fi aterizat și pe unde plouă astăzi mov!

Toate celelalte mișcări au avut loc pe terasa din spate. Pe tot parcursul lansării am avut etalat pe o masă Desertul lui Motanov, dacă puteți să credeți așa ceva, făcut de frufru special pentru motan, cu prune, să fie mov, și cu fulgi de ovăz, zahăr brun, fresh de portocale și făină de grâu dur. Delicios.

Am avut și un antrenament de imaginație inedit. După ce scriau pe hârtie, o făceau avion și o lansau spre Vera, care s-a antrenat toată seara să prindă imaginația într-o plasă de fluturi (mulțumim, Magda!)

Pentru amatorii de jocuri de noroc, am pus o ruletă cu reguli noi, la care se câștigau moriști, cocori, evantaie (din paginile revistei, trăiască toată echipa care le-a fabricat!), insigne sau, dacă pica pe 6, un premiu special.

Prima activitate din program a fost parodia cu ventilator. Fetele cu părul în vânt, iar pentru băieți am avut o fustă mov (mulțumim, Alina!). F64 au fost atât de drăguți încât ne-au împrumutat un Fuji Instax și ne-au sponsorizat cu două filme, așa că am putut oferi pozele pe loc participanților (mulțumim, Cătălin!).

Apoi a urmat concursul de tras la țintă (una superbă pictată de Corina, mulțumim!) cu cornete de hârtie. Se sufla din ce în ce mai departe de țintă, până când au rămas doi. Apoi, a rămas unul. Bravo Oițăăăă!

Tot unul a rămas și în competiția de suflat bărcuțe în piscina cu apă și a plecat acasă cu un steag de pirat (mulțumim, Corina, bravo, Felix!).

La final, cu luminile terasei stinse și cu cerc zâmbitor în jur, au cântat We Singing Colors. Un moment muzical mai potrivit nu se putea, au fost minunați.

Una peste alta, a fost foarte frumos! Mulțumim echipei de revdepovi, sunteți superovi!

Numărul 6 rev de pov e deja în butic, la fel și noul pachet, cu toate numerele de până acum. Lectură plăcută, desigur!

Pâs: Mulțumim Diana, Radu, Titel, George pentru pozele din album!

Comentarii facebook:

1 comment
  • […] – (pe toată durata festivalului) concurs de cântat la mașina de scris – sau mai degrabă concurs de pretins, dat fiind că e destul de greu să egalezi așa ceva: – (vineri, 5 iulie, de la 19:00 la 20:00 +) concurs de propulsat bărcuțe prin suflat (să vă scrieți formația preferată pe ele) – cum am făcut la lansarea numărului 6 […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *