Vasile, proprietarul autovehiculului purtat cu căruța până la oraș, că nu pricepea nime dintre ai lui a poroboci*, așternu pe capra cociei* un ștergar și scoase din traistă o ceapă mare, două turte, un dărab* de slană și pălasca* de horincă.
Ion, fără de care Vasile nu mere din sat niciunde, sparse ceapa, mărunți slana cu brișca a nouă de la fecioru-său, dădu peste cap un scopot* și-l îmbie pe Vasile la masă.
Și cum se ospătau ei, gândind la fotograf și cercând la vehicul, Vasile zise:
-Apăi, Ioane, ou nu îi, că până amu l-ar fi fost clocit soarele aiesta de numa-numa.
Ion se opri din mestecat, trase un scopot de horincă și spuse:
-Ba.
Mai ospătară ei ce mai ospătară și Vasile iar zise:
-Apăi nici pâța* Hertuței nu îi, c-am fost aflată.
Ion se opri iar din mestecat, mai trase un scopot și spuse:
-Fost.
Gătară ei ospățul, Ion adună merindea prisosită, aieptă* fânul din cocie și se încumetă la somn. Vasile lângă el.
Pe când se arătă luna, Vasile îl popândi* pe Ion, care pîrsnia dus*:
-No, Ioane, nu îi oare o moleculă organică extraterestră de acid dezoxiribonucleic? Mire-se Clujul!…
*a șofa/căruță/bucată/ploscă/dușcă/minge/a potrivi/a înghionti/a sforăi
